Blog propriu

Andrei Plesu scrie inspirat despre Ce nu trebuie să spună un preşedinte : <<E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu „prestează“ strict două ore pe seară ocupîndu-se, în restul timpului, cu tăierea frunzei la cîini, că nu toate meseriile pot fi reduse, cum spunea, cîndva, academicianul Grigore Moisil, la numărul de „ore-cur“ petrecute la birou. E nevoie şi de „ore-cap“, greu cuantificabile.>>

"Este în regulă să trişezi în fotbal?" intreaba si raspunde Peter Singer : <<Cu puţin timp înainte de pauza dintre reprize a meciului de eliminare din Cupa Mondială între Anglia şi Germania, din data de 27 iunie, mijlocaşul englez Frank Lampard a şutat spre poartă, mingea lovind bara transversală şi ricoşînd în pămînt, depăşind în mod evident linia porţii. Portarul Manuel Neuer a apucat mingea şi a repus-o în joc. Nici arbitrul de centru, nici cel de tuşă – ambii încă înaintau pe teren, aflîndu-se într-o poziţie nefavorabilă pentru a judeca faza –, nu au semnalat golul, şi meciul a continuat. După meci, Manuel Neuer, portarul german, a spus următoarele: „Am încercat să nu reacţionez către arbitru şi doar să mă concentrez pe ce se întîmpla. Am realizat că mingea a fost peste linia porţii şi cred că modul rapid în care am continuat jocul l-a păcălit pe arbitru să creadă că faza nu se terminase“. Spus pe şleau: Neuer a trişat şi apoi s-a mîndrit cu asta. [...]Cum ar fi reacţionat suporterii dacă Neuer oprea jocul şi îi spunea arbitrului că fusese gol? Dată fiind raritatea unui astfel de comportament în fotbal, reacţia iniţială ar fi fost, fără îndoială, una de surprindere. Unii suporteri germani ar fi fost dezamăgiţi. Dar lumea în întregul ei – şi fiecare suporter german imparţial de asemenea – ar fi trebuit să admită că acesta făcuse lucrul potrivit. Neuer a pierdut o ocazie rară de a înfăptui un lucru nobil, în faţa a milioane de oameni. Ar fi putut ilustra un exemplu pozitiv de etică pentru cei care urmăreau meciul, din toate colţurile lumii, inclusiv pentru milioane de oameni tineri şi impresionabili. Cine ştie ce diferenţă ar fi făcut acel exemplu în vieţile celor care priveau. Neuer putea deveni un erou, susţinînd ceea ce este corect. În schimb, el este doar încă un fotbalist foarte abil, care trişează. >>

Nu am avut inca o vacanta in Austria la schi , dar mi-as dori  una la fel ca a lui Andrei Manolescu, povestita pe scurt in  Dirijorul văilor

De ce s-au ofticat slovacii pe greci e o poveste scurta despre EUR(opa) si criza povestita in stilul admirabil de Cristian Ghinea. Nu pot sa va dau citate ... cititi mai bine articolul De ce s-au ofticat slovacii pe greci

Raspunsul e evident din motto : “Toate genurile sunt bune, in afara de genul plicticos” (Voltaire)

Despre Puterea scrisului  (Andrei Plesu) in stilui propriu : “Aş observa, mai întîi, că semnalarea unei disfuncţii nu implică neapărat o indicaţie de tratament. Diagnosticianul nu e întotdeauna aceeaşi persoană cu terapeutul.[…]Mai rău: experienţa mea de articlier îmi spune că oricît m-aş agita, orice aş spune, oricît tapaj aş face, nu pot conta pe consecinţe palpabile ale spuselor mele. Instituţiile şi oamenii îşi văd de treabă cum cred de cuviinţă, independent de oftăturile pe care le pun eu pe piaţă. Şi dacă, aşa stînd lucrurile, continui să scriu la gazetă este pentru că asta ştiu să fac şi pentru că, din punctul meu de vedere, formularea limpede, dezinteresată, a derapajelor şi deficienţelor curente poate fi un început de soluţie sau, măcar, un început de luciditate. Nimeni nu se pricepe la toate. Dar toate lucrurile despre care scriu ne privesc, cred, pe toţi şi nu strică să fie consemnate, puse dinaintea sensibilităţii publice şi a unei eventuale receptivităţi instituţionale.”

Gabriel Giurgiu, despre Ţarcul formatorilor :  “Formarea profesională a adulţilor este o industrie zdravănă în oricare stat european şi va căpăta, prin strategia UE2020, o importanţă sporită. În România, domeniul este încă la început. Ca la oricare început românesc, care ne este reflexul? Supra-reglementarea, închiderea breslei, ciubucul, o Agenţie a Statului care să dea Certificate. Culmea ironiei este că mulţi dintre formatorii de pe piaţă sînt promotori şi partizani ai Certificării. De ce? Simplu, gîndiţi-vă la notari. Pentru a închide piaţa, pentru a o transforma în ţarc.

În final, atrag respectuos atenţia că actualul sistem românesc este în contradicţie flagrantă cu Directiva Liberei Circulaţii a Serviciilor (zisă şi Bolkestein). Şi să nu îmi spuneţi că şi francezii fac la fel. Ştiu deja. Dar asta nu înseamnă că e bine. “

Iar Joseph S. Nye scrie despre Dolarul şi Dragonul  : “În februarie 2010, supăraţi din cauza vînzărilor americane de arme către Taiwan, un grup de înalţi ofiţeri au cerut Guvernului de la Beijing să vîndă, ca represalii, obligaţiunile guvernamentale ale Statelor Unite, pe care le deţine. Propunerea lor nu a fost luată în considerare. În schimb, directorul chinez responsabil cu administrarea de către stat a valutelor străine, Yi Gang, a explicat că „investiţiile chineze în bonuri de trezorerie americane urmează comportamentul de piaţă şi noi nu dorim să le politizăm“. Altfel, necazul ar fi reciproc.”

Daca sunteti din /treceti prin/ Birlad, va rog sa imi spuneti daca Catalin Stefanescu a visat sau e adevarat : Blade Funner

Mi-a placut scurta idee Zen din Cel mai fericit om din lume :<<Întrebat de Irina Szász despre calea cea mai nimerită de familiarizare cu budismul, Matthieu Ricard nu a recomandat-o pe cea urmată de el, ci pe cea indicată de Dalai Lama: citirea textelor esenţiale şi apoi integrarea (prin meditaţie) în fiinţa proprie. „Altfel ar fi – a mai adăugat cu umorul său irezistibil, cu care relaxează mereu rarefierea altitudinilor himalayene – ca şi cum ai intra într-un restaurant, ai citi toate meniurile şi apoi ai pleca acasă.“>>

Si va las cu Democraţia e matematic imposibilă :

“„Democraţia e matematic imposibilă“ – anunţă revista Descoperă. Nu e tocmai o mare descoperire – erorile diferitelor sisteme electorale sînt cunoscute –, dar articolul punctează bine cîteva carenţe ale democraţiei şi, mai ales, le explică pe înţeles. Garantarea alegerilor libere ţine de legislaţie, dar a asigura ca ele să fie echitabile şi corecte cade în sarcina matematicienilor, care dintotdeauna încearcă să pună la punct mecanisme în măsură să împace exigenţele aritmetice cu cele politice. Articolul oferă numeroase exemple de erori ale democraţiei. Citez doar „paradoxul laptelui“: „15 persoane sînt puse să ordoneze în funcţie de preferinţă laptele (L), berea (B) şi vinul (V). Şase votează L-V-B; cinci B-V-L; patru V-B-L. Într-un sistem în care contează doar prima preferinţă, laptele învinge cu 40% din voturi, urmat de bere şi de vin. Dar a trage concluzia că alegătorii preferă laptele este o eroare: 9 preferă berea laptelui şi 9 prefera vinul laptelui. În acelaşi timp, zece persoane preferă vinul berii. Adunînd preferinţele reale iese o clasificare diferită: V-B-L, exact contrariul rezultatului alegerilor.“ De-abia depersonalizînd (pentru că matematica e, nu-i aşa, obiectivă, impersonală) începi să înţelegi.”

Gabriel Giurgiu ,Gestiunea carităţii , despre cum trebuie organizata caritatea : “ Urmăream pe unul dintre canalele de ştiri cum un subprefect încerca să facă un pic de ordine în haosul dintr-o comună inundată. Omul era îngrozitor de încurcat. Singurul drum de acces era blocat de camioane cu ajutoare. Donatorii erau, toţi, particulari. Reprezentantul statului nu avea autoritate să le spună ce să facă, ce tip de bunuri să aducă şi cui să le distribuie. Urmarea: sătenii din centru luau tot, cei de pe uliţele lăturalnice nu mai apucau mare lucru. De aici, conflicte. În loc să dea o mînă de ajutor armatei şi jandarmeriei, localnicii se păruiau pe haine, mobilă, saci de făină. În acest timp, utilajele necesare (pompe de mare putere, excavatoare etc.) nu aveau cum ajunge la faţa locului. “

Sever Voinescu are dreptate in forma,dar nu in fond (Cazul Dan Diaconescu):

“ Să vă amintesc despre faimoasa conversaţie dintre dnii Macovei (ANI), Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac? Să vă amintesc şi faptul că ultimii doi continuă să presteze, sereni şi îngrijoraţi de problemele naţiei, pe posturi care trec drept respectabile în comparaţie cu OTV? Nu are rost pentru că, sînt sigur, cititorii acestui colţ de pagină nu uită asemenea episoade. În context, chestiunea respectabilităţii OTV mi se pare prost pusă.”

Raspuns : Nu, deloc. Ar trebui sa treaca cu totii pe la judecator…

“Sînt banii unuia care a comis o escrocherie sub forma sofisticată a unei inginerii financiare de proporţii naţionale, mai curaţi şi mai morali decît cei ai unuia care strînge-n uşă degetele unui primar de ţară pentru „plasme“ şi „televizoare“? Sînt campaniile de presă comandate şi mincinoase (admiţînd că ele există) mai dăunătoare spaţiului public, dacă se petrec la OTV, şi mai puţin dăunătoare dacă se petrec la alt post cu pretenţii mai înalte? “

Nu , deloc. Si as vrea sa inteleg daca va referiti la Patriciu, la Vintu sau la altcineva…

Iarasi textul lui Cristian Ghinea mi se pare greu de rezumat . Va invit sa il cititi pe tot la Un stat mic cu datorie mare? “

Si, daca aveti bicicleta si chef de calatorii, cititi  Ia-ţi bicicleta şi vezi România

Andrei Plesu despre diferentele RO-DEU in  Riscanta autonomie a politicului : “Nu a contat adeziunea masivă a mediilor care, într-o ţară normală, exprimă, totuşi, opţiunea unei semnificative majorităţi. Nu a contat înzestrarea personală a candidaţilor, strălucirea lor persuasivă, angajamentul lor de o viaţă în serviciul unor valori esenţiale, independenţa lor politică, puterea lor de reprezentare. Au învins „pragmatismul“ de cabinet, complicităţile de grup, jocurile de putere, procentele, statistica, abilitatea de conjunctură. În cazul Germaniei, întrucît ambii candidaţi se situează de la un anumit nivel în sus, rezultatul nu e dramatic, nu pune în pericol imaginea ţării şi nici stabilitatea ei. În ţări mai puţin aşezate, înclinarea balanţei spre criteriile politicianismului strict poate fi catastrofală.”

Nu cred in ceea ce spune Mircea Vasilescu , despre obiceiul de a da la comisia de bac O atenție, un protocol, un ceva... :  “Încă din vremea comunismului exista practica de a oferi comisiei măcar o cafea, un pachet de Kent sau alte asemenea „atenţii“ cu motivaţia „ca să se poată concentra la corectat“... Se mai întîmpla, prin clasele unde era vreun copil de ştab de la partid, să fie lăsaţi toţi elevii să copieze sau chiar să li se dicteze rezolvarea subiectelor de către profesorul supraveghetor (mi s-au povestit cazuri de către profesori din acea vreme). Ce-i drept, pe atunci astfel de întîmplări erau rare, se vorbea despre ele pe şoptite şi, eventual, se muşamalizau atunci cînd ieşea ceva la suprafaţă.”  . Incepind cu doctoratul Elenei C. in chimie probabil ca astfel de intimplari NU erau rare – ci probabil ca erau regula ! Mai ales cind nu ai date nu poti sa spui ca “sunt rare” – cind exemplul era in fruntea tarii si se faceau si bancuri pe seama asta… Altfel – articolul bine scris…

Maria Iordanescu continua comentariile pe baza fisei de evaluare a profesorului ( Cu profesorul la control (II)) : “Criteriile de performanţă cuprinse în fişa de evaluare a cadrului didactic par a fi construite în jurul a două sau trei idei fixe pe care autorii lor le au despre ce ar trebui să facă un dascăl performant: 1) să respecte legile, programele, normele, regulile trasate de minister; 2) cunoştinţele predate „să aibă caracter aplicativ“ şi 3) să-şi îndeplinească obiectivele şi sarcinile. Nimic despre creativitate sau iniţiative proprii. Nimic despre atributele cu care ar trebui să fie înzestrat orice pedagog bun. Cu alte cuvinte, dascălul este un simplu executant. Totul e fixat, standardizat, legiferat de sus, de la minister sau inspectorat. (Nu-i vorbă, că nici cadrele didactice nu se înghesuie să dezvolte cine ştie ce proiecte de reformare a învăţămîntului: după cum spuneam, pe forumurile lor, în afara cîtorva reclamaţii răzleţe, mai toate fără soluţii, discuţiile, de altfel cuminţi, se învîrt în jurul pensiilor, a examenelor de titularizare sau de obţinere a unei gradaţii.)”

Iar Cristian Ghinea se ocupa in stiilu-i obisnuit de Cinci ani de la precedentele inundații fără precedent  : “ În concluzie, cînd ne vom calma, după vom fi trimis ajutoare acolo, ar trebui să întrebăm statul ce face pentru dotarea inspectoratelor de urgenţă pentru intervenţii şi pentru mutarea caselor construite în zone inundabile. Şi ce s-a ales de acel sistem de asigurări obligatoriu despre care se vorbea în 2005. Plimbarea cu politicienii la inundaţii le dă reporterilor aşa o senzaţie de mare aventură (aţi văzut că au tendinţa să-i trimită pe cei care de obicei fac cutremure prin Haiti sau război prin Afganistan, care capătă acel timbru vocal de cataclism?), dar e inutilă spre contraproductivă în realitate.”

Iar  Cu ochii-n 3,14  m-a amuzat teribil : “O englezoaică este judecată pentru partidele zgomotoase de sex. Vecinii s-au plîns de mai multe ori, poliţia a amendat-o, apoi i-a fost interzis, printr-un ordin oficial, să mai facă zgomot în timpul sexului. În instanţă va trebui să demonstreze că n-a făcut zgomot chiar aşa de mare. Nu se ştie însă răspunsul la întrebarea: cîţi decibeli se înregistrează în mod normal într-o asemenea situaţie? (M. M.)  “

Andrei Plesu despre România lui Dan Diaconescu  : “Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri“ consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct“ schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?“ sau „care din fetele din studio vă place mai mult?“ şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist“: se distrează cu colinde „chiar şi vara“). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de „fineţuri“ electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.”

Si,in aceeasi revista , Adrian Cioroianu despre Victoria finală a lui Dan Diaconescu  :  “Dar eu vă voi spune: Mai pardon, stimabililor! Indiferent de cît aţi ricana voi, Dan Diaconescu a fost modelul de succes în vizualul românesc al ultimului deceniu. Dacă ultimii ani ’90 au fost, la noi, marcaţi de Pro TV – seriale noi, culori multe, show americănesc etc. –, anii de după 2000 au fost anii OTV-ului. De unde rezultă asta? Din faptul că mai toate televiziunile comerciale i-au furat reţeta. Mulţi realizatori – cei care mimau dispreţul faţă de DD & OTV – produc acum emisiuni după fix calapodul lui Diaconescu şi, de multe ori, cu aceleaşi inenarabile personaje. Uitaţi-vă seara la poveştirile postului Acasă şi n-o să vă vină să credeţi că, iniţial, acest canal se dorea dedicat valorilor familiei. Uitaţi-vă pe la 6 seara la Antena 1 şi n-o să vă vină să credeţi că realizatorul care tocmai tachinează o starletă făcea, anţărţ, emisiuni la care îl invita pe Neagu Djuvara. Uitaţi-vă tot pe Antena 1 pe la miezul nopţii şi n-o să vă vină să credeţi că altă dată, acolo şi atunci, erau dezbaterile lui Marius Tucă. (Şi, ca unul care-am avut ceva meciuri cu respectivul Tucă, nu pot decît să regret azi lipsa emisiunilor lui din mediul vizual; în raport cu ce-i acuma, ele erau parfum!). Dacă-i vei întreba pe toţi aceştia de ce fac aceste producţii decerebrate, ei vor răspunde că asta vor românii. Aşa să fie? Mai curînd cred că asta au vrut ei: să-i fure patentul – şi publicul – lui Dan Diaconescu. 

În fine, un ultim detaliu: poţi să-l acuzi pe Dan Diaconescu de orice (efectiv orice), dar nu şi de faptul că şi-ar exhiba dracii pe ecran. În ţara în care moderatorii se cred convingători dacă urlă şi talentaţi dacă zbiară, iar invitaţii, şi ei, ţin isonul (iaca stupefianta hîrjoneală tele-încruntată dintre ziaristul Tudor Popescu şi consilierul prezidenţial Fota, mai ieri), Diaconescu era măcar calm, zîmbitor şi amabil cu invitaţii, oricine erau ei şi orice aiureli debitau. Ceea ce la noi devine o raritate. Una încă şi mai mare decît a tiparului pe Bosforul de altădată.  “

Gabriel Giurgiu propune O agendă. Digitală : “ În plus, pînă la a se gîndi la interoperabilitatea celor 27 de pieţe naţionale, aş îndrăzni să recomand Comisiei Europene o temă mult mai simplu de rezolvat. De fiecare dată cînd ajung, în virtutea meseriei, la Bruxelles, am un program destul de încărcat: întîlniri, şedinţe, seminarii. De obicei, îmi rămîn cam 10-15 minute între un eveniment sau altul. Nu am timpul fizic necesar să fug pînă la Centrul de presă, unde sînt disponibile conexiunile Internet. La hotel, ora de conexiune costă între 7,99 şi 19,99 euro. Adică, astronomic de scump. Utilizarea modemului de conexiune mobilă (la Orange, în cazul meu) costă tot mult, că e în regim de roaming de date. De aceea, mă duc la cel mai apropiat McDonald’s (firmă americană, deh), unde găsesc o reţea wireless şi de unde îmi trimit articolele acasă.

Propun, de aceea, Comisiei Europene, ca mic exerciţiu administrativ-investiţional, să dea un exemplu şi să îşi creeze (măcar) o reţea wireless în propriul sediu, accesibilă în toate sălile de şedinţă, pe culoare, în întreaga clădire. Simbolic, Comisia Europeană ar reuşi să-i ajungă din urmă măcar pe americanii de la McDonald’s. Pe cei de la Google sau Microsoft îi lăsăm pentru pasul doi. Simplu, nu-i aşa?  “

Maria Iordanescu citeste stupefiata (Cu profesorul la control) din “Criteriile de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar” : “ „Prezenta propunere de criterii vizează creşterea calităţii educaţiei prin stabilirea clară a responsabilităţii cadrului didactic, atît din perspectiva calităţii, cît şi din cea a iminentei descentralizări a sistemului de învăţămînt.“ Este vorba, deci, pe de o parte, despre o creştere a calităţii din perspectiva calităţii, logic nu?” Si mai departe : “iar pentru „Acordarea unui respect egal tuturor educabililor (sic!) indiferent de mediul de provenienţă, capacitatea de învăţare şi rezultatele obţinute“ primeşte 2 puncte. (Cel căruia profesorul îi predă are statutul de „şcolar“, „elev“, nu de „educabil“, care înseamnă doar cineva care poate fi educat şi implică şi existenţa unei categorii de „ineducabili“.)”

Cristian Ghinea revine cu “Lăsaţi orice speranţă, voi, viitori pensionari!”  : “Aberaţia practică este următoarea: creşterea pensiilor este decisă de guvern. Cînd guvernul creşte pensia, nimeni nu se plînge că îi este afectat un drept fundamental. Dacă omul a plătit pentru o pensie de X lei (conform argumentului de mai sus), cînd guvernul decide să-i dea o pensie de X+2 lei s-ar zice că îi afectează dreptul la pensia pentru care a plătit. Nu? Eu nu fac decît să urmez logica argumentului contrat. Dacă nivelul pensiei este un drept cîştigat constituţional şi guvernul nu se poate atinge de el, atunci să se aplice asta şi cînd guvernul creşte pensia.” Si accentueaza : “Un sfat pentru cei de vîrsta mea, pensionarii din 2050: faceţi-vă contracte de pensii private, puneţi deoparte, faceţi copii şi educaţi-i frumos, cumpăraţi proprietăţi din care să trăiţi la bătrîneţe; s-ar putea ca în 2050 să nu mai existe pensii publice în România. Curtea Constituţională nu va putea declara falimentul anticonstituţional. “ Mda… toate sunt ca jocul la bursa…

Iar daca v-am plictisit cu problemele noastre mici va invit sa cititi Lumea reală de Tudor Călin Zarojanu

Gabriel Giugiu pledeaza pentru Civila societate a ţăranului român : “Asocierea la români reprezintă o poveste lungă şi complicată. Asocierea la fermierii români nu m-ar interesa prea tare, dacă, indirect, nu m-ar afecta la buzunar. Lipsa lor de interes pentru propria prosperitate îi face necompetitivi şi aduce, pe raftul magazinului, marfă de import, mai scumpă. Indirect, asta îmi afectează prosperitatea, ceea ce mă enervează.”

Radu Cosasu scrie un poem extraordinar despre “De ziua lui Leopold Bloom” -  nu am gasit inca textul  - dar e vorba despre “cel mai frumos cuvint cunoscut”

Ma intreb ce barbat este Marius Chivu – in nici un caz adevarat, pentru ca  “În fiecare seară, de la 00,15, TVR1 difuzează deja aventurile ultimului bărbat adevărat de pe planetă – Bear Grylls.” .Sau poate o fi adevarat – dar o fi extraterestru ?

Cu ochii-n 3,14 vorbeste despre vuvuzea  / vuvuzela in contextul multiculturalismului absolut  :”Multă lume este deranjată de el, jucătorii Franţei au protestat, olandezii s-au plîns că nu s-au auzit la antrenament, zgomotele emise sînt peste limita la care poţi să-ţi pierzi auzul. Dar FIFA nu interzice acest instrument pe stadioane; cică face parte din cultura fotbalistică a sud-africanilor. Din cîte ştiu, zuluşii nu prea organizau meciuri de fotbal. Preşedintele FIFA a declarat că „nu ar trebui să încercăm să europenizăm Cupa Mondială din Africa“. Serios? S-ar zice că un timpan rămas întreg este un concept european, eventual colonialist. Încă un efect pervers al multiculturalismului. (C. G.) “

Nu stiu de ce dnul Plesu trebuie sa raspunda la astfel de intrebari (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dilematici-de-pretutindeni-va-ascultam/articol/actualita-i): “

Oarecum fericit că am reuşit să văd realitatea aşa cum este, mi-am spus că voi trage linie, voi pune punct şi că îmi voi schimba meseria, că mă voi îndrepta spre altă activitate, care să aibă o doză de umanitate în ea. Am constatat cu stupoare că tot pentru multinaţională trebuie să lucrez. Fundaţiile din România nici măcar nu răspund la un simplu e-mail în care îi întreb dacă au vreun post liber. Trebuie să-mi plătesc chiria, trebuie să mănînc, îmi trebuie haine. Îmi vin în creier gînduri şi întrebări. „Oare ăsta este destinul meu? Asta trebuie să fac în viaţă? Să mi-o arunc în mîinile unor şmecheri şi să o folosească după bunul plac? Trebuie să-mi accept condiţia de sclav, doar pentru că ai mei părinţi sînt oameni simpli, şi nu politicieni sau afacerişti? Să-mi bag piciorul şi să plec din ţară? Sînt singur la părinţi, cine va avea grijă de ei dacă plec?

Ce să fac, domnule Pleşu...?”

Pe de alta parte, cui sa adresezi o astfel de intrebare ? Cel care a scris este evident intr-o cautare… si de repere…

Sever Voinescu este preocupat de Povestea scobitorilor   - si, daca nu stiti cum s-a creat piata scobitorilor, este bine sa cititi Povestea scobitorilor

Victoria Stoiciu este noua mea preferata – scrie scurt si la obiect :”Despre statul român şi obezul capturat de rudele hrăpăreţe “ : “La fel, e mai avantajos să operezi reduceri salariale decît să dai oameni afară: dacă eşti un stat funcţional şi puternic, şi nu statul nepoţilor, cumetrilor şi verilor partidului de la putere, atunci sînt şanse mari ca acele concedieri să aibă la bază criterii meritocratice. Dacă eşti un stat capturat de rubedenii, atunci poţi fi sigur că a doua zi după concedieri, în aparatul tău administrativ procentul rudelor va fi şi mai mare, şi vei fi rămas fără cei cîţiva oameni buni care făceau munca tuturor.[..]Dacă am fi avut norocul de a nu fi trăit într-un stat capturat de mătuşi şi veri hrăpăreţi, probabil că astăzi nici nu am fi fost în situaţia de a le fi tăiat salariile harcea-parcea şi acestor mătuşi, şi unor angajaţi care îşi fac treaba.”

Iata ceva ce ar merita citit (Jurnalul Annei Politkovskaia ) – recomandare de la Cristian Ghinea : “Politkovskaia constată doar: „În discursul său de pe tron adresat deputaţilor, Mamsurov a declarat: «Voi încerca să mă ridic la înălţimea încrederii acordate de Preşedinte». Cei numiţi în posturi nu mai aspiră să cîştige încrederea poporului“.”

Nu stiu de ce, dar cred ca George Hari POPESCU se contrazice un pic in “Pariul taxei pe conţinutul online în presa română” :

1. “Nu poţi oferi gratuit un anumit conţinut pentru ca, într-o bună zi, să impui o taxă, exact pe acelaşi conţinut. Este ca şi cum i-ai oferi copilului o bomboană zilnic, pentru ca într-o zi să-i spui că trebuie să dea cu mătura prin casă ca să o merite. Nu, va trebui să-i oferi o bomboană mai bună pentru a-l determina să facă asta.”
2. “Cum îi atragi pe aceştia? Vezi mai sus. Oferă-le toate acele lucruri gratuit un timp, apoi întreabă-i dacă le-a plăcut. Dacă vei auzi multe răspunsuri pozitive, impune taxa şi roagă-te să rămîi în continuare bun. “

Din Note berlineze ale lui Andrei Plesu : “„Metodologia“ propagandistică a celor două specii de dictatură opune ticăloasa ipocrizie nazistă („simţiţi-vă liberi“, „simţiţi-vă bine“, „nu trebuie neapărat să cîntaţi partidul“) „stahanovismului“ prostesc al comunismului („răspundeţi chemării marxist-leniniste“, „arătaţi-vă devotamentul“, „cine nu e cu noi e împotriva noastră“). Unii se prefac că te lasă în pace, ca să te încalece mai bine, alţii se prefac că dau glas unor exigenţe „populare“, ca să-şi legitimeze ferocitatea. Unii practică şmecheria perfidă, ceilalţi – imbecilitatea brutală. În ambele cazuri, se construieşte pe minciună. În ambele cazuri, libertatea persoanei e batjocorită, fie prin fentă de paradă, fie prin seceră şi ciocan... Fapt e, însă, că strategia nazistă n-a reuşit să salveze sistemul. Strategia comunistă a obţinut rezultate de mai lungă durată, aşa monotonă şi imperativă cum era. Ticăloşia s-a dovedit, cu alte cuvinte, proastă, iar prostia – ticăloasă. Nu poţi să nu te întrebi cum de s-a putut respira decenii întregi în prezenţa acestor două toxine.”

Despre jurnalismul din Romania scrie Mircea Vasilescu in Ştiri ieftine despre bani  :<<Şi salariile din sistemul public, şi declaraţiile de avere sînt subiecte serioase, despre care opinia publică trebuie informată, pentru a şti dacă banii cetăţenilor sînt gestionaţi corect. Dar, prea adesea, atitudinea faţă de aceste teme este nu de jurnalişti serioşi, nici de opinie publică matură, ci de ţaţe care stau în faţa porţii zgîindu-se la cine trece pe uliţă şi bîrfind: „ai văzut, soro, ce maşină şi-a luat ăla?...“.>> . Iar Andrei Manolescu continua E în firea televiziunilor  : “La noi se pare însă că televiziunile au hotărît că n-au nevoie de reputaţie. Şi-au obişnuit telespectatorii cu mizerii pe ecran. Rezultatul e că oamenii care se mai uită la ştiri sau la talk-show-uri, o fac aşa cum s-ar uita la o ceartă de pe stradă: din pură curiozitate şi fără să dea doi bani pe ce văd.”

Daca aveti bunici, dati-le sa citeasca tot articolul Bunica vs Prîslea cel voinic de Maria Iordanescu : “Ar mai fi ceva: ştiu, nepotul tău e cel mai deştept din lume. Cîte poezii şi cîntece ştie el, nu sînt cărţi pe lumea asta să le cuprindă! Dar dacă eu te-aş ruga, după o zi de muncă la cîmp, să vii în faţa prietenilor mei să le spui o poveste, ai veni? Nu te supăra dacă nu are chef să cînte cînd îl duci într-o vizită, în faţa unor chipuri total necunoscute, să danseze dimineaţa după micul dejun sau să recite după-amiaza cînd are de construit ultimul tip de maşină decapotabilă. Dacă o face la serbările şcolare e suficient. Apoi, îţi trimit caseta video cu înregistrarea, să organizezi o seară dedicată talentelor nepotului tău.”

Gabriel Giurgiu (Răzbunarea Şogunului – film cu TVA ) )ma face atent la http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/NF_evaziune.pdf  : “Ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale, la Nota de Fundamentare, faceţi download pdf-ului şi căutaţi secţiunea 5. Negru pe alb, scrie că Ordonanţa respectivă încalcă legile şi normele europene şi că adoptarea ei va duce la declanşarea procedurii de infringement împotriva României. La pagina 11 se admite că România comite un gest împotriva dreptului comunitar. De aceea, se recomandă ca această Ordonanţă să funcţioneze doar pînă la 31 decembrie 2011. Cu alte cuvinte, luăm banii pînă se trezeşte Comisia Europeană şi apoi mai vedem ce facem. Mentalitate de ciubucar de colţul străzii.”

Selma Iusuf scrie superb despre Separat, pe acelaşi drum : “Vorbind de micşorarea pensiilor, un oficial al statului român spunea că şi aşa ne ajutam părinţii cu venituri mici. Încă un efort în plan personal, băieţi, pe asta se bazează un întreg sistem social. Deunăzi, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe – care altminteri e mută – sugerau o cale de mîntuire din crize etice şi financiare prin construcţia megacatedralei care costă cam cît jumate din ultima tranşă de la FMI. Asta da coeziune socială. Trăiască băncile, singurele care ne unesc de teama unui credit neplătit. Pînă la viitoarele alegeri mai sînt doi ani. Cum memoria politică e scurtă, scapă acum cine poate. “

As vrea cit mai multe articole despre Cum ne-am jucat de-a americanii (Cristian Ghinea) : Primul se înscrie la cuvînt Tudor Chiuariu, PNL[…]Ia, deci, cuvîntul şi începe să adreseze o serie de întrebări. 1) Ce fel de republică este România? 2) Cum se interpretează cuvîntul „sinistru“ din art. 53 din Constituţie (cel invocat de premierul Boc pentru scăderile de cheltuieli)? 3) Care este jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea în timp a deciziilor privind pensiile? 4) Cum se interpretează articolul privind averea nejustificată? Este întrerupt de preşedintele Daniel Buda: domnule coleg, să nu îi forţăm pe candidaţi să se antepronunţe. Nu pricep intervenţia. Nu era vorba că îi întreabă despre principii, că doar nu se discută despre fotbal. Chiuariu răspunde corect: nu au cum să se antepronunţe, acum sînt doar candidaţi, avem dreptul să ştim ce principii au. Buda bate în retragere, mai aveţi întrebări? Mai avea. 6) Care sînt raporturile între dreptul UE şi cel naţional? 7) Au vreun fel de afaceri ei sau rudele lor cu statul?” Cum au raspuns vedeti la http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/cum-ne-am-jucat-de-americanii

“A trai pentru a gindi sau a gindi pentru a trai – aceasta e intrebarea” – da, respectele mele lui Chaplin!

Despre tinerii ce muncesc din greu pentru viitor relateaza Gabriel Giurgiu in  Andrada  :”Cu o zi înainte, adică vineri, s-a trezit, ca de obicei, la 6 dimineaţa. A făcut, ca de obicei, patru kilometri pe jos, prin pădure, pînă la şcoala din oraş. A stat la ore pînă la prînz, apoi a plecat spre Tîrgovişte (20 de kilometri), la repetiţiile ansamblului de dans şi poezie. Drumul l-a făcut împreună cu maică-sa. Cîteodată, merge cu cîte un coleg, cu maşina. Altă dată, cu trenul, cu rata sau cu o ocazie. După repetiţii (care s-au terminat pe la şase seara), a făcut înapoi drumul de 20 de kilometri pînă în Pucioasa şi, în final, pe jos, cei patru kilometri prin pădure, pînă acasă. Asta fusese vineri. Sîmbătă s-a trezit tot la 6 dimineaţa şi a coborît prin pădure pînă la şcoală. Acolo o aştepta profesorul de educaţie fizică. El a dus „lotul şcolii“ la Tîrgovişte, cu maşina. Cum ziceam, Andrada a cîştigat locul III pe judeţ. Întoarsă acasă, a avut răgaz să se joace. Un pic. Duminică dimineaţă s-a trezit iar la 6, să plece iar la Tîrgovişte, la filmări. Televiziunea locală (Columna) face o emisiune săptămînală cu copiii din ansamblu. Nu îi plăteşte. De plătit, plătesc tot părinţii. 70 de lei pe lună. De luni, începe să se trezească la 6 (ca de obicei), să meargă la şcoala aflată peste deal.”

Sever Voinescu citeaza Constitutia in Gînd despre învăţarea religiei  : “Se ştie, Constituţia spune că „În şcolile de stat, învăţămîntul religios este organizat şi garantat prin lege“ (art. 32, alin. 7, teza a II-a)” Vezi si http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a32 . Si continua aiuristic : “Fireşte, orele de religie sînt organizate asigurînd deplina libertate de conştiinţă – pentru cei care nu doresc să le urmeze există posibilitatea nefrecventării lor, iar pentru cei care doresc să le urmeze, există posibilitatea frecventării lor după convingerile religioase ale fiecăruia.”  Problema este ….daca sunt ZenBudist , mi-l organizeaza cum trebuie ? Dar martor al lui Iehova ?  Dar mahomedan ? si as putea continua astfel…

Si inca un argument naucitor : “Mai întîi, o spun deschis, nu-mi pot imagina cum anume se poate preda o oră de religie altfel decît din interiorul unei religii.”.

Si il astept sa dezvolte argumentul din  “Mi se va spune că există posibilitatea de a face ore de istoria religiilor sau ore în care religiile să fie prezentate, povestite, şi nu promovate. Acest argument poate veni numai de la cei care nu prea ştiu ce este istoria religiilor. Cei care cred că este o poveste despre religii se înşeală.” . Ok, ma insel poate – dar astept dovada…

Domnule Sever Voinescu, eu zic sa mai reflectati un pic asupra articolelor scrise…

Daca vreti sa vedeti balonul imobiliar umflindu-se si disparind iarasi de demult , sa citim impreuna „O chestie“ murdară cu Daniel Vighi: “

Iată şirul proprietarilor, pînă la revoluţia paşoptistă: „Pe 19 decembrie 1804, un anume Michael Sacher cumpără pentru suma de 600 florini clădirea veche de 90 stînjeni pătraţi (stp). Pe 17 septembrie 1829, Rudolf Moran cumpără clădirea cu 19.000 florini. Ceva mai tîrziu, Rozalia Naseda schimbă casa ei de la nr. 59 plus încă 11.000 florini pentru această casă.

Pe 12 august 1841, Anton Naseda, Josefa Preyer, Francisca şi Ludwig Benard se întabulează drept moştenitori. Aceştia o vînd lui George Kuzmanovic – pe data de 14 iunie 1842 – pentru suma de 11.600 coroane. În anul 1847, proprietară este văduva sa Marta născută Duca.În anul 1849, Pavel Veselinovic o cumpără cu 9.000 florini. La anul 1874 sînt menţionaţi mai mulţi moştenitori.“ (Ioan Haţegan, op. cit. p. 37).

Mi-a placut modul de scriere si de asezare al problemei crizei in Vînătoarea de vrăjitoare şi reforma  de Victoria Stoiciu : “Din păcate însă, măsura tăierii veniturilor bugetarilor cu 25% numai reformatoare nu este. Este o decizie corectă din punct de vedere economic, atît! Nu reformezi nimic doar aplicînd o măsură luată în cel mai pur spirit contabil. Un aparat supradimensionat, ineficient şi clientelar, bine remunerat nu diferă prin nimic de un aparat supradimensionat, ineficient şi clientelar, dar prost plătit. Cît de des apare cuvîntul „reformă“ în discursul preşedintelui Băsescu? O singură dată![…]Mai grav este că şi atunci cînd vorbeşte de concedieri, preşedintele o face în acelaşi spirit de bun manager de multinaţională, şi nu de om de stat cu viziune pe termen lung. De ce să vorbeşti despre reforme cînd e atît de simplu să cauţi ţapi ispăşitori? De ce să reformezi cînd poţi să penalizezi, la nivel de discurs sau de-adevăratelea? Numai că preţul îl plătim noi, cetăţenii acestei ţări, care ne detestăm tot mai mult pe zi ce trece, al căror capital social e şi aşa destul de scăzut şi în a căror fiinţă colectivă mai duhnesc deşeurile urii de clasă. Plătim prin faptul că sîntem din ce în ce mai puţin o comunitate şi ne transformăm din ce în ce mai mult într-o aglomeraţie de indivizi atomizaţi, divizaţi, incapabili de acea solidaritate şi încredere necesară pentru a pune, împreună, presiune pe guvernanţii noştri, ca să ia calea reformelor – singura modalitate prin care se poate construi o democraţie autentică.”

Va invit sa cititi sondaje interesante despre romani in Revenirea religiosului? de Vintila Mihailescu :”Apoi, deşi încrederea în Biserică se află pe primele locuri în toate sondajele naţionale, încrederea în preoţi este împărtăşită doar de 43% dintre bucureşteni.[…]În acest context, oamenii par să vadă în creştinism nu atît iubirea de aproapele, cît speranţa (sau frica, după caz...) de pedepsire a păcătoşilor cu armele divinului – şi în măsura în care nu prea mai au încredere în armele societăţii.”

Despre Tito si faptul Contra lui au fost Hitler, Stalin şi Vaticanul ne povesteste Adrian Cioroianu cu o savuroasa anecdocta : “Potrivit unei legende cu o foarte posibilă corespondenţă în realitate, prin 1949 sau ’50 mareşalul Tito (liderul Iugoslaviei şi al partidului comunist de acolo) i-a scris un scurt mesaj lui Stalin (liderul URSS, de care se temea atunci o jumătate de mapamond). În mare, scrisorica reda aceste gingaşe cuvinte: Dragă tovarăşe Stalin, vă rog încetaţi a mai trimite oameni cu sarcina de-a mă ucide. Deja am prins cinci pînă acum – unul mă urmărea cu o bombă, altul cu o puşcă... Dacă nu veţi da curs rugăminţii mele, o să trimit şi eu unul la Moscova, la dvs. – şi nu va trebui să mai trimit un al doilea. “

Iar Selma Iusuf reia un argument de cind lumea – si cu multa greutate (Religii noi) :”Orice pare a fi impus cu forţa devine automat dubios. Nu contează cît de generoasă e ideea. Dacă îţi hărţuieşti ca societate „responsabilă“ carnivorii, fumătorii, consumatorii de benzină şi alte asemenea se cheamă că data viitoare pot avea probleme şi persoanele cu ochi albaştri, cele cu părul creţ şi, în general, oricine nu e de acord cu tine.”

Nu pot decit sa il laud din nou pe Cristian Ghinea pentru articolul Revoluţia libertariană din Georgia :” Deşi legal pentru orice construcţie era nevoie de 18 autorizaţii date de 9 instituţii diferite, în practică mai puţin de jumătate dintre clădirile în construcţie în capitală aveau vreun document. În final, 85% din autorizaţii şi licenţe au fost desfiinţate. Din cele 90 de licenţe date anterior de Ministerul Agriculturii au mai rămas doar 9. Apoi s-au pus pe dat oameni afară. Din cei 3424 de funcţionari de la acelaşi minister au mai rămas 600.Pe unele le-au desfiinţat cu totul, în ideea că decît o instituţie coruptă, mai bine fără acea instituţie. Cum zice el: „Dacă închizi lumina într-o cameră fără bec nu se întîmplă nimic“. A desfiinţat inspectoratul sanitar pentru alimente, oricum inspectorii nu controlau, doar luau şpagă. Dintre toate controalele privind alimentele în Georgia au rămas doar două: cele privind mîncarea pentru copii şi regulile de ambalare. Şi-a propus pur şi simplu să marcheteze ţara la nivel internaţional ca cea mai prietenoasă pentru afaceri. Şi nu era doar un slogan, a luat metodologia după care Banca Mondială întocmea clasamentul Ease of Doing Bussines şi a făcut tot ce spuneau oamenii ăia. Georgia a sărit de pe locul 100 în lume pe locul 11. Are unele dintre cele mai mici taxe din lume (12% cotă unică pe venit), unul dintre cele mai laxe coduri ale muncii, taxe vamale aproape inexistente, la concurenţă cu paradisuri fiscale.”

Va invit sa cititi tot articolul : http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/revolutia-libertariana-din-georgia

Iar Dan C Mihailescu scrie un articol ca Petrescu La depresia generală : “Cum te smulgi un milimetru din ecranul televizorului – unde te răpun de zece ori pe minut morţile, viciile, violările, decapitările, incendiile, codurile galbene, portocalii şi roşii, malpraxisul medical, copiii abuzaţi, topoarele, înjunghierile, inundaţiile, spînzuraţii şi faptul că România e campioana maladiilor în Europa – dai numaidecît de normalitate, eficienţă, eleganţă, inteligenţă sobră, elitarism profitabil, bun-simţ mercantil, subtilitate şi rafinament, de seninătate, moralitate, minţi luminate şi suflete de aur.”

In  Preşedintele Băsescu şi fatalitatea Mircea Vasilescu pune punctul pe i : “În fapt, ce se întîmplă acum nu e doar efectul crizei mondiale, ci şi al prostiilor făcute în ultimii ani. Nimeni nu îndrăzneşte să spună lucrurilor pe nume, ci – mai pe faţă sau mai subtil – toată lumea dă vina pe „sistem“. Nimeni nu-şi recunoaşte greşelile, deşi în ultimii cinci ani, PD-L, PSD, PNL şi UDMR au fost, pe termen mai lung sau mai scurt, la guvernare. Ar fi cinstit să-şi împartă frăţeşte oalele sparte, nu să se gîndească doar la mici ciupeli de imagine pe seama adversarilor. Şi apoi, care adversari? Toţi au fost parteneri în vreo coaliţie sau alta, în ultimii ani; adică banii publici i-au cheltuit „ca prieteni“. E caraghios ca acum să plîngă după ei „ca duşmani“.”

Radu Cosasu (Pentru psihologii din Serviciile multilateral specializate ) reproduce o maxima la care nu m-am asteptat : “gîndiţi-vă şi dvs. la această însemnare din Jurnalul lui Kafka: „Murdar şi pur, ca orice om care gîndeşte intens“.” .

Maria Iordanescu scrie un articol superb (Sînt furios, deci pedepsesc): “De unde ne vine autoritatea care ne dă dreptul, ca părinţi, educatori, adulţi, să sancţionăm un comportament greşit sau, dimpotrivă, să răsplătim unul corect? Din doar două surse: din responsabilitatea pe care o avem faţă de copil şi din dorinţa ca ceea ce facem să aibă un rezultat benefic asupra dezvoltării lui. Cu alte cuvinte, autoritatea implică obligaţii, nu drepturi: obligaţia de a căuta cauzele care au determinat actul pe care vrem să-l corectăm, de a-l ajuta pe copil să înţeleagă care sînt efectele pe care le naşte un asemenea act, dar, mai cu seamă, de a-l ajuta să îndrepte greşeala. Aşa făcînd, îi dau de înţeles copilului că sancţionez fapta, şi nu pe el. Că o greşeală nu-l transformă automat într-o persoană rea. Că poate repara, evita, preveni, corecta, sancţiona, la rîndul lui, un comportament greşit. Doar în acest fel, autoritatea mea, de adult, devine un factor de încredere, şi nu unul de dominare.[…]Trebuie doar să număr pînă la zece, să trag aer în piept şi să-mi spun că sînt mai mare ca el şi mai înţelept. Şi că-l iubesc.”

Cristian Ghinea relateaza despre dezbaterea pro si contro deschiderii granitelor comerciale , dar si despre felul in care se face controlul intr-un stat mic (aproape 5 milioane locuitori):”Este vorba despre oligarhul rus devenit ministrul georgian libertarian Kakha Bendukidze: „A explicat pentru Financial Times de ce Georgia nu mai are nici un sistem de inspecţii pentru siguranţa alimentară, în următorii termeni: «vechiul sistem de siguranţă alimentară era un gunoi. Pur şi simplu dădeai şpagă la inspectori. L-am desfiinţat şi le-am spus georgienilor că, dacă se intoxică de la mîncare, atunci să boicoteze restaurantul»“.”

Andrei Plesu ne propune 3 etape ale iubirii (Un gînd rapid despre iubire ). Marturisesc ca am ajuns la un fel de seninatate, nu la a treia etapa…Dar mai am , probabil, de asteptat…

Michel Rocard argumenteaza taios in Declinul şi prăbuşirea Europei politice : “O serie de decizii luate în ultimii cîţiva ani în Europa au reuşit să mă alarmeze. Prima a constat în impunerea regulii unanimităţii la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte deciziile de politică externă sau folosirea forţei militare în alte scopuri decît cele umanitare. Fiindcă toată lumea trebuie să fie de acord, nu se ajunge la nici un acord. Drept rezultat, Europa nu poate dezvolta o politică externă comună. A doua hotărîre alarmantă a fost cea care a limitat bugetul Uniunii la numai 1% din produsul intern brut al statelor UE, împiedicînd astfel orice iniţiativă comună importantă în cea mai mare parte a ultimului deceniu. Cea de-a treia hotărîre vizează veto-ul britanic în cazul propunerilor lui Jean Luc Dehaene şi Jean Claude Juncker pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Cînd ultimul „nu“ britanic a fost pronunţat, eu am anunţat cu tristeţe moartea Europei politice, declaraţie care mi-a atras critici dintre cele mai dure, inclusiv din partea prietenilor.”

Iar Sever Voinescu(Rusia, între Take şi Grigore) se fereste de prietenia Rusiei( nu am idee ce inseama aceasta): “Pentru moment însă, cred că, dacă preţul prieteniei Kremlinului este independenţa energetică a României, e prea mult. Nu merită plătit.”

Andrei Manolescu(Româniile suprapuse )_ se crede pe timpurile comunismului : “Se credea stăpîn absolut pe propria arendă şi se simţea batjocorit în dreptul lui sacru, motiv pentru care părea în stare să facă moarte de om.” . Pai – chiar ESTE stapin peste propria arenda, pentru care a platit niste bani, nu ? Si chiar e dreptul lui ! Ok, moarte de om probabil ca e o exagerare … dar faptul ca altul iti calca in picioare, la propriu, proprietatea (chiar si vremelnica) ESTE un motiv de suparare…

Maria Iordanescu argumenteaza asa cum mi-as fi doreit sa o fac si eu, cind am vazut prima emisiune cu supernanny .Daca aveti copii, cititi neaparat Războinica luminii  !

Cristian Ghinea argumenteaza convingator Cît va putea UE să refuze Moldova? . Acum intrebarea este, dupa parerea mea, cit va putea Moldova sa continue ?

Si tot Sever Voinescu argumenteaza neconvingator despre Închiderea minţii României : “Numai că, în opinia mea, marea performanţă a şcolii nu e deloc cuantificabilă. Cîte caractere a produs, cîte suflete a modelat, cîtă înţelepciune a inoculat – aşa ceva nimeni nu poate măsura vreodată.”  Despre caracter  + suflet : sunt cei sapte ani de acasa , nu de la scoala… Iar intelepciune – asta e mai greu … Cum ar evalua dnul Voinescu cine e intelept in Guvernul Romaniei si cine nu ?

Nu sunt ortodox – asa ca sunt bucuros (Onoarea Bisericii , Andrei Plesu): <<

Cît de departe va merge pactul cu lumea al ierarhiilor noastre bisericeşti? Nu spun al Bisericii noastre, pentru că se găsesc întotdeauna alfabetizaţi de ultimă oră ai teologiei autohtone care să-mi atragă atenţia că Biserica sîntem toţi. Că nu-ţi poţi lua distanţe faţă de o comunitate din care faci, în chip nemijlocit, parte. Biserica instituţională are voie să spună că „intelectualii“ i-au întors spatele, are voie să se refere la mine ca la un înstrăinat. Dar eu nu pot răspunde că n-am cum să-mi întorc singur spatele, cîtă vreme sînt una cu ea.

Biserica poate hotărî, în numele meu, cînd e vorba de trebile comunităţii; dar nu-mi cere părerea şi, dacă mi-o spun, nu ţine cont de ea. Va să zică, în acest caz, nu sînt mădularul ei legitim. De îndată, însă, ce vocea mea nu se mai uneşte cu a ei, mi se reaminteşte, mai mult sau mai puţin mieros, că n-am dreptul să mă pronunţ căci sînt inclus, sînt „înlăuntru“. A fi în Biserică înseamnă, aşadar, a fi de acord cu ierarhiile ei. Trebuie să fiu solidar, fără deliberare, cu oficialităţile ecleziastice, în vreme ce ele nu sînt ţinute să mă ia în seamă. Lotul meu e supunerea necondiţionată. Laicii trebuie să facă ascultare. Clericii, nu. Cu alte cuvinte, o parte a Bisericii se substituie întregului, amintindu-şi de cealaltă parte (pentru a o chema la ordine) doar cînd e contrariată, sau cînd trebuie să facă discursuri despre „poporul credincios“.>>

Oricum cultura bisericeasca sta la fel si la germani, si la noi :  “Statisticile spun că cel puţin 8 din 10 germani au o Biblie în casă, că cel puţin jumătate din cei care au, au deschis-o măcar o dată şi că doar 10% ar putea răspunde la cîteva întrebări elementare despre personajele principale din Cartea Cărţilor.”

In problema ciinilor vagabonzi (ma rog, comunitari) sunt de acord cu Andrei Manolescu(Democraţie pentru căţei )  :”Apropo, pe cînd şi un miting de solidaritate cu oamenii muşcaţi?

Nu ştiu în ce măsură majoritatea celor care plătesc taxe şi impozite în acest oraş sînt pro sau contra eutanasierii sau a sterilizării. Cu siguranţă însă, ei au dreptul să se poată plimba liniştiţi pe străzi şi prin parcuri, fără să fie agresaţi de animale sau de alţi oameni. Iar pentru asta e nevoie de o soluţie eficientă. E treaba autorităţilor s-o găsească. Dacă asociaţiile iubitorilor de animale au propria soluţie, n-au decît să se apuce de treabă fără să ne mai obosească cu logica lor de cuţu-cuţu.”

Si as adauga:

a)Probabil ca cei de la asociatiile de iubitori de animale s-ar lecui daca ar avea copii care sa mearga printre cateii vagabonzi de pe strazi …Sau, mai bine, ar putea sa mearga ei … dar fara masini(am vazut odata un jeep VierPfoten superb!)

b) Intre sa duc copilul meu la doctor ca a fost muscat de ciine si sa omor ciinele inainte, as prefera moartea ciinelui!

c) Explicatia pentru b) : Dragi iubitori de animale -  dintotdeauna omul si-a afirmat suprematia contra celorlalti. Si a fost necesar –altfel, probabil, eram tigri cu totii acum!

d) Daca iubiti animalele, iubiti la fel morcovii ? Tintarii ? Mustele de rahat ? Ele de ce sa nu traiasca ?

M-au lasat masca perlele din bac-ul francez (Bac plus ultra  , Vintila Mihailescu ) :”Ioana d’Arc, care vedea apariţii invizibile, sau, nu mai puţin interesant, Victor Hugo (care) s-a născut la doi ani.”

Si am citit putin pina m-am dumirit : “Au pluriel, on dit des „cristaux“, car il y a plusieurs cristals (La plural se spune cristaluri, căci sînt mai multe cristale)!”

Daca ati pus intrebari copiilor, ar trebui sa vedeti cite ati pus din Clişee dragi de Maria Iordanescu.

Am ramas socat / interzis la titlul lui Cristian Ghinea ,Cum am devenit socialist  . Dar m-am linistit : “Desigur, am prefera să avem venituri occidentale, dar alegerea reală este între job-urile pe care le avem acum şi şomaj. Deşi aceste venituri pot părea derizorii celor din Vest, salariile plătite de companii care au relocat activităţi în România au ajutat la creşterea venitului nominal cu 75%, între 2005 şi 2008. Deci, care este cea mai bună opţiune pentru un român dornic să ajute la construirea Bunei Societăţi propusă de autori? Prevenirea dumping-ului social pentru a proteja job-urile din Vest? Nu prea cred“.

Aceasta a fost ideea care l-a făcut pe Denis MacShane să scrie în Libération că poate ei văd acolo „delocalizarea ca pe o crimă a capitalismului contra muncitorilor“, dar dinspre cealaltă parte a delocalizării se poate vedea altfel, astfel încît stînga se vede confruntată cu propria incoerenţă. Ceea ce era chiar scopul meu. Deci, chiar nesocialist fiind, am apărat stînga bună, a domnilor Năstase şi Blair, de stînga rea, şi pe muncitorii români de protecţionismul occidental.”

Ah – si daca Cristian Ghinea ma citeste,  problema cu Word-ul se rezolva usor. Scrie un text care sa contina Cristian, sterge H adaugat automat de corectura, apasa F7 si cind ajunge la Cristian apasa “add to dictionary”

Fara comentarii, un citat din Pe harta ororii , Dan C. Mihailescu  : “Una este mărturia bistriţeanului Teofil Ivaşcu, Peninsula 1957: „Şi ne băga normă, cînd mergeam cu deţinuţii, ne da un bileţel cîţi să puşcăm pe acolo (...) Noaptea ne scula pe cîte patru militari, să mergem să luăm cîte opt deţinuţi, să facă groapă comună. Ş-apoi noaptea-i ducea acolo şi-i înmormînta... Mie tare-mi plăcea să execut ordinul, şi-apoi ei, dac-or văzut că execut, mă scula mereu pe mine...“”

Iar Tudor Calin Zarojanu face o paralela rapida intre TV de la noi si de  la ei in Înţelepţii şucăriţi : “ O televiziune românească de ştiri care are ca model CNN, ba chiar, dacă nu mă înşel, se află cu acesta într-un soi de parteneriat, furnizează, într-o zi oarecare, următoarele „ştiri“: „Cîinii şi pisicile sînt adevărate pericole în casă“; „Dinu: Gigişor e o malformaţie, un rebut genetic al familiei Becali!“; „O treime dintre angajaţii români şi-au pierdut şeful anul trecut“ (nu vă speriaţi, respectivii n-au trecut la cele veşnice, aşa cum se înţelege din titlul ştirii, ci doar au fost schimbaţi).

Există ştiri similare pe CNN? Sau pe Euronews? Sau pe orice altă televiziune de ştiri din lume? Există ştiri despre tamponări uşoare, vecini care se bat, „o mie de poliţişti vor face controale în gări, porturi şi aeroporturi“!? Păi, ce să facă poliţiştii, studii cuantice? De ce nu ni se semnalează că Fabrica de becuri Fieni produce becuri?

În aceeaşi zi, pe CNN „Top Stories“ includea: catastrofa ecologică din Golful Mexic, scuzele premierului britanic pentru o gafă de exprimare, atacul dintr-o grădiniţă chineză, un raport optimist despre Afganistan, o analiză economică a Germaniei, o severă măsură australiană împotriva fumatului, funeraliile a 46 de marinari sud-coreeni, un avion iranian care a trecut aproape de un portavion american, succesul lui Mourinho în Liga Campionilor, răniţi într-o explozie la Bagdad, preşedintele cecen respinge implicarea sa în uciderea unui disident, regizorul Stăpînului inelelor a fost făcut cavaler.Vă rog să remarcaţi acoperirea geografică. Nici o ştire din Statele Unite. Ştiţi de ce? Pentru că, probabil, în acea zi în SUA nu se întîmplase nimic notabil. Adică nu se descoperise că păsărelele de apartament pot fi periculoase, nici un lider din fotbalul american nu se referise la rebuturile familiei unui coleg şi nu se petrecuseră catastrofal de multe schimbări în conducerile companiilor. De-aia şi e plictisitor să trăieşti în Occident, în timp ce aici, pe la noi, e supertrepidant.”

Invit pe cei pasionati de marketingul training-urilor sa citeasca Training de Andrei Plesu : “Diagrama e o colecţie de „calităţi şi atribute ale unui bun formator“. Vreţi să le ştiţi? Nu sînt decît treisprezece[…]ţi văzut vreodată atîtea miraculoase calităţi la un loc? Întrupate într-un singur om, numit „formator“? Rezultă că atestatul care ţi se dă la urmă e un atestat de zînă.”

Prin Radu Cosasu(Alte note informative către Serviciile multilateral specializate) incepe sa imi placa din ce in ce mai mult Albert Camus : <<scria Albert Camus la 27 de ani: „Eroarea unei anumite literaturi este aceea de a crede că viaţa e tragică pentru că e mizerabilă. Ea poate fi bulversantă şi magnifică, iată în ce constă tragedia ei“">>

Lucian Mindruta (Orfelinatul s-a mutat acasă) se intreaba retoric : <<Număraţi zilele în care aţi vorbit cu copilul despre un subiect serios, care să nu includă cuvintele „îmi cumperi?“ şi „numai dacă ai să fii cuminte“. De cîte ori, în ultimele şase luni i-aţi lăsat o mostră a înţelepciunii voastre, o morală, un înţeles, dincolo de „ţine-te de balustradă cînd cobori scările“ şi „la stop să te uiţi şi dacă ai verde, că mai sînt destui nebuni care te calcă cu maşina!“.>>

Pai – sa zicem ca in fiecare zi lucratoare  cam 3 ore  - simb + duminica cam 4-5… incluzind legendele olimpului, povestiri, scris , discutat, aikido, logica, jocuri de cuvinte, sah

Daca va pasioneaza de citi ani se lupta romanii cu maidanezii va invit la lectura articolului Ubicuitatea canină de Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU.

Dar, daca aveti copii si/sau vreti sa (mai) aveti – neaparat cititi Întrebările nepotrivite pot dăuna grav conversaţiei de Maria IORDĂNESCU .

Bola scrie despre ABBA în jurul lumii – si am o singura observatie – nu pragul celor 30 de ani vine cu depresii – ci ala de 40 , 50, etc…

Despre MEP-ii nostrii in "Mepii, jurnal de bord" de Gabriel Giurgiu :"Domnul Preda, de la popularii europeni (adică, dreapta creştin-democrată) solicită eliminarea acesteia dintre materiile şcolare. Socialiştii români (cum s-ar zice, gaşca de stînga) erau scandalizaţi de atare cerere şi, prin comunicat public, băteau obrazul colegului de dreapta. Zăpăcitoare şi confuzantă situaţiune! Dreapta politică vrea religia afară din programa şcolară, în timp ce stînga o doreşte."

Mi-a placut   Piciorul lui Sever Voinescu – sau despre ajutorarea intre hoti. Totusi o presupun putin idilica/idealizata...

Radu Cosasu despre iluzie in "Noi note informative către Serviciile multilateral specializate" via Amos Oz : „tot ce se naşte dintr-un vis nu poate fi decît dezamăgitor. Singurul fel de a păstra intact un vis este de-a nu-l trăi întruchipat. Aceasta e valabil şi în fantasmele erotice, şi în scrierea unei cărţi, şi în naşterea unei ţări“

Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU ne aminteste ca si pe vremuri PCR facea regula (De la protipendadă la… protipendadă) via "fostul domn Grigore Alexandru Ghica": "Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri [...] Însă ce era eu să fac, cînd eram în înrudire şi în amiciţie cu toţi boierii? Cum era să nu pun eu ministru pe vărul meu, logofăt mare pe cuscrul meu, postelnic pe fiul meu, preşedinte al divanului pe cumnatul meu, ispravnici pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul dintre ei nedreptăţeau pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuiva, ce era să fac eu? Puteam să fiu eu întotdeauna drept? Dacă-i depărtam din funcţie, trebuia să rînduiesc pe alţii tot ca dînşii"

Mi-a placut articolul "Cinci lecţii şi recapitulare" de Cristian Ghinea – desi pare prea optimist. Totusi, nu inteleg finalul :"Eu sînt scandalizat şi optimist". De ce scandalizat ? De ceva care a prezis ? Si de ce optimist? Doar ne invirtim tot pe acolo ...cu citeva legi in plus...

Si nu am reusit sa inteleg cum de se contrazice Tincuta Baltag(Fundatia Dinu Patriciu) la distanta de citeva rinduri in Elitele se selectează singure”... :

"Copiii din mediul rural sînt extrem de dezavantajaţi. Cei mai mulţi abandonează studiile deja după clasa a VIII-a – nici nu ajung la liceu. Se pierde astfel un potenţial uman imens."

"În realitate, sîntem egali în şanse, în drepturi şi în obligaţii, însă profund inegali în aptitudini, potenţial, energie şi aspiraţii."

Oh da ? Egali in sanse sau dezavantajati ?

Mircea Vasilescu nu crede in schimbarea ideilor la jurmalisti ( Emoţii ipocrite )

"I se spune publicului ceea ce (se presupune că) ar vrea să audă. Cînd totul merge bine, vărsăm lacrimi de grija banilor publici. În caz de tragedie, cultivăm îngrijorarea faţă de siguranţa demnitarilor. Aşa am învăţat la training, să „vindem emoţii“. Ce mai contează că sîntem ipocriţi?"

Peter Signer despre Google si China (Libertatea Internetului ) :"Aceasta a fost şi intenţia companiei Google încă de la înfiinţare: să faciliteze accesul rapid la orice fel de informaţie – nu este de mirare, aşadar, că cenzura instaurată de Guvernul chinez a fost percepută ca o trădare. Mult timp s-a sperat că, mai devreme sau mai tîrziu, guvernele care au impus măsuri represive vor ceda şi vor recunoaşte capacitatea nelimitată a Internetului de a răspîndi informaţia; altfel, ar fi dat cu piciorul posibilităţilor tehnologice nelimitate ale secolului XXI. Realitatea este însă mult mai complicată, cel puţin în cazul Chinei. Guvernul acestei ţări nu a intenţionat nici un moment să cedeze presiunilor companiei Google de a renunţa la cenzură şi este clar că, indiferent de costuri sau de metode (majoritatea ineficiente probabil), va găsi modalităţi de înlocuire a serviciilor puse la dispoziţie de Google. Internetul va rămîne, aşadar, interzis în China. Cu toate acestea însă, nici Google nu intenţionează să cedeze presiunilor politice şi, deşi unii vor acuza compania că încearcă să-şi impună propriile valori într-o ţară cu o cultură diferită (nici gînd de aşa ceva!), acesta este perfect îndreptăţit să-şi aleagă şi, mai ales, să-şi trieze partenerii de afaceri."

Mi-a pasat de cazul prezentat de Radu Cosasu, asa ca il prezint aici ( Note informative către Serviciile multilateral specializate): "La 26 martie 2010, un prieten a suferit o depresie care se menţine pînă azi, deoarece a sunat-o, ca în fiecare an, pe femeia de care se îndrăgostise în urmă cu 55 de ani, exact în ziua aceea, iar dînsa s-a enervat foarte tare şi i-a strigat: „Adică vrei să-mi arăţi că ai memorie...? De-aia mă suni din an în Paşte?“ şi i-a închis telefonul. Nu a chemat Salvarea – pentru el nu există salvare –, dar nici nu a vrut să mă asculte cînd, încercînd să-l liniştesc, i-am explicat că e un prost, incapabil, la vîrsta lui, să înţeleagă ce-i o declaraţie de dragoste ca a ei."

Vintila Mihailescu scrie despre regulile lui Robert in Nu întrerupeţi vorbitorul! . Daca va pasioneaza care sunt regulile pentru o dezbatere le gasiti la Gutenberg, http://www.gutenberg.org/etext/9097

Poate ca ar trebui sa imi cumpar si eu Enciclopedia Universala Britanica (http://dilemaveche.ro/sectiune/dilema-veche-va-recomanda/articol/logorama-opus-pistorum) :
"Un foarte bun prieten, tobă de carte, şi-a cumpărat, bucuros, primele două volume ale Enciclopediei Universale Britanice (volumul I: A capella – Augustin, volumul II: Augustin – Bowditch) şi, în fiecare zi, îşi găseşte timp să citească două-trei articole din cuprinsul ei; a insistat îndelung să fac şi eu aşa; l-am ascultat; nu pot să vă spun cît de bine îmi face să ştiu cine a fost Belizarie şi ce sînt elemnicii. (Radu Cosaşu)" – eu  nu stiu cine sint elemnicii...

Daca vorbiti de violenta desenelor animate, ar trebui interzise si stirile – vedeti O siestă horror  de Cezar Paul Badescu

Nu o sa inteleg niciodata pe cei care scriu “ folosim [x] pentru ca il foloseste si[…] si pentru ca e [open source] “ . Criteriile ar trebui sa fie

1. ce functionalitati are

2. cit de usor se poate folosi

3. cit de usor se poate mentine

4. cit de usor se poate modifica

Dar ma rog – daca DilemaVeche a trecut pe Drupal, sper ca stie ce a facut!

Iar sa scrii “Am descoperit, cu plăcere, existența unei pagini de Facebook, realizată de cititori, pe care nu o putem opera sau controla. Şi un cont de Twitter - http://twitter.com/dilemaveche -, realizat tot de un cititor. Într-o epocă "personal media" intenţiile utilizatorilor de web ajung mai departe (şi mai repede) decît orice strategie de marketing. De aceea nu vom apela la regulile proprietăţii intelectuale ca să controlăm fluxul informaţional al cititorilor şi felul în care aceştia aleg să împărtăşească opinii şi idei prezente în revistă. Ne dorim cît mai multe conturi de Twitter ale cititorilor de Dilema veche.” intrece orice asteptari. Are o problema – “De aceea nu vom apela la regulile proprietăţii intelectuale ca să controlăm fluxul informaţional al cititorilor “ – nu este fluxul informational al cititorilor, ci al unui cititor. Si tare as vrea ca acel cititor sa posteze , la un moment dat, reclame la cazinouri / site-uri porno / etc. Sunt curios cit de bine se vor simti dupa aceea…Dar , ma rog * fiecare cu alegerile lui in viata…si probabil amindoi ar trebui sa recitim motto-ul :

“Este o greseala la fel de mare sa ai incredere in oricine si sa n-ai incredere in nimeni” Seneca

Din Bucurii nepereche  , de Teodora Costa, mi-a placut cel mai mult :”Roiurile de fluturi albaştri explodînd în jurul meu pe cîmpie;” – unde mai gasim asta in ROmania ?

Andrei Plesu despre Actori, gazetari, politicieni

“Orice cetăţean – zice Constituţia – are dreptul să aleagă şi să fie ales şi, pînă la un punct, decizia cuiva de a se implica în treburile cetăţii are un ce lăudabil.”

De la Ştiri nebăgate în seamă am selectat “Cele mai detestate profesii”  : agent de asigurari, politician, sofer de cursa lunga. Mai sunt si altele, dar le puteti citi la http://www.dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/stiri-nebagate-seama

Robert Skidelsky scrie despre principala problema a Euro gol-goluţ :” De fapt, criza mediteraneană a dat în vileag defectul de lungă durată al zonei euro: absenţa unei guvernări unice. Pentru că zona euro nu este „zona monetară optimă“ are nevoie de instrumente pentru a face faţă aşa numitelor „şocuri asimetrice“, şocuri care îi afectează pe membrii UE în mod inegal, în mod special de o Trezorerie împuternicită să impoziteze şi să împrumute, şi de o Bancă Centrală care ar juca rolul „Creditorului“ de ultimă instanţă pentru băncile membre”

Daca vreti ca sa puteti convinge copiii sa citeasca, cititi neaparat Cititul e un lucru foarte mare  : “Cît de des ne văd fiii noştri căutînd o informaţie într-o carte şi nu pe un site? De cîte ori pe săptămînă, familia întreagă îşi îngăduie un răgaz pentru a răsfoi pagini de hîrtie, şi nu de net? Cît de des sîntem dispuşi să renunţăm la drogul numit televizor, pentru o discuţie în pijamale despre un personaj, o istorie, o descriere găsite între filele unei cărţi?”

Iar Adrian Cioroianu ne povesteste prin ce a trecut Dnul Goe concluzionind in Reabilitarea postumă a domnului GOE :  “Vă place, nu vă place, se prea poate ca dl Goe să fi fost, şi el, un martir din acest memorial al durerii.” – eu nu prea cred…. s-ar fi putut sa ajunga chiar tortionar ?

Mi-a placut inceputul rubricii lui Dan C. Mihailescu din Privilegiul bătrîneţii : “Ce-i drept, trebuie să ai 50-60 de ani şi să-ţi fi pus numele pe un număr de cărţi ca să fii onorat în ditamai Dilema veche cu o rubrică precum aceasta, semn de dulce trufie, orice s-ar zice. Aferim!”

Iar matei Martin vorbeste despre expozitia despre  interactiuna intre artele vizuale si televiziune gazduita de  Muzeul de Arta Moderna din Viena , Cu telecomanda prin muzeu. Selectez una din ele  : “ Dan Graham se joacă de-a memoria (Present Continous Past(s), 1979). Instalaţia este compusă dintro încăpere cu pereţi-oglindă. O cameră video transmite cu un delay de zece secunde ce a filmat în oglinda de vizavi.Vizitatorul instalaţiei intră în încăpere, se priveşte în oglindă, se întoarce la dreapta şi vede pe ecran cum intră în casă, se uită în oglindă etc. Confusing & amazing. Simplu şi cu mesaj.”

Daca va pasioneaza Istoria , cititi L-am moştenit pe Aristotel prin musulmani? - interviu cu Sylvain GOUGUENHEIM . E foarte interesant –si apare si linsajul rapid. Totusi, as vrea ca Dilema sa faca “audiatur et altera pars”

Iar reclama timpita cu Cream isi gaseste descrierea justa in articolul lui Petre Barbu, Reclamele s-au rătăcit în criză  : “Mesajul reclamei TV: dacă mănînci snacks-urile Lotto întinereşti şi viaţa ta va fi frumoasă! Totuşi, mă întreb cui i se adresează această reclamă: pensionarelor? Este cumva un spot pentru Gerovital, dar, dintr-o regretabilă greşeală, s-au băgat snacks-urile Lotto?”

Acesta DA – numar de colectie! Incepind cu mottoul :

Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzînd grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în casă." - EDMONDO DE AMICIS

Si nu pot decit sa citez pasaje – nu pot sa fac comentarii inutile :

Despre contaminare  Adam Sergiu ADRIAN  , http://dilemaveche.ro/index.php?cmd=dileme&nr=320&idd=347 :

“Atunci cînd media e plină de Gigi Becali, Vanghelie, Sexy Brăileanca, de fapt, ni se prezintă un model de divertisment şi de cultură consumat de o bună parte din popor. Atunci cînd rîdem de Vanghelie rîdem şi de noi.[…]Acum avem un jargon media construit din colectarea inepţiilor repetate la TV. În interbelic întîlneai jargonul francez. Am involuat.”

Legat de asta, “Plăceri vinovate” – Andrei Plesu : “n materie estetică nu există „plăceri vinovate“, decît dacă eşti ipocrit, snob, sau prost. Gustul fiecăruia dintre noi poate avea, cu sau fără justificări, o cuprindere nelimitată, dincolo de criteriile „academice“ curente. Cînd îţi place ceva (o imagine, o melodie, un spectacol etc.) nu stai să te gîndeşti ce-o să zică lumea. Îţi place sau nu-ţi place. Iar dacă îţi place, nu e cazul să amesteci plăcerea cu psihanalizabile complexe de vinovăţie. Plăcerea are nuanţe inanalizabile şi motivaţii multicolore. „Unde-i jenă nu-i plezir!“ – zice o vorbă de cartier...”

Din La putere  : “Cineva care se comportă necivilizat în public are şanse mai mari de a fi invitat în studiouri decît un om decent. În campaniile electorale, nu sînt scoşi în faţă cei cu maniere elegante. Se consideră că ar fi contra-productiv. S-a creat o adevărată şcoală. Emisiuni întregi se străduiesc să provoace apariţia mitocăniilor. Odată apărute, ele sînt marcate asemeni ştirilor de senzaţie. Devin adevărate exemple şi nimic nu pare a li se mai opune. Tinerii au în faţă tot mai multe modele de succes de acest gen. Pe scurt, mahalaua a cîştigat puterea şi face spectacol.”

Alin Ionescu, Lustraţia media nu va întîrzia să dispară : “Într-o logică firească, indignarea sancţionează mitocănia în vederea izolării şi eliminării ei; e un soi de anticorp al spaţiului public cu funcţie sanitară. Încet, dar tenace, indignarea ar trebui să elimine din organismul spaţiului public temele şi personajele nocive, viruşii şi microbii periculoşi. Ei bine, problema e că, într-un mod pervers, indignarea a ajuns cumva să întreţină şi să multiplice mitocănia. Cel care se indignează, care sancţionează excesul temelor de mahala, ieşirile argotice din ce în ce mai obraznice sau abundenţa de personaje mizerabiliste nu mai contribuie la curăţirea spaţiului public, ci dimpotrivă, creşte notorietatea viruşilor şi le întăreşte vitalitatea şi îndreptăţirea în a se exprima. În plus, le rafinează stilistica[…]. Şi-atunci lucrurile se complică instantaneu fiindcă ajungem să ne uităm descumpăniţi la organismul media ca nişte doctori la o boală auto-imunitară. Cu cît te indignezi mai abitir, cu atît creşti vitalitatea mitocăniei. Dacă taci, ea creşte oricum purulent. Aşadar, orice-ai face, n-ai scăpare şi, prin urmare, dacă îţi vezi de treabă şi întorci spatele fenomenului măcar îţi protejezi nervii, retina şi timpul.”

“La Creangă, pînă şi dracii vorbesc civilizat” – interviu cu Ioana PÎRVULESCU – :  “

Politeţea sufletului. Asta s-a pierdut cu totul. Dar şi acel savoir faire pe care îl aveau cei mai mulţi oameni, din toate zonele societăţii. Adică să ştii să spui cuvîntul potrivit, ca să-i faci pe cei din jur să fie în largul lor, să simţi, chiar în toiul celei mai pasionante discuţii, că există oameni în preajmă şi să le vii în întîmpinare în mod reflex. Să ştii instinctiv ce se face şi ce nu. Cînd nu te bazezi pe un bun-simţ natural, care-ţi dă siguranţă în tot ce faci, degeaba înveţi „pe dinafară“ nişte reguli. Totul trebuie să vină în primul rînd din interior. Să sperăm că sînt lucruri recuperabile. […]Doar la televiziune e foarte enervant un asemenea mod de discuţie, însă eu nu prea mai deschid televizorul şi mă apăr astfel de principala sursă de bădărănie din lumea noastră”

“Nu poţi dansa în viaţă fără să ştii paşii” – interviu cu Sandra PRALONG – :”De asemenea, mă şochează că în instituţiile publice, la guvern sau la ministere, chiar şi după 20 de ani de la Revoluţie, oamenii răspund la telefon cu un mda foarte plictisit. De fiecare dată eu întreb dacă am nimerit oare la ministerul cutare. Mi se răspunde „Da, ce doriţi?“ iar eu spun „Scuze, nu mi-am dat seama, am avut impresia că v-am deranjat din pat“. În asemenea cazuri, doamnele care răspund de obicei se enervează foarte tare. Dar mie mi se pare asta o mare lipsă de civilitate şi de seriozitate. Nu poţi răspunde la un minister ca şi cum te-ai afla într-o casă privată. Nu mai spun că pe unde am fost, şi în Elveţia şi în Statele Unite, chiar şi în casele private se răspunde spunîndu-ţi numele.”

“Cine poate şti ce e în abisul nostrum?” – interviu cu Aurora LIICEANU  : “. Atunci trebuie să faci efortul de a rezista tentaţiei altuia, rămînînd singur, pentru că trebuie să ai tăria de a căuta şi a sta în prezenţa unor oameni care sînt ca tine sau care-ţi sînt superiori. Cu proştii devii prost.”

Si, daca v-ati plictisit de discutii in van, cititi si putin despre hazardul moral in cazul ajutorului banesc spre Grecia Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari de Cristian Ghinea:”Cum ziceam, hazardul moral a fost redus în cazul Greciei: a fost ţinută cu picioarele pe jar, destul cît să nu fie un exemplu pentru alţii.”

Despre Eliberaţi-l pe Tilly şi toate animalele de circ  Peter Singer. Dar, fara sa fiu rasist : problema omului in lume s-a rezolvat ? Exista un drept constitutional al lui la masa/adapost/nevoi elementare?

Ca de obicei, Cristian Ghinea pune o problema interesanta Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?  :

“Foarte probabil că, dacă nu se ia o decizie fermă în această săptămînă, Grecia va apela la FMI pe termen scurt. Totuşi, spun Gros şi Mayer, nu este o soluţie pe termen lung: Grecia rămîne cu euro, ia bani de la FMI, dar dacă nu există voinţă internă pentru reforme, poate pur şi simplu să denunţe acordul cu FMI. Şi ne întoarcem la momentul actual: Grecia are moneda euro, dar nu are bani, deci o salvăm sau nu?”

Apropo de asta – vreau si eu sa fi fost functionar public in Grecia in 200x  (din cu ochii-n 3,14 ) :
”Între altele – povesteşte un fost secretar general de la Ministerul de Finanţe –, „funcţionarii aveau prime pentru că se îmbrăcau decent sau pentru că veneau la timp la serviciu“”

Dar, pe de alta parte, nici in Viena 2010 nu e rau, desi exagereaza in stilul turcilor care aveau obiceiul sa faca grajduri din biserici :

”Pentru a-i confrunta pe iubitorii de artă cu propriile inhibiţii sexuale, celebra galerie vieneză de artă contemporană The Secession a incorporat un sex-club dedicat swinger-ilor într-o expoziţie consacrată lui Gustav Klimt, ale cărui picturi au creat scandal la începutul secolului trecut prin felul „obscen şi pornografic“ în care picta trupuri de femei. Sex-clubul funcţionează numai noaptea, dar expoziţia este accesibilă doar trecînd prin încăperile cu bar, saltele şi decor erotic ale clubului. În timp ce vienezii se înghesuie s-o vadă, iar politicienii austrieci de extremă dreaptă tună şi fulgeră împotriva „sex-clubului de la galerie“, Gerald Adler, profesor la Kent School of Architecture, a declarat că ideea este compromisă de faptul că sex-clubul şi expoziţia n-au fost duse direct în Catedrala Sf. Ştefan. (M. C.)”

Ma rog, nu e chiar momentul actual – e momentul actual  +  datorii FMI !

Si va invita sa cititi si http://www.crpe.ro/sa-nu-ne-fie-frica-de-fondul-monetar-eur – vedeti pdf-ul din care citez repede :

“ Ministrul Educaţiei de la acea vreme a votat în Parlament  împotriva  propriului  guvern,  lăsând celebra declaraţie că datoria sa de parlamentar e să voteze creşteri de salarii, datoria sa de ministru fiind să refuze aceste creşteri. Din păcate aceasta este percepţia larg răspândită: stabilitatea bugetară e doar treaba guvernului, toţi ceilalţi – opoziţie, Parlament, sindicate, presă – trebuie să ceară mai mulţi bani.”

In sfirsit Andrei Postelnicu ste optimist si sustine ca va fi , in curind, Mama tuturor crizelor – o veritabilă penurie mondială de materie cenuşie –

Despre cauzele esecului campaniei „Europa libera, AICI” puteti citi in Unde ni sînt anticomuniştii? . Daca vreti sa participati, puteti trimite un SMS la 8820.Vezi http://www.100000romani.ro/

E prima oara cind Mircea Vasilescu ma enerveaza (Ţapii ispăşitori în Europa ):

“Islanda, de pildă, a avut pe 6 martie un referendum în care poporul a trebuit să se pronunţe pe o temă extrem de delicată. Pe cînd era un paradis financiar cu bănci bogate şi dobînzi bune, Islanda a atras economiile multor străini, mai ales olandezi şi britanici. Cînd băncile au căzut, depunătorii au fost despăgubiţi de statele lor – Olanda şi Marea Britanie –, căci statul islandez, evident, nu avea cu ce... Acum, Islanda ar trebui să restituie celor două ţări cele 25 de miliarde de euro pe care acestea le-au dat propriilor cetăţeni. Aşa încît, pe această temă care are mai degrabă un caracter „tehnic“, Guvernul islandez a simţit nevoia să solicite părerea poporului. Bineînţeles, poporul s-a pronunţat emoţional: 9 oameni din 10 au spus „nu“, nu trebuie să dăm înapoi banii cu care cele două state i-au despăgubit pe cetăţenii lor, care însă erau depunătorii noştri pe vremea cînd prosperitatea zburda nestingherită prin Reykjavik. Şi zburda mai ales pentru că nişte străini depuseseră o grămadă de bani în băncile islandeze. Ceea ce islandezii par să fi uitat acum, răpuşi de criză.”

De ce ar trebui Islanda sa restituie niste bani pe care niste cetateni i-au depus la niste banci ? De faliment nu s-a auzit ? De jocul la bursa, nici atit ? Iar citatul acesta este de un prost-gust absolut :

“Şi zburda mai ales pentru că nişte străini depuseseră o grămadă de bani în băncile islandeze. Ceea ce islandezii par să fi uitat acum, răpuşi de criză.”

Cumva acei straini depusesera ca sa traiasca islandezii bine ? Sau ca sa aiba profit ?  Si revin: asa e jocul – depui banii intr-o firma si se poate intimpla sa dea faliment! E normal!

Iar la pagina 5 Robert Skidelski o spune mai bine decit pot eu (Reforma marilor bănci) :

“La baza prevenirii unui alt crash bancar stă problema hazardului moral – prin faptul că este asigurat contra pierderilor financiare, un jucător va continua să joace, riscînd. În cele mai multe ţări, dacă o bancă în care îmi plasez banii dă faliment, guvernul, şi nu banca respectivă, mă compensează. În plus, banca centrală are rol de finanţator în ultimă instanţă pentru toate băncile comerciale, considerate a fi „prea importante pentru a le pierde“. Drept rezultat, băncile care se bucură de avantajul asigurării depozitului şi de acces la fondurile băncii centrale sînt libere să se joace cu depozitele de bani, de parcă „ar avea cazinouri drept extensii“ – după cum spune John Kay.”

Daca vreti sa cititi despre nationalismul in floare la britanici, va recomand Porcii naţionali – despre emisiunea lui Jaime Olivier

Pentru Vintila Mihailescu ( România în anul raţei) : Buna dimineata!

Cristian Ghinea scrie despre Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!  in stilu-i inconfundabil :

“Senzaţia că se discută în paralel este inevitabilă. Nemţii încearcă să înţeleagă de ce aşteaptă lumea de la ei să plătească pentru greci. Grecii să înţeleagă de ce nu vor zgîrciţii de nemţi să plătească, doar au de unde, iar restul lumii aşteaptă asta de la ei. Preşedintele francez, de pildă, băiat bun şi inimos, a sărit imediat şi a dat asigurări că Grecia va fi ajutată. Fără nici o legătură, dar absolut nici o legătură, Parisul aşteaptă ca Atena să cumpere nişte fregate franceze pentru a-şi moderniza marina. Ocazie cu care lumea a aflat mirată că grecii au nevoie de fregate, probabil să apere insulele pe care le vor scoate la vînzare. Dar să nu devenim mercantili şi să nu pierdem din ochi discuţia principală: nemţii cei acri să facă bine să plătească. Altfel s-ar putea ca grecii să nu aibă bani pentru fregatele franceze, înţelegeţi. “

Daca vreti o privire indiscreta in casnicia altuia, Marius Chivu va ofera Totuşi, infernal  :Constanta Buzea cu Adrian Paunescu. Doar ca as vrea sa aud si cealalta parte…

Mi-a placut Dan Perjovschi pe scurt  : “„Acum, m-am trezit că am de ales între Marius Oprea şi Tismăneanu. Ei bine, refuz s-o fac. Plec. Îmi iau concediu din societatea civilă“

Iar daca v-a placut Sei Sonagon, va recomand alte „Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“ 

Din tema principala este nemaipomenit Tentaţia egalitarismului social – interviu cu Lucian BOIA, istoric –  

Nu credeam ca o sa intilnesc in Dilema virgula intre subiect si predicat …. dar tocmai am citit : “. Ştia, vînzătorul, să-ţi desluşească tainele drogului legal, să te călăuzească prin hăţişul tenebros al „plăcerilor obscure“.”

1. Din STAREA LIMBII ROMÂNE

Gabriel Giurgiu face citeva comparatii just in Marea Familie Europeană  :

“Cînd, pînă în 2007, îi făceam curte, Uniunea era jună, frumoasă, bogată, plină de promisiuni. Am invitat-o în oraş, am dus-o la mall, la film, i-am luat flori şi bomboane. Ce zicea, aia am făcut. Cum să superi „fotomodela“? A venit cununia (civilă, că religioasă nu se poate, nu e în Tratat), ne-am mutat împreună. Trebuia să gătească. Găteşte. Dar are şi multe guri de hrănit. Trebuia să facă regulile casei. Le face, dar sînt cam multe. Trebuia să aducă bani în familie. „De unde, Ioane, nu vezi ce criză e?“ Noroc că nu sforăie noaptea (încă) şi că soacra e de treabă. Statele fondatoare sînt destul de îngăduitoare, nu-i aşa? Putem să mai scăpăm la o bere cu băieţii din NATO, nu se supără. Putem să mai chiulim de la serviciu, o lăsăm moale cu reformele, ne mai trece cu vederea. E o căsnicie modernă, în care libertăţile individuale sînt sfinte pentru soţi.”

Oricum, va invit sa cititi tot articolul – chiar e relevant intregul, nu partea citata mai sus : http://dilemaveche.ro/index.php?nr=314&cmd=articol&id=12497

Articolul lui Sever Voinescu mi s-a parut inactual, dar interesant : Vulpea şi ariciul – o problemă de strategie –

Despre evrei americani si cum se face publicitatea aflati de la Florin Dumitrescu Vorbeşti publiciteza?  : “Azi cumpărătorii au fost dezvirginaţi, pervertiţi cu terminologia de marketing. Li se vorbeşte cu nonşalanţă despre ofertă, super-ofertă, promoţii şi chiar unele barbarisme precum sale ori bargain. Au ajuns să ştie despre branding (e chiar la modă!) şi poziţionare; despre target şi puncte de rating. Unii dintre noi zic că din transparenţă şi respect. Meseriaşii însă ştiu că dintr-o anume lene; dintr-un soi de neglijenţă care se înrudeşte – dimpotrivă – cu lipsa de respect faţă de universul privat al interlocutorului.” Corect! Ma gindesc la meseria de IT * si in nici un caz nu o sa ii explic cuiva ca exista ForeignKey, PrimaryKey sau AutoGenerated ID.

Citez din Dilema veche vă recomandă :

“Donaţi 2 euro prin sms (sau cît vă lasă inima şi dorinţa de a sprijini cunoaşterea istoriei recente) pentru aducerea în ţară a arhivei postului de radio Europa Liberă. Detalii pe http://100000romani.ro. “

Cristian Ghinea isi face mea culpa in privinta Lovin vs Ţoghină si ramine la intrebarea retorica :”Cum poţi verifica adevărul pe Google? Şi, mai ales, de ce ai încerca? Doar nu pot greşi cu toţii, nu? “

Oh, ba da. Iar de verificat e simplu :

1. cauti declaratiile originale ( de avere).

2. Audiatur et alter pars – chiar daca google iti afiseaza in primele 1000 de linkuri doar o parere – cauti pina gasesti si opiniile celeilalte parti

3. Daca la punctul 2 nu ai avut succes – cauti offline, in viata reala – Google nu pretinde ca detine adevarul … ci doar face cautarea mai usoara

Iar MC scrie relevant despre elitismul implicit al scriitorului (cu ochii-n 3,14)  :

“Michael Haulică scrie în rubrica sa din nr. 252 al Observatorului cultural: „Atunci cînd un cititor spune pe blog-ul lui «N-am înţeles ce-a vrut ăsta de la mine», scriitorul ar trebui să-şi pună întrebări despre capacitatea lui de a se face înţeles. Pentru că, dacă un cititor nu a înţeles, e posibil să mai fie şi alţii. Iar dacă aşa stau lucrurile… Houston, avem o problemă!“. Ce păcat că, spre deosebire de contemporanii Llosa, Saramago, Pynchon, Pamuk, Rushdie sau Gray (dar şi alţi autori – şi premiaţi, şi bine vînduţi, şi comentaţi în blogosferă), de-alde Proust, Faulkner, Joyce, Beckett, Céline, Cortázar sau Vonnegut n-au beneficiat la vremea lor de barometrul călăuzitor al bloggerilor! Azi ar fi fost şi ei nişte scriitori mari şi pe deplin înţeleşi. (M. C.)”

2. Din RELIGIE CU ÎNLOCUITORI 

Despre recentul congres PSD pe scurt cu Mircea Vasilescu in De la „neocomunist” la „manelizat” : “Cu vrăjitoarele la poartă şi cu acelaşi Ion Iliescu pe post de brand, congresul PSD s-a concentrat exclusiv asupra oamenilor: singura „dilemă“ a fost cine va fi noul preşedinte al partidului. Nu programul, nu ideile, nu soluţiile pentru a repune social-democraţia românească pe şine, ci omul”(s.m.)

Gabriel Giurgiu , ca de obicei, e interesant – chiar atunci cind e plictisit de Bruxelles pe ploaie : “ Aşa să ştiţi şi dumneavoastră, că lucrările directoratelor generale, în fazele intermediare, pînă la emiterea unei directive, nu sînt confidenţiale. Nuuu, Doamne fereşte! Ele sînt doar ne-accesibile publicului. Au încercat, săracii, colegii mei (din grupul de tineri ziarişti români care scriu pe teme europene, deplasare finanţată de JTI Romania. Nu, eu nu intru la „tineri“, ci asigur un fel de traducere a bruxellezei pentru colegi.) să afle care este deosebirea între una şi alta. Degeaba. Nu au reuşit să afle.” Dar am aflat inca ceva : “

Cu alte cuvinte, de fiecare dată cînd Comisia îşi pune în gînd vreo directivă, ciorna este trimisă, de la început, pe adresa celor 27 de corpuri legislative din statele membre. Scopul este atragerea reprezentanţilor direct aleşi ai cetăţenilor (deputaţii şi senatorii), încă din primele faze, în procesul de rafinare a acquis-ului comunitar. Este prevăzut chiar şi un (complicat) mecanism prin care Parlamentele naţionale pot respinge (chiar) un act al Comisiei. Este o şansă fantastică pentru statele membre, reprezintă o încercare a Bruxelles-ului de a reduce deficitul de democraţie şi, în acelaşi timp, oferă oportunitatea ca temele comunitare să intre în dezbaterea naţională. Altfel spus, ciobanii români nu se vor mai mira că a apărut, ca din senin, nu ştiu ce normă sanitară care le afectează vînzările. Ei vor şti că Parlamentul naţional a avut acces, de la începutul dezbaterilor, la documentele premergătoare. Vor putea să-i tragă la răspundere, direct, pe cei aleşi în circumscripţia lor uninominală, în cazul în care nu li s-a cerut părerea. V-aţi aştepta ca această formă de consultare, care se adaugă celorlalte (multe) forme de consultare, să fie rapid însuşită de senatorii şi deputaţii din statele membre. Nici vorbă. Numai 7 din cele 27 de state membre au definit un mecanism eficient de lucru. Să mai adaug că România nu este printre cei 7? Nu cred că mai este cazul. Parlamentul nostru a avut, pe vremuri, un grup de experţi pe teme comunitare. Lipsa de interes a senatorilor şi deputaţilor a împuţinat, în timp, grupul. Acum mai sînt cîţiva, îi numeri pe degetele de la o mînă. Sînt frustraţi, ignoraţi, consideraţi un soi de animale exotice, bune de pus pe liber la următorul val de concedieri. Cît priveşte celebra afirmaţie a preşedintelui Băsescu, prin care nu mai avem nevoie de Senat pentru că Parlamentul European i-ar prelua atribuţiile, este cazul ca unul sau altul dintre consilieri să îi explice că, în realitate, lucrurile stau exact pe dos. Tratatul de la Lisabona deleagă suveranitate comunitară spre nivelul naţional, conform principiului subsidiarităţii. Altfel zis, este nevoie de Senat tocmai pentru că Parlamentul European şi Comisia au nevoie de un interlocutor legitim la Bucureşti. Pentru consultare. “

Imi pare rau ca Lucian Mindruta sufera ca de pe uma Ultimei zi de jurnal – dar ceea ce spune pare o cretinitate :”Sînt ultimele la pupitrul ăsta, la care, matematic, pe hîrtie, am petrecut mai multe ore decît cu copiii mei. O să ţină minte şi ei chestia asta? O să mă ierte?” . Ma gindesc la mine : cel putin 8 ore la birou, 1 ora ( siceva) dus, 1 ora (si ceva) intors, 6 ore de somn . Normal ca ramin mai putine cu cei dragi…Dar asa e construita viata – si, probabil, mi-ar fi mai rau fara servici …

Au fost interesante concluziile pe baza absurditatii din articolul lui Alin Fumurescu , Capra, varza şi noua spiritualitate : “„Asta cu karma e logică“ – a continuat Zbengu. „Faci fapte bune, aduni bile albe, faci fapte rele, aduni bile negre. La sfîrşit, un contabil trage linia şi face socotelile. În funcţie de rezultat, te încarnezi mai sus sau mai jos sau, dacă eşti norocos, scapi cu totul din ciclul ăsta. Asta pot pricepe. Tocmai de aia nu cred. Pentru că e prea simplu. Pentru că mi-ar fi dat şi mie prin cap. Sfînta Treime însă e o altă poveste. Cum să născoceşti un Dumnezeu în trei, care moare pe cruce?“ Nu-l cunoscusem încă pe Tertulian, dar descoperisem deja paradoxul lui „credo quia absurdum“. Cred pentru că este absurd. Cred pentru că mie asta nu mi-ar fi dat prin minte. Nici atunci, nici acum.” . Dar “Important e rezultatul, nu întrebarea. Nu căutarea.”  - vine de demult,de la Newton –cel care a dat legile…

Faceti-va timp pentru  Păcatul verde si pentru dialogul epistolar in Cristian Ghinea si Remus Cernea,  Are ecologismul o latură religioasă?

In spiritul lui Martin Eden, replica savuroasa a Hertei Muller din Dilema veche vă recomandă :Întrebată dacă Premiul Nobel i-a schimbat viaţa, Herta Müller răspunde ca-ntr-un poem: „Eu fac diferenţa între mine ca persoană şi cărţile mele. Premiul l-au luat cărţile. Persoana mea nu se poate schimba, pentru că eu stau lîngă mine şi nu mă confund cu ceva ce nu sînt eu“.

Mi-au placut comentariile lui Andrei Plesu la  lista de recomandari ale C.E., Aziulul planetar :” D) Să nu te declari incompetent şi nici neîncrezător faţă de proiectul pe care urmează să-l evaluezi. (Adică poţi fi incompetent, cu condiţia să n-o spui, iar dacă proiectul în discuţie ţi se pare bezmetic, e preferabil să-l declari promiţător. În nici un caz nul.) “

Daca va ginditi la romanul saritor la nevoie, probabil la tara, nu la orase ,zice Gabriel Giurgiu in Amabilitate : “Într-un clasament Reader’s Digest, după o serie de teste simple (de genul, doamnă cu multe pachete în braţe, nevoie de ajutor să deschidă o uşă, cîţi trecători din primii zece fac gestul), Bucureştiul a ieşit pe penultimul loc mondial. După noi, a mai fost doar Mumbai.”

Radu Cosasu zice in Piaţa Romană. 10 februarie 1995, ora 10,28 : “Epilog la exact 15 ani: azi nu prea văd cine mai înnebuneşte după un Le Monde, la Bucureşti.”  -si acum 15 ani , cine se innebunea ? OK, citiva intelectuali …

Ca de obicei, articolul lui Cristian Ghinea porneste de la general la particular in Simţul kantian al băutorilor de ceai – şi istorica lui importanţă :

“Revenind la acţiunea grupurilor mici, Tea Party sfidează analiza academică bazată pe interese. Acei oameni cheltuie bani şi energie disproporţionat faţă de ce cîştigă în mod real. Ba chiar ar putea să piardă personal dacă politicienii îi ascultă – banii aruncaţi în economie ajung şi la ei, măcar indirect. Atunci de ce o fac? Este aparent iraţional. Să fie un intrinsec simţ moral kantian acţionînd în economie (cineva tot va plăti acei bani la un moment dat)? Cert este că mişcarea aceasta nu e o excepţie. Ba chiar intră într-o logică istorică sănătoasă: după o perioadă de cheltuieli nebune, urmează reculul, zgîrcenia salvatoare. În ţările bolnave, dominate de grupuri à la Olson, se ajunge la fundul sacului, se intră în falimente şi răscoale. În ţările sănătoase la cap, reculul pleacă de jos, de la cetăţeni care practică kantianismul fără să ştie. Că se numeşte reagen-ism, thatcher-ism sau Tea Party e mai puţin important. Ideea e aceeaşi.”

Frustrarea tipic feminina in “Ce şanse am să mă numesc consilieră? “ :

“În măsura în care o societate liberă şi democrată, cum este cea a noastră, nu permite unei femei să fie ministră, preşedintă, directoare, dreptul ei la identitate este diminuat.”

„Mesajul cel mai important al libertăţii, scria Mihaela Miroiu în prefaţa unei cărţi dedicate dezvoltării atitudinilor şi comportamentelor de gen în rîndul tinerilor (Fete şi băieţi parteneri în viaţa privată şi publică – perspective de gen – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Nemira 2003) este acela care ne spune: rostul tău în viaţă este acela pe care ţi-l faci tu“, dar nu ne putem bucura de această libertate dacă sîntem obligate să ne conjugăm succesul profesional, carierele şi funcţiile, la masculin, în virtutea unei realităţi depăşite.

Wow! Pai, ma simt si eu diminuat:  nu am auzit de “contabil sef” demult ( si nici nu am mai vazut contabil sef!) .Uitati-va la functiile financiare din orice firma : 90% sunt femei – iar 99% din serviciile financiare sunt conduse de femei. Nici la HR (asta o fi masculin sau feminin?) nu am vazut barbati . Si sunt doua meserii care NU sunt prost platite…

Iar finalul este absolut mirobolant : “Ura!”

Ma rog… Sa trecem la alte lucruri – de pilda, invatamintul de calitate versus egalitatea de sanse, in Istorioare cu tîlc despre reforma educaţiei (Mircea Vasilescu):

“Şeful statului francez vrea ca 30% dintre studenţii admişi în unversităţi să provină din familiile cu venituri mici şi dintre imigranţi, fără a mai fi supuşi examenelor de admitere. Rectorii universităţilor care produc elitele politice, administrative şi manageriale ale Franţei, grupaţi în Conférence des Grandes Écoles, au dat un comunicat în care îşi exprimă refuzul de a adopta măsura dorită de preşedinte, pentru că „ar afecta standardele riguroase“ ale respectivelor instituţii şi ar duce la scăderea calităţii.”

Se pare ca o solutie(prin burse acordate celor defavorizati) ar putea exista – dar ramne de vazut…

Mi-a placut Sever Voinescu care face o introducere in victimologie , Despre victime . Merita citit – macar pentru concluzie :

“Astăzi, viziunea disciplinei asupra victimelor este mult mai largă, chiar indiscriminată (se consideră victimă orice persoană care a suferit un prejudiciu de orice fel datorat oricărei cauze). Atenţia se mută tot mai mult către ceea ce se cheamă „victime de gradul doi“, adică cei care suferă prejudiciul infracţiunii în virtutea unei relaţii speciale cu „victima de gradul unu“ (copiii unei femei bătute de soţ, soţul unei femei violate etc.). Mai mult, se discută şi de „victime de gradul al treilea“, care suferă un prejudiciu de natură psihică prin simplul fapt că asistă la infracţiune sau că văd la televizor ori citesc în ziare descrieri detaliate ale infracţiunii.
Disciplina inventată la Bucureşti în 1947 a avut succes. Astăzi, există societăţi internaţionale de victimologie, se organizează simpozioane şi conferinţe de specialitate pe toată faţa planetei şi există catedre specializate în mari universităţi ale lumii. De asemenea, se organizează şi campanii electorale şi alegeri, în care nu e niciodată clar dacă victimă e cel care pierde sau cel care cîştigă. Electoratul însă este sigur victimă. De gradul doi sau trei, asta rămîne de stabilit. “

Alex Moldovan aduce acelasi argument perimat in favoarea hotiei (Căile jazz-ului) :

“Punct final: aşa-numita piraterie de pe Internet e deja pandemică şi structurală în universul economic şi simbolic al zilelor noastre, deci se pune acut întrebarea în ce măsură mai e blamabilă, cînd (mai) toată lumea o practică.”

Nu are importanta cita lume o practica. Important este daca este piraterie sau nu. Iar punind “asa-numita” la inceput, deja asumam o concluzie. Mutind ipoteza in alta parte, nici pentru omorurile de la Auschwitz nu mai e blamabil cineva, pentru ca toata lumea facea asta. Nici pentru Gulag-ul rusesc. Nici pentru multe altele…

Nu stiam de scandalul Toghina – am aflat de la Cristian Ghinea, Lovin vs. Ţoghină – un caz de pus pe gînduri – :

“dar aici intrăm în discuţia de fond a existenţei ANL – imorală în sine. Cazul Ţoghină e ilustrativ: plătim noi toţi pentru ca o instituţie a statului să construiască vilă pentru o doamnă cu salariu foarte mare. De ce? Şi cum se face că acest noroc pică invariabil pe unii cu contacte bune printre oamenii de la putere? E legitim să tratăm cu suspiciune mecanismul ANL şi pe beneficiarii lui.”

Chiar nu stiu  - de prost ce am fost ca nu am plecat la timp in Italia? Ma rog…acum sunt cu flacara violet – orice popor isi are liderii de partide pe care si-i merita…Dupa cum zice Andrei Plesu “Iarăşi şi iarăşi despre imaginea României “ : “Am devenit, brusc, bufonii planetei. Sîntem singura ţară cît de cît „civilizată“, în care un politician de vîrf, candidat la preşedinţie, se declară învins pe bază de manevre „oculte“. Nu prin jocuri de culise, nu prin intrigi mîrşave, nu prin „aranjamente“ felone, ci prin ghiduşii oculte la propriu: chestii paranormale, unde malefice, pase magnetice criminale. Emisii energetice, mă-nţelegi! Flăcări violete, care va să zică! Dracula redivivus!” si iarasi :” Oricum, lucrurile nu sînt aşa de grave ca marea trădare a poneiului roz, pusă la cale de Patapievici. Aia da! Aia ne-a stricat frumuseţe de imagine!”

Mircea Vasilescu ne vorbeste despre “Comentatori şi comentarii “ : “Din punctul strict de vedere al site-ului, nu e o problemă: comentariile care nu sînt la obiect, care sînt jignitoare, care exprimă (de fapt, aruncă) opinii neargumentate se elimină. Nu e cenzură, e o simplă măsură de igienă. Dar din punctul de vedere al „comunităţii“ pe care ar trebui s-o alcătuim, gazetari şi cititori deopotrivă, e trist.”

Nu cred ca e trist  - e normal : tii usa deschisa la casa * iti intra tot felul de neaveniti. Datoria ta este sa selectezi griul de neghina – caci doar e casa ta , nu ? Dar de intrat, intra toti …

Mi-au placut citatul din Memoriile lui Churchill povestite de Eugen Chirovici print intermediul lui Gabriel Giurgiu, Steaguri : “De curînd, prietenul meu Eugen Chirovici mi-a reamintit un episod povestit de Churchill în Memorii. Pe 9 mai 1945, străzile Londrei vuiau de bucuria uriaşă, de triumful şi uşurarea englezilor victorioşi. Lui Churchill îi era ciudă pe sine, nu se putea bucura. Stătea în birou (cu o sticlă de Mavrud de Asenovgrad, cred eu) şi se gîndea că îi vin de pe front sute de mii de combatanţi care au nevoie de locuri de muncă, se gîndea la coloniile în curs de răzvrătire, la anii de lipsuri care vor urma, la epoca unei competiţii (probabil nucleare) cu URSS-ul. La astea se gîndea şi nu se putea bucura pe deplin şi îi era ciudă.”

Robert Skidelski scrie despre “Nimic fără reguli? “ : “Începînd din acest an, cu prilejul jurămîntului depus în faţa Reginei, toţi membrii Camerei Lorzilor – printre care mă număr şi eu – vor trebui să semneze un angajament scris de cinste şi integritate. Principiile nu admit excepţii, ar putea spune unii. Dar, pînă de curînd, se presupunea că persoanele desemnate să fie sfătuitori ai suveranului erau deja suficient de cinstite şi integre pentru această sarcină. Se credea că ele sînt recrutate din grupuri care şi-au însuşit un anumit cod al onoarei. Nu mai e valabil. Toţi colegii din Cameră trebuie acum să promită public că vor fi oneşti. Doar unul a avut îndrăzneala să se ridice şi să spună că noua procedură ar fi umilitoare. “

De la legile lui Moise (pe cele ale lui Hamurabi nu le-am citit…) stiu ca se da prin lege o conduita care se vrea sa nu fie incalcata ( desi multa lume face asa: sa nu furi, de ex.).Asa ca nimic nou sub soare …

Sever Voinescu, in Solitar şi solidar imi spune ca ar trebui sa il recitesc pe Camus. “Strainul”   - da!

Despre probleme financiare actuale  al Greciei cred ca ati auzit. Pentru un comentariu avizat al situatie dpdv UE : Cristian Ghinea, Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi . Ce mi-a placut a fost :”Un tabloid englez a calculat deja care ar fi partea plătită de Londra dacă UE ar trebui să acopere deficitul Greciei: 7 miliarde de lire.”

Si, in final, apropo de reclama Lays(de care discuta si Dilema in 2 locuri- aici si aici), era odata un banc despre un barbat care nu se putea hotari, dintre 3 femei, cu care sa se insoare. Le-a dat la fiecare un milion de dolari si a revenit dupa o luna. Prima fusese la bursa, dublase banii pentru el. A doua fusese la coafor, sala, piscina, inot , spa – se facuse frumoasa pentru el. A treia ii cumparase o croaziera in jurul lumii.

S-a gindit , s-a razgindit si a ales. Dvoastra pe cine ati alege ? Raspunsul mai jos…

A ales-o pe cea cu bustul mai mare!

Nu vreau sa fiu cinic si sa discut despre inegalitatea de sanse de a te naste in America, China , ROmania, Franta, Africa, etc.

Totusi, despre asta e vorba in Papucii lui Nostradamus şi cei şapte pitici  (Mircea Vasilescu ):

“Pentru un popor superstiţios, care îşi duce Dacia nouă la stropit cu apă sfinţită ca s-o ferească de accidente şi amenzi, politicienii obsedaţi de flacăra violetă sînt cît se poate de reprezentativi.”

Iar Gabriel Giurgiu despre tehnicienii nostri – Dacian Ciolos - I-am mai păcălit o dată  :“

Că punctul din CV numit „ministru al Agriculturii în ţara de origine“ a apărut acolo doar pentru că predecesorul lui şi-a dat demisia în urma unei poveşti dubioase cu un presupus ciubuc sub formă de cîrnaţi şi palincă. Că nu fusese în nici un caz prima opţiune a partidului de la guvernare. Că, pe lîngă el, mai aveam (eventual), doar trei sau patru opţiuni decente. În rest, jale. Că nu sîntem nici noi, românii, sincroni în vreun fel cu temele actuale de dezbatere ale Uniunii. Măcar ei, bulgarii, au fost sinceri cu ei înşişi în nominalizarea lor nefericită.
O să-i spun: Kostea, noi, într-un fel, iar i-am păcălit pe ăia cu Uniunea. Că le-am trimis un tehnician care nu este în nici un fel reprezentativ pentru profesionalismul cu care se tratează la noi cestiunile europene. Şi voi adăuga: numai că, de data asta, Comisia să zică mersi. În fond, nu au de ce să fie supăraţi. De data asta, păcăleala e de bine. Pentru toată lumea, se pare.”

Iar Sever Voinescu vorbeste despre idei - Intelectualii şi politica - eterna poveste...  : “Acest om – ei bine, da, un intelectual – a scris la un moment dat că „de două sute de ani, oamenii cei mai importanţi care conduc societatea nu pot să creadă în importanţa ideilor, pînă cînd, într-o zi, îşi descoperă şocaţi copiii, deja capturaţi de anumite idei, care fie se revoltă împotriva autorităţii, fie se separă de societatea lor. Adevărul este că ideile sînt cu totul importante. Instituţiile masive şi aparent solide ale oricărei societăţi (instituţiile economice, politice, religioase etc.) sînt întotdeauna la mila ideilor din capetele celor care populează aceste instituţii. Influenţa ideilor este atît de mare, încît o schimbare în climatul intelectual poate să transforme şi chiar va transforma instituţii familiare în forme irecognoscibile – poate că încet, dar inexorabil“.”

Mda… asta cu ideile pare sa fie aidoma butadei despre lider – un om care vede multimea deplasindu-se intr-o directie si se posteaza in fruntea ei

Tare as vrea sa am legturile lui Cristian Ghinea  -dar trebuie sa imi notez neaparat “The Ascent of Money – A Financial History of the World” din Banii sînt buni – mai ales cînd vine criza –   : "blestemul resurselor”,”exploziile imobiliare” .

Mi-a placut stilul englez repovestit in Despre onoare ( la a 4-a mina) : “În mijlocul unei discuţii teologice sau literare, imperturbabilul doctor(Henderson, n.m.), primind în plină faţă un pahar de vin de la adversarul său, a zis: «Aceasta, domnule, este o digresiune; aştept argumentul dumneavoastră».”

Vorbind de globalizare, cred ca asta e adevarata globalizare : –citat din “„Au existat aşteptări enorme faţă de portofoliul multilingvismului” – dialog cu Leonard ORBAN, comisar european pentru multilingvism “  :”Practic, copiii care vorbesc patru-cinci limbi străine de foarte mici pot fi întîlniţi frecvent. De ce? Pentru că mama are o limbă maternă, tata are o limbă maternă, uneori bunicii au diferite limbi materne, în plus copiii merg la şcoala europeană sau la altă şcoală şi sînt expuşi la foarte multe limbi. Este deja o realitate căsătoria mixtă.”

Ce sanse au copiii mei ? Dar ai tai ?

Si pentru descretirea fruntilor, doua citate din cu ochii-n 3,14 :

“Un slogan simpatic pentru panicoşii preocupaţi să salveze planeta: Save the planet, kill yourself! (M. C.)”

“Acum, că e la modă să fii atacat de parapsihologi, diverşi alţi politicieni spun că şi ei s-au simţit atacaţi, că au avut performanţe slabe etc. Dar de ce să excludem prostia? (C. G.)”

De la Andrei Plesu citire(Cu sau fără dileme?) : “Cînd nu e bine să ai dileme? 1) Cînd e vorba de eticheta comunitară, adică de politeţe. Nu e cazul să devii dilematic, dacă eşti invitat să vorbeşti cuviincios, să te porţi afabil şi să nu scuipi pe jos. 2) Cînd poţi face cuiva un bine, oricît ar fi de costisitor. 3) Cînd poţi evita să faci cuiva un rău. 4) Cînd e vorba de pedagogie şi instrucţie: nu poţi educa (forma) pe nimeni pe bază de dileme. Şi educatorul, şi cel educat trebuie să accepte un set de reguli, un fond de geometrie, fără de care orice efort modelator devine o negociere sterilă, o subtilă coreografie a neputinţei binevoitoare. Permisivitatea practicată orbeşte sfîrşeşte prin a-i sminti şi pe pedagog, şi pe învăţăcel. La limită, actul formativ însuşi poate fi pus, dilematic, sub semnul întrebării, cu rezultatul unei generale destructurări. 5) Cînd e vorba de onoarea proprie. Comportamentul nedemn, necinstea, slugărnicia, sperjurul nu pot fi justificate prin sofisticate palori dilematice. 6) Cînd e vorba de iubire. În teritoriul extatic al iubirii nu e loc pentru clarobscur. Sau cînd e, iubirea e pe sfîrşite. Nu există îndrăgostire dilematică, pasiune dubitativă, fericire analitică. Dăruirea de sine nu poate avea aspectul unei tatonări logice. Dacă e un spaţiu în care dilema e mai stingheră decît oriunde, în care cîntărirea atentă, rezerva înţeleaptă, disponibilitatea speculativă sînt mai scandalos inadecvate, acela este spaţiul întîlnirii cu fiinţa iubită. Nu există bucurie deplină cu dileme adiacente. 7) Cînd e vorba de Dilema veche. Cu sau fără ea? Dacă ne-am înţeles bine cititorii, răspunsul nu poate fi decît nedilematic: cu! 8) Etc.”

Iar Mircea Vasilescu ne da exemplul unei alte tari – nu Taxe pe grăsimi şi principii nobile chioare care se duc in buzunarul cui trebuie : "Austria şi Danemarca au adoptat legi care limitează la 2% concentraţia de grăsimi nesaturate în alimente. Măsuri asemănătoare propune şi guvernul spaniol[…]Pe de altă parte, a limita cantitatea de grăsimi din alimente e ceva măsurabil, deci obiectiv, pe cînd a pune o taxă pe produse „de fast food“ sau pe „alimente nesănătoase“ (şi a vorbi în aceşti termeni) declanşează un noian de subiectivităţi, interpretări şi aproximaţii. Cine poate decreta care alimente sînt sănătoase şi care nu? Şi pentru cine? Aşa, în general?”

Din “Monumente Unesco in Romania”

Gabriel Giurgiu e din nou favoritul meu cu Motive de cîrcoteală :

“Vin la cestiune cu un exemplu concret: Copenhaga, celebra reuniune, urmărită cu afişat-suflet la gură de partea distins interesată a euro-elitei naţionale. Iaca, să luptăm cu încălzirea globală, să fim de acord cu planurile de descurajare a industriilor care poluează cerul cu hulitele gaze cu efect de seră. Cine-ar fi nebun să nu fie de acord? Căutaţi şi găsiţi. Prima greşeală: nu-i mai zice încălzire globală, îi zice mai nou schimbări climatice. Probabil, la inaugurarea lui Obama, la -20ºC, cei prezenţi în faţa Congresului au decis să îl invoce, dîrdîind, pe Al Gore şi pe adevărurile lui demne de o evanghelie (măcar) apocrifă. Iaca, vremea nu pare a se încălzi conform predicţiilor demne de Nobel. Dar se topeşte calota polară şi dispar urşii locali! Mda. Numai că geologii amintesc un fapt mai puţin cunoscut: 80% din istoria geologică, Pămîntul nu a avut căciuliţe de gheaţă la poli. Da, dar se ridică apa şi, sîntem avertizaţi serios, Olanda (de exemplu) va trebui să investească multe miliarde de euro pentru a nu-şi pierde terenurile agricole smulse mării, actualmente îndiguite. Am intenţia să vă scandalizez, aşa că zic: „d’aia nu mai pot eu, că olandezii, din binecuvîntata de Weber lăcomie antreprenorială, au desecat terenuri, au făcut avere cu bulbi de lalele şi acum ne vînd nouă roşii“. A se înţelege exact. Nu am ab-so-lut nimic cu distinşii locuitori ai Olandei, era doar un exemplu. Ca acesta, multe altele sînt posibile.
Interesul României (cred) este să îşi vîndă propriile roşii, nu să continue să importe de la alţii. Numai că multe statistici zic că activitatea economică a mai poluantă este chiar agricultura. Un adevăr trist pentru politicile agricole pline de subvenţii ale UE şi SUA. Ce te faci dacă, peste cîţiva ani, reuniunea Copenhaga Doi va recunoaşte asta, într-un avînt politic cvasi-sinucigaş? Ni se va spune: „vă dăm compensaţii, numai să nu continuaţi cu irigaţiile, îngrăşămintele şi alte alea. Lăsaţi pămîntul necultivat, eco-prietenos, că venim noi să facem agroturism şi vă vindem şi roşii la preţ preferenţial“. Dacă aş fi ministru român, aş răspunde cu un sec „pas“ la o asemenea propunere. I-aş invita să îşi păstreze banii pentru olandezi, să aibă din ce să îşi înalţe digurile mai departe.”

Iar Sever Voinescu m-a facut sa zimbesc la o butada clasica in Jurnalism în vremea holerei :

“De pildă, regula confirmării informaţiei din trei surse independente una de cealaltă (o regulă atît de importantă pentru jurnalism încît, printre ziarişti, circulă butada: cînd mama ta îţi spune că te iubeşte, înainte să o crezi verifică din trei surse)”

Lui Lucian Mindruta, cu nostalgii de genul Mi-e dor de Ceauşescu ii transmit ca nu e asa greu – mai e Coreea, China si Cuba …Se poate muta oricind…

Iar pentru cei care cred in meritocratie ar fi bine sa citeasca articolul lui Ghinea despre Krastev ( si mi l-as dori dezvoltat) Ţara merge într-o direcţie bună – cine e de vină?   :

“Terminarea tranziţiei a dus la instalarea meritocraţiei. Noile generaţii din Est nu se mai bazează pe rapt de la stat şi pe relaţii, ca să facă bani sau ca să conducă. Ne normalizăm: a şti engleza şi a studia afară e cel mai bun indicator că vei avea venituri peste medie. Investiţia în educaţie e cea mai bună investiţie: firmele, instituţiile şi chiar politica sînt pline de aceşti noi meritocraţi. Ca şi elita de la începutul tranziţiei, nu consideră că au vreo datorie socială, sînt aroganţi, convinşi de propriul merit natural. Iar zarzavagiul nostru are acum două opţiuni: să admită că pur şi simplu e un loser sau să urască sistemul, elita, să fie frustrat. Nu vă enervaţi, doar vă ziceam ce zice Krastev.”

Din “2010  - Schita de portret”

Gabriel Giurgiu revine cu Alte motive de cîrcoteală :

“Succesul numărul unu al Uniunii Europene s-ar putea numi plictiseală. Fiii sau nepoţii celor care se luau în cătarea puştii pe plajele din Normandia sau pe dealul de la Monte Cassino, pe Linia Maginot şi prin nisipurile Africii, negociază astăzi, în clădirea Berlaymont, dimensiunea castravetelui ideal pentru comerţul comunitar. Astăzi, negocierea între interesele naţionale se face în plicticoase şedinţe tehnice. Funcţionari prea puţin cunoscuţi publicului duc altfel de bătălii.”

Din “PROST SĂ FII, NOROC SĂ N-AI”

Andrei Plesu revine in forta cu Tipuri de trecere  - eu le-as fi zis “Tipuri de traire”, dar … sunt extraordinare oricum!

Jorge CASTANEDA  spune succint in Opţiunea pentru război în Mexic despre succes in razboi : “Powell a enumerat atunci patru condiţii care trebuie satisfăcute pentru a avea succes într-o operaţiune militară. Una era o desfăşurare de forţe copleşitoare, ceea ce în cazul armatei mexicane a lipsit. O a doua condiţie era victoria clară, simplu de definit (o formulă folosită pentru prima dată de Richard Nixon la sfîrşitul anilor ’60), ceea ce nu s-a petrecut niciodată în războiul contra drogurilor. A treia condiţie ar fi fost cea a stabilirii de la bun început a unei strategii de ieşire din război. Şi aceasta i-a lipsit lui Calderón pentru că el nu s-a putut nici retrage în apărare, în propria ţară, şi nici n-a putut să-şi declare victoria. Calderón se bucură încă de un sprijin popular – aceasta era cea de-a patra condiţie a lui Powell –, dar care a început la rîndu-i să se destrame.”

Pentru parintii cu copii recomand NEAPARAT Educaţia axată pe compentenţe – dacă n-a mers „la ei”, va merge „la noi”? - de Dan Ungureanu.

Andrei Plesu rezuma politica dimboviteana in “Cîteva (obosite) consideraţii finale” :”Toată lumea navighează fără prejudecăţi printre înjurături, loialităţi, promisiuni şi fente. Şi asta nu e de azi, de ieri. Nu era trimis PSD-ul „la ţepe“ în 2004 şi apoi invitat la guvernare, ca-ntr-un vis frumos, în 2009? Ştiu ce mi se va răspunde: „Aşa-i politica!“. O fi. Dar continui să am dificultăţi cu acest trist loc comun. Mi-e greu să mă împac, resemnat, cu ideea că politica e, prin definiţie, un fel de balamuc vesel, o adunătură de caractere dezosate, de personalităţi schizoide, imprevizibile, flexibile pînă la contorsiune.”

Gabriel Giugiu ne face iar atenti la diferentele de pret intre “noi” si “ei” si ne arata “Rezerva de prosperitate” : “

Ce ziceţi însă de un Consiliu al Concurenţei ca resursă de prosperitate?
Recent, numita instituţie (prea timidă după gustul meu) a publicat o constatare surpriză: notariatele româneşti sînt de 20 de ori mai scumpe decît cele din Germania. Aş îndrăzni să sugerez alte pieţe închise, bune pentru o cercetare atentă: farmaciile, florăriile, agenţiile de turism, magazinele de îmbrăcăminte/încălţăminte, producătorii de varii alimente (apa minerală, zahărul, uleiul, mezelurile din porc, laptele şi brînzeturile). În toate aceste zone există, în opinia mea, o nebănuită rezervă de bunăstare prin apelul la anchete serioase ale Consiliului Concurenţei. Ele ar trebui să ducă, evident, la scăderea preţurilor acolo unde se dovedeşte o înţelegere privind fixarea preţului sau abuzul de poziţie dominantă. Un oficial al Guvernului român, tehnician, bun cunoscător al politicilor europene, îmi dădea o estimare proprie, empirică: pe medie, coşul zilnic s-ar ieftini cu 10-12 procente. La fel de empiric, tind să îi dau dreptate. Cam aceasta este diferenţa între coşul cu produse (aproape identice) pe care îl plătesc la casă, la Bucureşti şi Bruxelles.”

Nu pot sa va rezum “Cît de mult e suficient?” de Robert Skidelsky. Merita citit atent si recitit.

Nu am inteles nimic din articolul lui Sever Voinescu, Românca, soarele, vîntul şi gerul – mai ales sfirsitul : “

Acum, se ştie, marile opţiuni strategice ale României sînt asumate şi trecute în practică. În sensul marilor direcţii nu mai avem ce alege. Am ales şi am ales bine. Sîntem şi vrem să ne consolidăm ca membri ai celui mai sigur spaţiu de securitate (NATO) şi ai celui mai performant spaţiu de prosperitate (UE). Şi totuşi, nu este exclus chiar şi aşa să ne „peţească“ soarele dintr-o parte şi gerul din partea cealaltă, situaţie în care, e bine să ne amintim, cea mai bună alegere este vîntul. “ Poate ma lamureste si pe mine cineva…

Dosarul “PLECAT-AM DUPĂ 90 - REVOLUŢIA VĂZUTĂ DIN DEPĂRTARE “ este extraordinar.

Citez din  Mărturiile celor plecaţi :

Alexandra Badea : “ Dacă aş vota, în Franţa, m-aş situa la stînga. În România am refuzat să mai votez pentru că nu mă recunosc în nici un curent politic. Nu sînt respectate doctrinele. Nu înţeleg care-i programul partidelor. În România se votează cu cine-i mai puţin rău. Sau îl votezi pe cel care a furat mai puţin. Mă deranjează promiscuitatea politică. Nicăieri, în Europa, oamenii politici serioşi nu trec de la stînga la dreapta sau invers. “

Andreea Scarlat : “Nu cred că România are sau a avut vreodată obligaţia să îmi ofere ceva. Guvernele României din 1990 pînă acum, în schimb, da, ele aveau obligaţia să asigure respectarea statului de drept şi să încheie socotelile legale cu istoria de la 1938 pînă la 1989. Şi asta pentru toţi cetăţenii români, nu neapărat pentru mine. […]  Nu dorim să plătim impozite în România, preferăm să plătim în Canada, unde guvernul cheltuieşte banii noştri mult mai eficient. “

Ioana Lungeanu: “Pe de altă parte, dacă nu veneam aici, nu aş fi văzut cum arată o ţară în care ambulanţa vine la timp. O ţară în care, cînd sistemul nu funcţionează, cineva e făcut responsabil, face puşcărie şi plăteşte amenda.'”

Cristian Ghinea intreaba :”Ce să spui tinerilor născuţi în libertate?” : “Aveţi un laptop? Cînd vă luaţi laptopul şi mergeţi să scrieţi ceva la o cafenea, conectaţi la net, să bîrfiţi pe Facebook, gîndiţi-vă cum ar fi să stea un poliţist în spatele vostru. La începutul fiecărui an, trebuie să mergeţi cu laptopul la Poliţie şi să-l înregistraţi, adică să fie siguri poliţaii că orice scrieţi poate fi urmărit şi puteţi fi arestaţi. Şi asta se întîmplă dacă scrieţi ceva de şeful statului, de pildă că vă enervează. Dacă intraţi în discuţii cu străini pe Facebook, aveţi o obligaţie legală să raportaţi la SRI (la Securitate, cum ar veni) tot ce aţi discutat. Cum ar veni, vorbiţi cu Zhanna din Estonia: ce faci, fată? Bine, mă duc la concert la Metallica. Bravo. Apoi, faceţi un raport: Subsemnatul Gigel am vorbit cu Zhanna şi am discutat despre Metallica. Precizez că nu am discutat despre teme politice şi despre ordinea de partid şi de stat.”

Si eu m-am gindit de multe ori cum sa ii descriu fiului meu ce am trait 18 de ani(bine, vreo 10 ani – primii 7 nu se pun …)

Iar in cu ochii-n 3,14 am intilnit ceva extraordinar de … mirsav si cinic in acelasi timp : “L-am auzit la televizor pe un pesedist din garda de politicieni-papagali tineri, fără nume demn de reţinut, răspunzînd la întrebarea „Vă imaginaţi că un senator poate interveni în procese?“: „Daaaaaa, un senator care practică şi avocatura exact asta face, asta e meseria sa: să-şi folosească influenţa politică pentru a cîştiga procese. Pentru asta e plătit, altfel s-ar lăsa de avocatură cîtă vreme e senator“.”

Mi-au placut citatele dilematice din motto :

"Dacă ignorăm problema încălzirii globale, o facem spre pierirea noastră." - BARAK OBAMMA, preşedintele SUA
"Încălzirea globală e un mit şi cred că orice persoană serioasă e de acord cu mine." - VACLAV KLAUS, preşedintele Republicii Cehe

Acum, daca incalzirea globala este o alta porcina/aviara/AH1N1 – va las pe voi sa decideti…

Mircea Vasilescu despre cum sunt vazute alegerile Pe viaţă şi pe moarte? dinafara :

“Presa occidentală a observat că nu este vorba despre comunism, salvarea naţiunii, dictatură şi alte asemenea chestiuni de viaţă şi de moarte, ci de ceva mult mai clar: sîntem o ţară „sub perfuzii financiare“, scrie, de exemplu, France Soir, iar Uniunea Europeană şi FMI, care ne-au dat bani cu împrumut, solicită „garanţii de probitate din partea viitorului şef de stat“.”

Sever Voinescu recurge la Friedman pentru a combate amestecuri , batind saua sa priceapa sageata liberala:

“Esenţa filozofiei liberale o constituie credinţa în demnitatea individului, în libertatea lui de a-şi valorifica la maximum capacităţile şi şansele potrivit propriilor sale principii, el nefiind supus decît obligaţiei de a nu stînjeni libertatea altor indivizi de a face acelaşi lucru. Aceasta implică credinţa în egalitatea oamenilor într-un sens şi în inegalitatea lor într-alt sens.
Fiecare om are dreptul, în mod egal, la libertate. Este un drept important şi fundamental tocmai pentru că oamenii sînt diferiţi, pentru că un om, dispunînd de libertate, doreşte să facă lucruri diferite în raport cu altul, iar în acest proces el poate să contribuie mai mult decît altul la dezvoltarea civilizaţiei societăţii în care trăiesc o mulţime de oameni.
Iată de ce liberalul va face o distincţie netă între egalitatea în drepturi şi egalitatea de şanse, pe de o parte, şi egalitatea materială sau egalitatea rezultatelor, pe de altă parte. El poate saluta faptul că o societate liberă tinde realmente să asigure o egalitate materială mai mare decît a încercat pînă acum orice altă societate. Dar îl va considera ca un produs secundar, dezirabil, al unei societăţi libere, nu ca justificarea sa majoră. El va saluta, de asemenea, măsurile ce promovează atît libertatea cît şi egalitatea, ca, de pildă, măsurile de eliminare a puterii de monopol şi de perfecţionare a funcţionării pieţei. Va privi caritatea privată ca o acţiune îndreptată spre ajutorarea celor mai puţin favorizaţi de soartă, drept o expresie adecvată a folosirii libertăţii. Tot astfel, poate aproba acţiunea statului îndreptată spre micşorarea sărăciei, ca o modalitate mai eficientă prin care grosul comunităţii poate realiza un obiectiv comun. Va face aceasta cu regretul că, totuşi, acest lucru se realizează prin înlocuirea acţiunii voluntare cu cea obligatorie.
Egalitaristul va merge tot atît de departe. Însă el va dori să depăşească acest punct. Va susţine ideea de a se lua de la unii pentru a se da altora, nu ca un mijloc mai eficace prin care unii pot ajunge un obiectiv pe care ei doresc să-l atingă, ci din considerente de justiţie. În acest punct, egalitatea intră în conflict acut cu libertatea, iar oamenii trebuie să aleagă. Nu se poate să fii egalitarist, în sensul arătat, şi liberal totodată“

In lumea in care toti iau atitudine contra incalzirii globale, va recomand ClimateGate  - nu de alta, dar va ofera o alta perspectiva.

Iar Cristian Ghinea ne introduce in Copenhaga dpdv tari bogate din UE versus tari sarace din UE (Ne dăm chinezi la Copenhaga?)  :

“La Consiliul European din octombrie, liderii UE trebuia să decidă cît vor plăti pentru a ajuta Sudul să-şi reducă poluarea. Acesta ar fi deci al doilea precedent moral: nu doar că ne angajăm să reducem cel mai mult propriile emisii, dar ne angajăm să plătim şi pentru reducerile făcute de cei din Sud. S-au certat ce s-au certat şi nu au ajuns la nici un acord. Britanicii doreau ca UE să pună pe masă o cifră certă, nemţii nu. Dar cei mai vehemenţi contra au fost esticii. Conduşi de, cine altcineva?, Polonia. Propunerea iniţială a Suediei spunea că europenii trebuie să contribuie la suma comună de ajutorare a Sudului proporţional cu propriile emisii. Adică cu cît poluezi mai mult cu atît plăteşti mai mult ajutor pentru alţii. A fost unul dintre puţinele momente în care fosta Europă de Est a spus într-un cor unanim: să fim serioşi, nici gînd. Şi aici a ieşit la vedere situaţia schizoidă în care ne aflăm. Noi esticii, adică. Dacă Nordul reduce mai mult emisiile şi mai şi plăteşte pentru reducerile din Sud, o face pentru că este bogat şi s-a dezvoltat anterior. Doar că Estul Europei nu e bogat. Acum încearcă să devină. Ca şi chinezii, ca şi brazilienii sau indienii. Dar noi, geografic şi mai ales politic, sîntem în UE. Deci, sîntem în Nord?
Ministrul polonez de Finanţe, Jan Rostowski, a zis-o limpede: „Din punctul nostru de vedere este total inacceptabil ca ţările sărace din Europa să ajute ţările bogate din Europa să ajute ţările sărace din restul lumii“.
Pînă la urmă, nu s-a luat o decizie. UE a mers la Copenhaga cu nişte ţinte de reducere a emisiilor autoasumate şi cu o promisiune de pricipiu că va plăti şi pentru costurile Sudului, fără a fi limpede cum se vor distribui costurile în interiorul Uniunii. Noi, esticii, vom fi într-o poziţie bizară: parcă am vrea să iasă un deal acolo, dar dacă nu iese, nici o nenorocire. Oricum, noi nu ne considerăm parte din Nord. Şi nici un sîntem. “

Augustin Ioan vorbeste despre  Minarete : “Îmi amintesc, prin analogie, de problemele pe care credincioşii unei biserici ortodoxe romåneşti din Queens, NY, o aveau. În preambulul liturghiei, sunau clopotele (nu se băteau, neexistînd, ci se rula o bandă unde ele erau înregistrate, cum am văzut că, de lene, se practică acum şi-n multe mănăstiri ortodoxe din ţară). Or, pe cine să adune clopotele în Queens? Cu siguranţă nu pe credincioşii români ai parohiei, care nu se adunau acolo pe criteriul proximităţii teritoriale. Din acest punct de vedere, ele sunau în gol. Mai rău, fuseseră reclamaţii – mi-a spus arhitectul bisericii – din partea adevăraţilor vecini, cîtuşi de puţin ortodocşi, deranjaţi de zgomotele, pentru dînşii, bizare...”

Da -  si pentru mine sunt bizare, cind ma plimb in parcul din Moghioros si aud preotul facind slujba – prin megafoanele puse la intrarea bisericii… Dar unde sa reclam ?

Iar pentru oamenii obisnuiti din RO, se pare ca emigrarea este solutia(Stela Giurgeanu,  Ciprul discordiei lor  ) : “Maria, soţia, este ajutor de bucătar, are un salariu de 1200 de euro pe lună. Locuiesc într-un apartament în centrul oraşului Paphos, iar cheltuielile de întreţinere, mîncare, facilităţi nu depăşesc lunar 700-800 de euro. Însă nu doar salariul îi motivează pe români să prefere Ciprul. E viaţa tihnită la Mediterană. Sînt respectul şi valoarea pe care le resimţi ca om, aici. Asigurările medicale, asigurările de orice tip, sistemul de ajutor social, toate merg ca unse. Eşti tratat cu respect, indiferent dacă eşti un mare „baştan“ sau vînzător la KFC. (Bunăoară, un vînzător la KFC, angajat de probă, în prima lună primeşte 600 de euro, urmînd ca după angajare, salariul să sară spre 1000.)”

Citi va puteti lauda cu salariul acesta? Iar cheltuielile sunt aproximativ egale…

Un motto ce iti da de gindit : "Economia mondială rămîne o noţiune abstractă atîta timp cît nu ai un cont în bancă." - ACHILLE CHAVÉE

Anumite obiceiuri se pare ca exista peste tot, spune Gabriel Giurgiu in “Alte capre bolnăvioare” : “

Extrem de plauzibilă însă îmi pare păţania Ministerului slovac al Construcţiilor. Ei au afişat public (cum cere regulamentul) anunţul unei licitaţii pentru un contract de consultanţă, de 120 de milioane de euro. Numai că l-au afişat pe o hîrtie pusă la un avizier aflat pe un hol al ministerului, în spatele unei uşi, într-o zonă unde publicul nu avea acces. Contractul a mers către două firme care, conform presei slovace, erau apropiat-asociate conducerii de partid a ministrului din acea perioadă. Mă-nţelegi, curat moguli slovaci! Ministrul şi-a dat demisia şi afacerea este, acum, cercetată de OLAF. “

Mi-a placut Sever Voinescu, in Odă ipocriziei europene prin care reia locuri comune  -dar bine de reamintit :

“Ştiu şi eu că funcţionarul olandez care îmi zîmbeşte la ghişeu e ipocrit.
Dar mai ştiu şi că – vorba lui La Rochefoucauld – ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Nu cunoaşte pe nimeni, nu ştie de ce zîmbeşte, dar zîmbeşte egal, tuturor. Îl prefer funcţionarului român, care răspunde după cum are chef, care te simpatizează sau te antipatizează la prima vedere şi, mai grav, se poartă cu tine în consecinţă. În fond, nu mă interesează ce crede despre mine taximetristul care vine în faţa casei mele la comanda mea, ospătarul care mă serveşte la restaurant sau secretara care răspunde la telefon cînd sun la primărie. Vreau doar să îmi vorbească politicos, agreabil şi, în general, să nu îşi răzbune suferinţele şi frustrările cu mine, pe timpul, cheltuiala şi nervii mei, oricît de spontan i-ar veni să facă aşa ceva. La asta obligă, în general, buna creştere. Dacă lipseşte, atunci ipocrizia profesională europeană e un substitut pe care îl găsesc satisfăcător.”

Dan Popa imi reaminteste, in Unde sînt banii de la FMI? , de Globalizarea : ” În concluzie, treaba stă în felul următor. România se împrumută ca să susţină cursul leului – lucru admirabil ca intenţie, dar catastrofal economic. Anul viitor prin martie, cînd scadenţele la credite vor ajunge la limită şi vor începe masiv executările silite din partea băncilor, situaţia se va degrada şi mai mult.
FMI nu are decît de cîştigat împrumutînd România. Înainte de criză, mulţi cereau public, dacă nu desfiinţarea Fondului, cel puţin restructurarea masivă a lui. Acum, toată lumea e fericită. FMI dă bani, deci va avea venituri viitoare, iar România dispune de resursele financiare minim necesare, la costuri acceptabile.
Unde sînt banii FMI? O parte se volatilizează pe piaţa valutară. O altă parte se duce la bănci, pentru ca acestea să crediteze economia. Iar ele n-o s-o facă, desigur, decît atunci cînd vor cîştiga din asta mai mult decît o fac acum, împrumutînd cu bucurie statul român.
Partea proastă a tuturor acestor facturi este că le achit eu. Plătesc prosteşte prostia contabililor economiei româneşti. Plătesc şi plîng. Plătesc.”

Iar Katinka Barysch face o analiza superba la Ce poate învăţa Europa de Est din criză  :

“Totuşi, criza economică a servit ca un avertisment că Estul trebuie să-şi diversifice structura industrială. Blocată între Vestul high-tech şi Orientul asiatic low-cost, Europa de Est are o singură cale: să urce pe lanţul valorii adăugate. În vederea acestui lucru, trebuie să-şi îmbunătăţească sistemul educaţional, să-şi îmbunătăţească pieţele interne şi să încurajeze inovarea şi antreprenoriatul.”

Marturisesc ca nu am inteles bine “calea” …

Cristian Ghinea are o observatie concludenta despre Crin Antonescu, in Crin şi Ionel – poveşti paralele cu final bezmetic – :

“Celălalt este Crin Antonescu. Un vorbitor excelent. Un politician înnăscut, care a reuşit să supravieţuiască în politică, deşi practica opoziţia internă în PNL cam faţă de toţi preşedinţii partidului – Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu. Un parlamentar cu o carieră de 17 ani care reuşeşte performanţa de a trece ca un om nou în politică. O performanţă, oricum ai lua-o. Din păcate, cam la atît se reduce performanţa sa parlamentară. Asta dacă nu considerăm că o performanţă în sine este şi faptul că a activat 17 ani în legislativ şi nimeni nu poate indica o lege care să-i poarte numele, o lege propusă de el, pentru care să se fi bătut. Să stai 17 ani acolo şi să te ocupi doar cu retorica parlamentară poate fi o performanţă.”

Remarcabil interviul lui Horia-Roman PATAPIEVICI  -va invit sa cititi prima parte in  Răul – vinovăţie asumată sau ghinion?

Dar nu sunt de acord cu el intr-o privinta : “ICR mi-a confiscat toată viaţa, tot timpul liber, toate gîndurile, toate grijile şi îngrijorările. Nu am mai scris, am citit pe apucate, mi-am continuat studiile mele numai nopţile şi în timpul furat tot vieţii mele personale.” . Scuze – nu ICR-ul i-a confiscat viata –singur v-ati confiscat-o , domnule Patapievici…

Plesu despre alegeri si despre Dezbaterea prezidenţiabililor – cîteva impresii – :

“Voi merge la vot pentru că am pledat pentru votul obligatoriu şi trebuie să fiu consecvent. O idee ar fi să dau un vot nul, alta – să votez cu Crin Antonescu în primul tur şi, în al doilea, cu Băsescu, ţinîndu-mă de nas – cum spusese Adam Michnik că va vota pentru un al doilea mandat al lui Lech Walesa”

Mircea Vasilescu este trist ironic in “Avem deja un preşedinte! – dar e şi „al lor” – “ :

“Din cînd în cînd ne mai aducem aminte că e criză şi ne indignăm că „guvernul nu face nimic“, uitînd că de fapt nici n-avem guvern şi – cum să spun pe scurt? – că nu prea îl aveam nici cînd l-am avut. Între „dezamăgiţii de Băsescu“ care strigă peste tot că „trebuie neapărat să scăpăm de el“ şi „încă-speriaţii de Iliescu“ care strigă peste tot că Mircea Geoană e doar o marionetă de partid (deci trebuie neapărat să iasă Băsescu), noi, ceilalţi, care credem că nici unul dintre cei doi nu are în buzunar cheile paradisului românesc (ci sînt doar nişte buni reprezentanţi ai micului infern în care trăim), aşteptăm să treacă şi turul al doilea, ca să putem rosti apoi, convinşi de propria banalitate, replica aceea din filmele americane cu happy-end: „viaţa merge înainte“.”

Gabriel Giurgiu, dupa ce ne spune despre “Şi capra lor e bolnăvioară “ (“Să dai subvenţii agricole unor miliardari, asta da politică agricolă comună. “, “Alt văr latin, un fermier spaniol, a minţit cu producţia de măsline la hectar şi a înşelat Comisia cu 780.000 de euro, în doar trei ani.” si altele asemenea) incearca sa ne ridice din marasmul actual : “Nici unul dintre exemplele din acest articol (şi aş mai avea, numai că spaţiul este limitat) nu scuză, în vreun fel, proasta gestiune a banilor publici locali, româneşti. Doresc doar să atrag atenţia că orice euro cheltuit de Comisia Europeană cuprinde şi cîţiva cenţi din taxele şi impozitele noastre. Nu ar fi rău să ne intereseze şi aceştia. Poate iese de vreun articol interesant.”

Am ris cu pofta amara la trocul oua contra parfum – pentru nostalgici Andrei Manolescu isi reaminteste “O poveste cu ouă”

Si mi-a placut nuantarea din “Sînt un barbar? “ de Vintila Mihailescu(via Baricco) : “„Dacă singurul site în măsură a spune adevărul despre X ar fi în sanscrită, după toate probabilităţile Google nu l-ar situa între primele treizeci: probabil este că va semnala drept cel mai bun site acela care spune lucrul cel mai aproape de adevăr într-o limbă ce poate fi înţeleasă de majoritatea oamenilor.“ Informaţia nu mai este deci corectă dacă ea corespunde adevărului, ci dacă este cît mai accesibilă unui număr cît mai mare de oameni.”

Merita citit si articolul Sabinei Crisan, Reflectînd asupra libertăţii aparente... – ce am cîştigat şi ce am pierdut – - pentru 18 ani un articol bun !

Iar Cristian Ghinea revine cu dedesubturile alegerii presedintelui CE, in  Alegeri în stil sovietic? ( titlul pus de atractie .., totusi nu se compara) :

“Cum nu avea un candidat în această cursă (pentru că deja obţinuse Preşedinţia Parlamentului European – dacă mă gîndesc mai bine, oare chiar pierde Polonia fiind slobodă la gură?!), Polonia s-a gîndit să faulteze procesul în sine. Aşa că Ministerul lor de Externe a trimis tuturor guvernelor UE un document de poziţie prin care cere pur şi simplu ca toţi posibilii candidaţi la cele două funcţii să susţină un fel de interviuri de angajare în faţa liderilor europeni. Nu e limpede dacă audierea ar urma să fie deschisă presei şi publicului. S-ar înţelege că da, documentul polonez zice că procedura ar trebui să fie „cît mai transparentă şi democratică posibil“. Dar chiar şi un interviu cu uşile închise tot ar fi un progres, măcar am putea să ştim la ce să ne aşteptăm de la viitorii ocupanţi ai funcţiilor. Propunerea a făcut ceva vîlvă, dar a fost tratată cu răceală de oficiali. Au preferat să o ignore, nu să o combată. Singurul care a avut ceva de spus a fost premierul suedez Reinfeldt, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului. El a spus ironic că nu prea ar merge, pentru că nici un posibil candidat care deţine o funcţie importantă la el în ţară nu le va spune alegătorilor de acasă ceva de genul: vedeţi că iau o pauză, mă duc să candidez la Bruxelles, dar să ştiţi că vă iubesc în continuare şi, dacă nu reuşesc, mă întorc la voi, iubindu-vă la fel ca la început.”

Iar Cezar Paul-Badescu atrage si el atentia – dar degeaba – in “Mîna care introduce votul în urnă “ :

“In cele din urmă, după multe amînări, s-au organizat aşa-zisele dezbateri sau confruntări faţă-n faţă între candidaţi. Ai fi zis că acestea au fost în sfîrşit serioase, pentru că s-au discutat chestiuni arzătoare, cum ar fi situaţia economiei, a învăţămîntului sau a agriculturii. ën realitate, toate aceste discuţii au fost exclusiv pentru impresia artistică. In exerciţiul funcţiunii, preşedintele nu va trebui niciodată să ofere soluţii pentru economie sau pentru a reforma învăţămîntul. Toate acestea sînt atribuţiunile premierului. Dar, cum trăim în ţara nostalgiei după tătucul care vine şi ne rezolvă problemele, aceste lucruri prind la electorat.”

Initial mi-a placut afirmatia lui Vasile Lungu din “Un subiect tabu? De ce?“ :

“Am dreptul, şi datorită vîrstei, să spun „nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa“"

Dar am intors afirmatia – si imi place mai mult : “Cred in Dumnezeu si nu ii simt lipsa” – e vorba de liberul arbitru …

Oricum, daca cititi De unde vine şi cum s-ar trata criza incepe sa va placa religia : “Se ştie de multă vreme că răspîndirea credinţei religioase produce economie liberă pentru că, într-un asemenea mediu, valoarea fundamentală a pieţei libere, încrederea, devine valoare profesată şi respectată pentru întreg sistemul social.” si , mai mult : 

“Dar rămîne totuşi teza conform căreia legătura dintre credinţa în pedeapsa veşnică pentru potlogăriile comise în viaţă şi creşterea economică se dovedeşte cu cifre. Iar această teză este pe deplin concordantă cu rezultatele unui experiment condus nu de mult de psihologul Ara Norenzayan de la University of British Columbia care, supunînd mai mulţi tineri unui dificil test de matematică oferindu-le şi posibilitatea de a copia, a constatat că subiecţii care au puternice credinţe religioase au preferat să nu copieze. Mai precis, aceştia şi-au asumat suferinţa rapidă, imediată şi, oricum, vindecabilă, a picării testului gîndindu-se că evită suferinţele mult mai grele pe care trişarea le-ar provoca în viaţa veşnică. “

Mi-a placut articolul despre  Puţină relativizare, asa incit am cautat pe Google dupa Andrei Pandele  si am gasit doua fotografii, zic eu, relevanta pentru ceea ce a fost atunci :

Cititi neaparat cele Două scurte poveşti despre ortodoxie ale lui Andrei Plesu – da, acesti preoti ating absolutul ( si se apropie de Zen … )

Cea mai buna metoda sa va scuturati de iluziile privind poporul roman este citti argumentul (Noi) sîntem români: avem valoare! 

Apropo de votarea din zilele acestea , mi-a placut ineditul mod de votare al grecilor , re-povestit in „Opţiunea secundă” de catre Andrei Cornea :

“Se spune că, după lupta de la Salamina, generalii greci din toate cetăţile s-au strîns pentru a decide căruia dintre ei să-i acorde premiul pentru a fi fost cel mai bun comandant. S-a hotărît ca fiecare să treacă pe un bilet două nume. Cînd voturile au fost desfăcute, s-a constatat că pe prima poziţie toţi generalii se trecuseră pe sine, dar că, pe a doua poziţie, toţi îl puseseră pe Temistocle. În acest fel, Temistocle a fost desemnat ca cel mai vrednic general, dat fiind că întrunise cele mai multe voturi sosite chiar de la adversarii lui, deşi aceştia îl urau şi nu l-ar fi recunoscut niciodată în mod deschis drept mai bun decît ei toţi.”

Daca va intereseaza (geo)politica din Moldova trebuie sa cititi Cine crede în Republica Moldova? . Totusi, cred ca e prea optimist cind afirma :

“Intrînd în UE, Moldova şi-ar rezolva practic şi dilema sa ca stat sfîşiat între cei care vor să intre în România, cei care vor să rămînă independenţi şi cei care vor să intre în spaţiul rus. Pentru cei de acolo care se consideră români, diferenţa practică între o unificare iluzorie cu România şi o aderare la UE cu toate drepturile în, să zicem, 20 de ani (monedă comună, graniţă deschisă în spaţiul Schengen pe Prut) ar fi minoră. Pentru cei care se consideră moldoveni şi ruşi ar fi o soluţie la fel de mulţumitoare, nu au fost cuceriţi de România, au statul lor, iar o relaţie privilegiată cu Rusia poate fi posibilă şi în interiorul UE.”

Nu pot sa cred ca rusofonii de acolo ar fi multumiti cu acest compromis …

De retinut si Garabet Ibrăileanu, Adela :  “La douăzeci de ani, cînd iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La patruzeci, cînd nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei…” .

Cam asa se traduce si diferenta dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil , intr-un articol extrem de bine scris de Cezar Paul-Badescu , În pat cu Mihaela Rădulescu .

Iar despre sfirsitul lumii particip la ceea ce a zis CG(probabil tot Cristian Ghinea) in cu ochii-n 3,14  si astept apartamente cu 4 camere din Bucuresti (am nevoie!):

“Pentru cei care încearcă să mă convingă că Apocalipsa va veni în 2012 în cutare zi, am o propunere de afacere: facem un contract prin care îmi vindeţi casa dumneavoastră la 20% din valoarea de piaţă de acum şi, în schimb, puteţi locui în ea pînă în dimineaţa Apocalipsei. Vă băgaţi? E simplu, eu vă dau banii, voi nu pierdeţi nimic, puteţi să-i tocaţi, să vă duceţi la curve, să mergeţi în jurul lumii, să vă cumpăraţi cărţi de pe Amazon şi să citiţi toţi ăştia trei ani care v-au rămas, să-i donaţi lui Crin Antonescu, mă rog, prostiile obişnuite pe care le fac oamenii cu banii lor. Şi apoi, pac, vine năpasta şi eu rămîn de fraier. Ce ziceţi? Atunci nu mă mai plictisiţi cu subiectul.”

Dar CG, nu cumva sunt si optiunile tale de cheltuire a banilor ?

Mi-a placut Mircea Vasilescu care a preluat de la Lightman, in Intelectualii şi cortina de zgomote ,rolurile intelectualului:

“În opinia sa, există trei niveluri în „construcţia“ unui intelectual public. Cel dintîi înseamnă „să vorbeşti şi să scrii pentru public exclusiv despre disciplina ta“. Este un discurs „extrem de important, care presupune explicaţii simple şi clare despre datoria publică, despre evoluţia cancerului ori despre orice alt subiect“. Al doilea nivel înseamnă „să vorbeşti şi să scrii despre disciplina ta şi despre legăturile ei cu societatea, cultura şi politica“. Cel de-al treilea nivel aduce consacrarea deplină, iar la el se ajunge „by invitation only“ – crede Lightman: „intelectualul a fost ridicat la rang de simbol, de persoană care reprezintă mult mai mult decît disciplina din care provine“ “

Imi amintesc de Newton, cu celebra sa fraza din parlament: “Sa se inchida geamul!” .Nu stiu daca e bine sa fie ridicati la rang de simbol TOTI … mai ales ca e”by invitation”

Daca suntem tot la impartiri, Sever Voinescu aduce in discutie engleza, una din Limbile noastre : “Václav Havel lămurea lucrurile evidenţiind că există trei limbi engleze pe lumea asta. Prima este aceea pe care o vorbesc englezii între ei, la Londra. Din ea, noi ceilalţi înţelegem cam jumătate. Apoi, există engleza americană, cea care se vorbeşte în filmele hollywoodiene sau se cîntă în muzica rock şi din care înţelegem imediat cam 75%. În fine, mai există acea engleză universală pe care o vorbesc pe un aeroport italian un coreean şi un danez cînd se întîlnesc întîmplător. Această engleză este înţeleasă şi vorbită de toţi. Aş cuteza să mai adaug la idiomul universal descris de Havel şi o a patra formă a englezei, poate derivată din a treia. Este engleza computerului şi a Internetului, pe care o ştiu, de asemenea, miliarde de oameni născuţi sub stele cît se poate de depărtate între ele.”

Daca vreti sa rememorati dificultatile tratatului de la Lisabona, faceti-va timp pentru Avem tratat! – Gabriel Giurgiu face o istorie scurta, dar cuprinzatoare.

Mi-a placut Andrei Manolescu in  Parlamentul  : “Sînt lucruri ce pot părea extrem de banale şi evidente. Iată însă că trebuie repetate de foarte multe ori, chiar şi pentru oamenii deştepţi care, prin rafinate construcţii intelectuale, ajung de multe ori să uite (sau să ne facă să uităm) lucrurile fundamentale. În lume sînt multe tipuri de democraţii: cu preşedinte ales direct de popor, cu preşedinte ales de Parlament sau prin electori, cu Parlament bicameral sau unicameral. Există şi democraţii cu monarhie, fără preşedinte. Nu există însă democraţii fără Parlament. Ne place sau nu, Parlamentul este peste tot în lume o instituţie (sau chiar instituţia) fundamentală a democraţiei.”

Am citit interesat argumentul “De ce nu studiem Ucraina la Cîmpina” : “

Vă puteţi imagina că la – de exemplu – Cîmpina ar exista universitate, iar în cadrul universităţii s-ar înfiinţa un Institut pentru Studierea Ţărilor Vecine Mării Negre? Nu, nu vă puteţi imagina. Şi nu insist. Mă tem că nu veţi citi mai departe...
Cîmpina are vreo 38.000 de locuitori (cifre din 2002, luate de pe Wikipedia). Acest oraş (luat la întîmplare, putea fi şi altul) este considerat „de provincie“, iar în limba şi cultura română asta sună mai degrabă prost...
Fribourg este tot un oraş de provincie, dar din Elveţia. Are 34.084 de locuitori (cifre din decembrie 2008, tot de pe Wikipedia). Are şi universitate (bilingvă: cu programe în franceză şi germană), iar de ani buni în cadrul ei funcţionează un Institut pentru Europa Centrală şi de Est. Prestigios, cu profesori foarte buni şi cu invitaţi de marcă pentru conferinţe şi dezbateri. În fiecare an, acest institut organizează East European Day. Un colocviu cu participare internaţională, din Est şi din Vest, în care se discută relaţiile dintre „cele două Europe“.

“

Cred ca e simplu de ce nu facem acest studiu – nivelul de trai, agricultura de subzistenta, PIB pe locuitor …

Va recomand (ca aproape in fiecare saptamina ) articolul lui Cristian Ghinea, Aruncatul cu capul în zid – ca strategie raţională – .Mai ales pentru concluzie : investiti in actiunile bancilor : “Esenţial din această criză este să tragem lecţii folositoare pentru cea care va urma. Din păcate, părem că tragem lecţii greşite. Chiar uriaşele sume investite de state pentru a salva băncile au făcut întreaga schemă şi mai raţională (realitatea ne obligă să inventăm acest comparativ). Ce va face un bancher în viitor? Va fi pus tot în faţa dilemei: va călări balonul sau va fi concediat? Dar acum are un alt element care îl va ajuta să ia decizia: ştie că atunci cînd balonul se va sparge, statul va sări cu bani să îl salveze. Intervenţia masivă a statelor a transformat nişte decizii individuale raţionale în nişte decizii individuale bune: acum ştim că riscul pentru noi e de fapt minim, contribuabilul plăteşte pentru că altfel se duce tot sistemul de rîpă. Diferenţa între o decizie raţională şi o decizie bună ţine de etică. Iar etica desprinsă din criză e cu totul perversă. Pînă acum, decizia bancherilor de a călări balonul era raţională, dar cu totul în afara eticii publice, era decizia lor, îi privea pe ei. Acum, statul ratifică legătura între decizia individuală raţională şi etica publică: tu investeşte, scoate profit, te salvăm noi cînd balonul va exploda. Ceea ce înseamnă că următoarea criză a început deja, balonul se umflă din nou şi e şi mai raţional acum să-l călăreşti cît poţi.”

Political correctness, la americani, ajunge, ca de obicei, la timpenie ( citat din  cu ochii-n 3,14 ):

“După atentatul de la Fort Hood, Texas, soldat cu 13 morţi şi peste 30 de răniţi, a reieşit, printre altele, că autorul masacrului, Nidal Malik Hasan, se remarcase anterior prin declaraţii războinice, participare asiduă pe site-uri jihadiste şi propagandă islamistă în rîndul armatei americane. Însă superiorii lui, care ştiau toate aceste lucruri, de dragul „păstrării diversităţii în rîndul cadrelor militare“ şi ca să nu fie consideraţi rasisto-xenofobi, l-au ignorat. Incidentul le-a reamintit multora de Mohammed Atta, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la 11 septembrie, căruia, în acelaşi mod, îi fusese trecută cu vederea activitatea extremistă din momentul intrării pe teritoriul american. Practic, povestea a început să semene cu un joc cu focul, la propriu, în care fanaticul spune: „Vă omor, necredincioşilor!“, iar potenţialele victime răspund senin: „Nţ, nu te credem! Dovedeşte-o!“. (M. Ş.)”

Iar pentru voi, dragii mei cititori( si pentru mine…) mai exista o speranta in fata spectrului somajului : “„Competitivitatea economică se bazează pe angajaţi fidelizaţi, şi aceasta este miza economică a viitorului – să ai cei mai inovativi, creativi oameni şi să-i păstrezi. Ei vor face diferenţa“ – îmi spunea laureatul Nobel pentru economie Edward Prescott, vara trecută, într-un interviu pentru FP.”

M.Costea scrie despre Totul este foarte simplu :

“Chiar n-aţi înţeles pînă acum? Totul este foarte simplu. Nici eu nu înţelegeam, cînd, mergînd pe aleile dintre blocuri, găseam sacoşe cu gunoi aruncate, cu toate că proximul container se afla la 30 de metri. Şi mă indignam. La un moment dat, am avut o revelaţie. Spontan mi-au răsunat acordurile cîntecului superpatriotic „Noi sîntem români...“! Şi de atunci, cînd mai trec pe lîngă o sacoşă cu gunoi, zîmbesc şi încep să murmur cîntecul. Vă sfătuiesc şi pe dvs. să procedaţi la fel. Nu mai puneţi la inimă căci mai rău vă faceţi.”

Mi-aduc aminte ca in Diogene Laertios Despre vietile si doctrinele filosofilor il trimisese stapinul pe Diogene Cinicul la baia publica sa vada citi oameni sunt. Raspuns : Unul singur. Normal ca erau mai multi – dar numai unul se lovise de piatra de la intrare si o indepartase ca sa nu se mai loveasca si altii.

Imi pare rau ca nu am vazut emisiunea despre care scrie Andrei Plesu in Sfătuitorii de campanie :”Am văzut, de curînd, o emisiune TV în care se confruntau trei dintre sfătuitorii de campanie ai principalilor candidaţi. A fost una dintre puţinele emisiuni care nu mi-au solicitat agresiv coronarele. Dl Cosmin Guşă doza cu abilitate gravitatea cu gluma, dna Adriana Săftoiu vorbea limpede, cu un soi de melancolică discreţie, iar dl Sever Voinescu avea o reactivitate necomplezentă, capabilă, totuşi, să zîmbească. Toţi trei se străduiau să salveze aparenţele, să rămînă afabili, să nu evacueze cu totul eleganţa. Să spun adevărul pînă la capăt? Toţi trei mi-au plăcut mai mult decît candidaţii pe care îi reprezintă.”

Despre alt CAP la Gabriel Giurgiu, Decontul : “Decontul lipsei de interes pentru acest subiect s-a văzut în felul în care a venit (şi a trecut) ştirea păruielii între ciobani şi jandarmi. Nişte subvenţii – despre care credem că ar trebui să fie finanţate de Fondul Monetar, care ar trebui distribuite printr-o instituţie publică despre care nu ştim mai nimic, pe o schemă care este parte a celei mai vechi politici comune europene – dau naştere unor comentarii despre părerea străinilor şi despre greutăţi suplimentare în trafic. Mă tem că decontul unei asemenea abordări nu este departe. Îl vom găsi în repetarea retorică a întrebării „unde e potenţialul nostru agricol?“ şi în sărăcirea nemeritată şi inutilă a altor şi altor ţărani. Apoi, scenele violente se vor repeta. Cu mult mai multă violenţă. Nu vreau să pun pariu. Mi-e teamă.”

Iar despre Obama + Nobel cu multa speranta, dar fara justificare , in Recompensarea speranței : “Comitetul Nobel şi-a asumat un mare risc pentru că n-a recompensat o contribuţie recunoscută. Dar riscul a meritat(s.m, A.I), pentru că pacea e greu de atins şi trebuie hrănită cu speranţă.”  A meritat deja ? Ce s-a intimplat intre timp ?

Si doua stiri de final :

1. Mod de a suplimenta bugetul de stat la ştiri nebăgate în seamă  : “De pildă, pentru un semn neprietenos cu degetul mijlociu şoferii pot plăti între 600 şi 4000 de euro: e amendată „gesticulaţia obscenă“[…]: pînă şi înjurăturile mai subtile sau cele indirecte (gen: „te-aş invita să mă pupi în cur“) sînt taxate, cu pînă la 1600 de euro. “ Unde ? La ei in Germania…
2. cu ochii-n 3,14  : Psihologii de la High Research Institute din California au mai descoperit şi că „iubirile de o viaţă“ denotă „complicaţii patologice: obsesie, delir în lumea virtuală, psihoză, instabilitate emoţională. Altfel spus, numai cei cu psihicul tulburat pot iubi o viaţă întreagă la fel“.

Nu stiam ce nu imi place la “De ce le e frica nu scapa” – si Dilema m-a lamurit prin Mircea Vasilescu, O criză greu de înţeles :

“Să-l propui pe contracandidatul tău la funcţia de premier e neserios. În plus, miile de afişe apărute peste noapte care convoacă poporul la referendum conţin un mesaj agresiv la adresa parlamentarilor, neserios şi iresponsabil: „De ce le e frică nu scapă“, zice preşedintele din afiş. Adică „le-arăt eu lor, o să-şi piardă posturile, căci vom avea un Parlament cu mai puţini membri“. Un fel de inimiciţie personală, plus prezumţia de vinovăţie („le e frică“ de ceva...) intervin cu totul neadecvat în ceea ce ar fi trebuit să fie un comportament sec, instituţional: preşedintele cheamă poporul la referendum pentru a-i afla părerea despre cum ar trebui să fie parlamentul. Atît.”

Iar Gabriel Giurgiu pluseaza corect in Limba română :

“ Refuz să cred că un agramat (adică o persoană care a luat bacalaureatul prea uşor şi nu are o doză minimală de lecturi la activ) poate fi bun administrator al trebilor publice. Omul care nu foloseşte corect limba maternă dovedeşte că a trecut mult prea uşor prin şcoală. De aceea, nu cred că ştie bine nici economie, nici legile, nici anatomie, nici sudură, nici arhitectură. Contabilul, avocatul, medicul, instalatorul şi arhitectul respectiv nu pot să-mi inspire încredere dacă au probleme cu exprimarea corectă. De ziarişti, nu mai vorbesc. “

Cum e criza ? Ca o piesa de teatru, crede Robert Skidelsky :

“Toate acestea contribuie la o stabilitate considerabilă a pieţelor, atîta vreme cît convenţiile durează. Dar ele sînt susceptibile de schimbări bruşte în faţa veştilor proaste care vin şi trec, deoarece „nu există o bază solidă de convingeri ferme care să le confere stabilitate“. Este exact ceea ce se întîmplă într-o sală de teatru aglomerată atunci cînd cineva strigă „Foc!“. Fiecare se va repezi să iasă afară. Ceea ce nu este un comportament „iraţional“, ci un comportament raţional în faţa incertitudinii. Este, în esenţă, ceea ce s-a întîmplat toamna trecută. “

Ok, si eu sunt din generatia decretei – insa unul dorit ( mama putind sa faca avort , dar nevroind) – dar nu am fost de acord cu I.P. (Iaromira Popovici) in argument :

“Am fost nevoită nu numai să port uniformă şi cravată de pionier, să cînt imnul în fiecare dimineaţă şi să învăţ statutul UTC” – cine te-a pus sa inveti oribiculozitatea aia de statut UTC? Tin mine ca am fost facut UTC-ist printre ultimii ( desi aveam note printre primii …)pentru ca nu reuseam sa inteleg ce scria in manualul ala – si eram incapabil sa invat ce nu intelegeam, Iar cind m-a facut UTC cineva din comisie ne intreba si altcineva deschidea pagina din manual sa citim raspunsul. Pentru ca eram miop nedescoperit, nu vedeam – si am spus, in risetele generale : “Aduceti cartea mai aproape, ca nu reusesc sa citesc!”

Si iar o contrazic pe IP : “ci chiar să fiu competitivă la examene în care erau mereu peste 5 pe un loc şi se intra cu medii de aproape 9”. DA? La Caragiale s-a intrat in 1984 cu doi cinzeci la RO si doi si ceva la Mate, la treapta intii – la clasa T ( ma rog, eu eram la mate fizica). Iar una din problemele ROmaniei de azi se datoreaza si economistilor ce sunt la putere . Vroiam sa dau la ASE, unde se dadea MATE si Economie. La mate faceam problemele de admitere(examenul tinea 2 ore) intr-un sfert de ora! Iar economia era ca manualul UTC – plin de nea Nicu …Si acei studenti conduc azi …Nu vorbesc decit ca da, poate sun cei mai buni …dar au trait intr-un mediu …

Mi-a placut sugestia lui Florin Iepan,  Greva decreţeilor  : “ Aşa că eu propun o grevă a decreţeilor. O zi în care să nu mai facem nimic. Să ne îmbolnăvim toţi peste noapte. Un gest neoficial, nesindical – apolitic, dacă se poate aşa ceva – sînge în vene cum se spune, adrenalină. Haideţi să ne imaginăm două milioane şi mai bine de oameni între 30 şi 40 de ani, care să blocheze tot şi toate – armata, poliţia, drumuri, străzi, vămi, ministere, aeroporturi, fabrici şi uzine, televiziuni, ziare şi posturi radio. Fără lozinci. Fără revendicări. Fără lideri… Să nu spunem nimic, dar în primul rînd să nu facem nimic din ce vor ei, adică să ne lăsăm administraţi, conduşi, guvernaţi. Să ne oprim pur şi simplu. Să stăm.”

Si as vrea sa cititi despre Războiul Casei Albe cu Fox News  - pare sa fie luata de pe tarimuri mioritice  - iar Bush pare democrat fata de Obama.

O dedicatie de la Andrei Plesu, Recitiri  : “Reflecţie colaterală, pe care ar trebui, cîndva, să o dezvolt: O femeie adevărată este un amestec de dulceaţă, amărăciune, umor şi destin.”

Gabriel Giurgiu imi aduce aminte ca in toate profesiile sunt uscaturi :

“Cred că procentul de impostori între medici, avocaţi, arhitecţi, profesori sau ziarişti este similar cu cel din breasla politicienilor.” As adauga eu, si IT … Dar sa lasam pasiunile si va rog sa cititi Regretabilul dezgust , macar pentru concluzie : “În fond, dacă vrei să laşi copiilor tăi o ţară liberă, trebuie să te osteneşti. Un pic.”

Ii urez mult succes lui Cristian Ghinea si il asigur ca si eu as vrea acelasi lucru ( Ţăranii sînt de stînga sau de dreapta? ) :

“În capul meu era doar o idee, zic eu, inteligentă şi post-ideologică: pur şi simplu, nu am chef să mă retrag la ţară în America de Sud, ci în Europa. Bineînţeles, tot în acelaşi sat mă retrag, dar una e să fie populat de fermieri în putere, care trăiesc bine de pe urma pămîntului, chiar dacă vor fi enervanţi, vor cere mereu subvenţii şi protecţionism etc. Alta ar fi să fie populat de ţărani famelici, care au rămas cu parcele minuscule de pe care cresc doar un porc pe an, unde cei mai norocoşi se angajează cu salariu mic la fermele mamut care produc foarte bine la hectar, dar nu ajută la nimic, pentru că majoritatea ţăranilor vor freca menta la cîrciumă, nu vor avea pensie şi asigurări de sănătate, vor depinde de ajutoare sociale şi îşi vor vinde voturile. Este asta o idee de stînga? Nu prea cred, în fond nu vreau să le iau celor mari decît subvenţiile de la stat, nu proprietatea.”

Iar Teodor Baconsky scrie frumos despre turnul de fildes si elite(Acţiunea indirectă ) :

“Ca întotdeauna, valoarea cuiva nu stă în cameleonismul demagogic şi nici în pofta de înjosire, ci în forţa lui de a trăi singur, vultureşte, deasupra tumultului. Nu eşti valoros dacă eşti „recunoscut pe stradă“, ci dacă eşti căutat de puţinii tăi semeni chiar acolo unde ai ales să te afli: departe de vulg şi vulgaritate, deasupra zgomotului, mai presus de noroiul cotidian. De asta rămîn fascinanţi marii duhovnici sau asceţi: pentru că te duci la ei, nu vin peste tine. Şi pentru că le spun adevărul numai celor în stare să-l primească, nu gloatei care orbecăie bezmetic, pe şapte cărări. Nu degeaba sînt cărţile interzise şi cele mai căutate...”

Tema zilei este Premiul Nobel pentru pace (cel putin au exagerat cu Obama) – iar comitetul ia suturi de la

1. Sever Voinescu , Nobel pentru Obama : “. Motivaţia Comitetului Nobel pentru Obama sună astfel: „pentru efortul extraordinar de a întări diplomaţia internaţională şi cooperarea între popoare“. Obama se află abia în primul an al primului mandat la Casa Albă, iar motivaţia indică, mai degrabă, o speranţă, decît o realizare indiscutabilă.”
2. Cristian Ghinea cu un articol savuros, Ei, tovarăşi, exageraţi!
3. M.V. cu un 3.14 : “Barack Obama a luat Premiul Nobel pentru pace. Felicitări! Cred că la un moment dat va cîştiga şi Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar. (M. V.)”
4. a.l.s tot cu un 3.14 : “Aşadar, Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru pace. Cea mai scurtă replică ce s-ar putea da ar fi: care „Pace“!? Am înţeles că ar fi aşa, un premiu „de încurajare“ şi „susţinere“… Asta e ca şi cum i s-ar da Nobelul pentru literatură unui tînăr scriitor care n-a scris nici o carte sau cel pentru ştiinţă unei echipe de savanţi care n-au descoperit încă nimic, dar lucrează la asta. (a. l. ş.)”

Gabriel Giurgiu scrie extraordinar despre Snobismul, poziţia dominantă şi nivelul de trai  : “„Ce vrei, dom’le, să-ţi spun, e taxa pe snobism“, admite directorul magazinului. Mă chinuiam de vreun sfert de oră să aflu de ce preţurile din magazinul lui bucureştean (reţea englezească middle class) sînt cu 80% mai mari decît la surorile de trust de pe Oxford Street şi Bond Street. Întîi, a încercat să o dea cu taxele vamale. I-am replicat că alea nu există. Apoi, că transportul e de vină. Toată marfa din magazin îi încăpea în trei containere, mai mult de 10 cenţi pe produs nu putea fi. Să vezi, chiria e de vină. M-a pufnit rîsul. Marele Mall Vitan să fie mai scump decît un spaţiu pe cele mai aglomerate artere de shopping din Londra (Oxford şi Bond)? Să fim sobri... Pînă la urmă, a cedat. M-a rugat să observ că, în permanenţă, la casă sînt cinci-şase persoane la coadă. De ce să reducă preţul dacă lumea stă la rînd? Taxă pe snobism.”

Si, din nou : “Conversaţia era telefonică. Eram în Bruxelles, în delegaţie. Soţia mea era acasă, la doi paşi de Hala Traian. Eu, în Place Rogier, la intrarea în supermarket-ul care e proprietarul celui de la Traian. Acum vreo doi ani, diferenţa de preţ era de vreo 30%, Bruxelles-ul fiind, evident, cel ieftin.”

Am impresia ca Ramona Craciun se contrazice singura in  Cu BMW-ul la balul din sat :

“Să le plîngem de milă pentru că ascultă manele sau să le/ne plîngem de milă că nu îi învaţă nimeni să facă proiecte de agricultură ecologică şi să primească bani pentru ceva ce deja fac? […] Vă spun eu: în cîteva săptămîni în comuna Cuca se trag ţevile şi va exista apă curentă. Oamenii nu vor mai umbla, pe cărări înnoroite de mere strivite, către izvorul pe care îl împart cu animalele pădurii. O etapă din viaţa unui sat incredibil de paşnic şi de luminos se va încheia poate, urnindu-l un pas în plus către civilizaţie, către confort, către „oraş“. După mine, e mare păcat. “

[retoric]Pentru cine e mare pacat? Pentru Ramona sau pentru ei?[/retoric]

Si nu cumva aceasta apa curenta este primul pas catre a invata sa fac proiecte dfe agricultura ecologica, fiind NECESARI niste bani pentru apa curenta?

Despre Bucuresti ne spune Paul Morand prin Andrei Pippidi in O capitală veselă şi uşuratică:

“Dezordinea urbanistică a capitalei noastre, încă de atunci – între timp a devenit haos! – îl contraria pe vizitator: „Se întîlnesc aici zgîrie-nori, alături de paragina dezolantă a Orientului. Aceşti fii ai Romei n-au moştenit rigiditatea romană; la ei nimic nu e drept, toate stau strîmb, politica şi străzile, hainele şi automobilele; trotuarele fac valuri, se ridică asfaltul şoselelor ca pietrele de mormînt la Judecata de Apoi, înălţări şi prăbuşiri se succed în mijlocul cartierelor inerte sau avîntate“. Pe Morand l-a fascinat acest oraş de contraste, unde „căruţele cu boi trec pe lîngă maşini Ford în plină stradă, taxiurile sar pe trotuare şi se întrec în toate direcţiile“. La Cercul Militar a văzut „terase babiloniene“: ce ar fi zis de Casa Poporului?”

Iar Daniel Barbu spune parerile unui rus in articolul Infrastructurile – sau ce nu poţi să faci atunci cînd nu ştii – :

“În urmă cu peste o sută optzeci de ani, A.I. Mihailovski-Danilevski, ofiţer superior rus cu secrete înclinaţii liberale, a fost obligat să petreacă două săptămîni prin ţările române, în serviciul împăratului său aflat în război cu Poarta otomană. Locurile nu i-au displăcut neapărat, dar oamenii locului – ţărani, tîrgoveţi şi boieri deopotrivă – i s-au părut nefrecventabili, inutili, lipsiţi de orice fel de apetenţă pentru muncă, politică sau cultură. Notabilul petersburghez se simţea sufocat de o atmosferă socială tot atît de apăsătoare ca cea a barbariilor asiatice. Pînă într-o zi, la Bucureşti, cînd s-a întîmplat să fie martorul a ceea ce putem considera acum a fi fost (deşi, aparent, istoricii nu i-au sesizat încă importanţa) unul dintre evenimentele fondatoare ale modernităţii româneşti: deschiderea primei librării. Printre cărţi, multe interzise în Rusia sa natală, Alexandr Ivanovici a început „să respire un aer cunoscut“. Îşi aminteşte că a gîndit atunci: „m-am strămutat în Europa“. Cu mult înainte ca cineva să fi avut cea mai vagă noţiune despre posibilitatea aducerii pe lume a unei Uniuni Europene, europenii erau capabili să se recunoască unii pe ceilalţi. Şi o făceau mai ales în mijlocul cărţilor.”

Oricum , nu mai apucam noi – vezi Cu susul în jos :

“Un studiu dat publicităţii în urmă cu cinci luni de biroul de la Bucureşti al firmei americane de consultanţă strategică şi de management AT Kearney (înfiinţată în 1926) spune că infrastructura rutieră din România va ajunge la nivelul celei din Europa de Vest peste cel puţin 130 de ani, chiar dacă se va menţine un ritm de creştere anual în domeniu de 30%. Densitatea drumurilor noastre este de 4 ori mai mică decît a altor state din regiune şi de 14 ori mai mică decît cea din statele dezvoltate ale continentului. Pentru această situaţie autorii studiului i-au arătat cu degetul pe politicienii care au promis mult şi au făcut mult mai puţin. Concluzia lor ar fi că populaţia vrea drumuri, că fonduri şi soluţii există, dar că autorităţile nu îşi fac treaba. Oficialii Ministerului Transporturilor au răspuns că studiul este nerealist şi ar fi fost făcut numai ca să apară în presă.”

Ca de obicei, M.T. raspunde la ceea ce nu a fost intrebat…

Iar Nicolae Noica , in interviul  “Lipseşte respectul pentru lucrul bine făcut” , luat de Andrei Manolescu, spune clar despre cum s-a ajuns aici:

“Şi aici este vorba despre lipsă de organizare şi lipsă de continuitate. Mai întîi trebuie arătat că dezvoltarea unei infrastructuri de transport depinde de lucrările publice – şosele, autostrăzi şi căi ferate – construite şi de amenajarea teritoriului şi trebuie să fie coordonată şi urmărită de un minister de specialitate care să răspundă pentru îndeplinirea exigenţelor tehnice ale lucrărilor, încadrarea în termen şi cheltuirea banului public. Acesta nu poate fi decît Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului care a existat în ţara noastră din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1862 pînă în anul 2000. Cu toate acestea, în 2001, Guvernul Năstase a desfiinţat acest minister, considerînd poate că lucrările publice şi amenajarea teritoriului nu reprezintă o prioritate naţională.
Un element determinant în realizarea corectă şi la timp a acestor lucrări publice îl reprezintă contractul încheiat între administraţia statului şi diversele firme româneşti sau străine. Acest contract trebuie să stabilească clar calitatea, preţul, termenul lucrărilor şi să fie public pentru că este vorba de banii cetăţeanului. Cu surprindere constatăm că aceste contracte se „dosesc“ sub pretextul confidenţialităţii. Confidenţialităţii cui? Numai astfel ne explicăm, spre exemplu, cum costurile autostrăzii Bechtel „au crescut în cîţiva ani ca Făt-Frumos“ de la 2,5 miliarde euro la aproape 5,6 miliarde astăzi şi nu s-au oprit. A afirma că un kilometru de autostradă costă 25 milioane euro este, cred, o descalificare pentru un specialist sau consultant. Estimările curente nu pot depăşi 4-5 milioane euro/km în zona de cîmpie şi 7-8 milioane euro/km în zona de deal. Ce fac firmele străine de care întrebaţi? Păi, se adaptează din păcate mentalităţii autohtone şi îşi urmăresc cu atenţie profitul. Dar unde este responsabilitatea ministerului de resort şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, organisme plătite pentru a apăra banul public? Aici este marea corupţie, căci lipsa de responsabilitate duce spre asta.

“

Dar avem o speranta – pentru trenuri intervine UE din decembrie – preiau din Matei Martin, SNCFR nu e pregătită pentru UE :

“

Articolul 17 al aceluiaşi regulament completează: „(1) Fără a renunţa la dreptul la transport, un călător poate cere întreprinderii feroviare o despăgubire pentru întîrziere între locurile de plecare şi de destinaţie menţionate pe legitimaţia de transport pentru care legitimaţia de transport nu a fost rambursată în conformitate cu articolul 16. Despăgubirile minime în caz de întîrziere sînt fixate după cum urmează: (a) 25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere între 60 şi 119 minute, (b) 50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere de 120 de minute sau mai mult.“

“

Si ca final cugetarea Dilemei :

“"În această perioadă, în care se crede că există o scurtătură pentru orice, cea mai importantă lecţie care trebuie învăţată e că drumul cel mai dificil este, pe termen lung, cel mai uşor." HENRY MILLER”

Multumim (sarcastic! ) Ministerului Transporturilor care ne da ocazia sa alegem, pe termen lung (130 de ani, cum spuneam mai sus) drumul cel mai usor…

Mircea Vasilescu in “Iar moare cultura?” preia aceleasi argumentatii uzate : ““Iar Internetul în ansamblu predispune la lene intelectuală, la lectura de suprafaţă a unor texte scurte, doar pentru a culege din ele „informaţia optimă“, şi distruge astfel lectura de profunzime.”

De parca rezumatele operelor literare s-ar fi inventat odata cu interenetul … Pe deasupra, Internetul nu te face mai destept sau mai prost – ci iti ofera mai multa informatie in care sa discerni !

Subscriu la Fraieri, dar entuziaşti de Gabriel Giurgiu : “Atitudinea infantil-entuziastă cu care abordăm orice provocare la adresa instituţiilor europene este profund dăunătoare. Nu ne aduce nici un cîştig, nu întăreşte nici o poziţie de negociere. Restul statelor membre aşteaptă de la România idei, atitudini, strategii, planuri. Noi răspundem cu un senin „Îmghî“ din fundul clasei, ca nişte fraieri zăpăciţi de norocul care a dat peste noi, de-am fost primiţi în aşa club de elită.”

Va invit sa citti “Sînt necesare stimulentele economice?” cu o atentionare de a nu lua pe nemestecate toate afirmatiile , de exemplu :

“Teoria din spatele masivului efort al multor guverne de a acorda stimulente economice stă în noţiunea aşa-numitului „decalaj al producţiei“. Acesta constă în diferenţa dintre producţia curentă a unei economii şi cea potenţială. Dacă producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale, aceasta înseamnă că cheltuielile totale sînt insuficiente pentru a cumpăra ceea ce economia poate produce.

Stimulentul economic este un sprijin guvernamental acordat cheltuielilor totale. Guvernul poate fie să cheltuiască banii ori poate încerca să stimuleze cheltuielile private prin micşorarea taxelor şi dobînzilor. Aceasta va creşte producţia curentă la nivelul celei potenţiale, acoperind astfel decalajul dintre ele.”

Si ce daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” ? Sa zicem ca am o afacere care produce site-uri Web . Daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” si alte afaceri nu imi fac comenzi, ar fi bine sa imi faca guvernul comenzi ? ( desigur, pentru mine, da!)

Daca v-a pasionat vreodata sinuciderea, or sa va fascineze implicatiile etice, monetare, psihologice din acest dosar. Mentionez in graba Ce există şi la ce s-ar putea ajunge  :

“iată ce a declarat o persoană cu dizabilităţi, chestionată în privinţa sinuciderii asistate: „De cînd am fost lovită de o maşină, mi s-a spus de trei ori că sînt pe moarte. De fiecare dată, zilele păreau să-mi fie numărate, dar cu toate acestea se făceau toate eforturile pentru a primi cea mai bună îngrijire. Doctorii, asistentele, companiile de asigurări nu-şi făceau nici un fel de grijă în privinţa costurilor, ci puneau întotdeauna pacientul pe primul loc. Odată ce sinuciderea asistată ar fi legalizată, această situaţie s-ar schimba dramatic. Companiile de asigurări, de exemplu, ar constrînge medicii să reducă costurile de îngrijire a bolnavilor. Aceştia, la rîndul lor, ar constrînge pacienţii să aleagă o moarte subită şi ieftină, convingîndu-i că aşa este cel mai bine pentru ei. Cine, ce credeţi că ar alege? Gîndiţi-vă la acest scenariu sumbru, dar mult prea plauzibil“”

CG (Cristian Ghinea,probabil ) are un articol bine scris  despre Informaţie mură-n gură : surse de informare despre UE. Si tot el e plin de ironie caustica in Problema cu referendumul :

“Acum cîteva luni, electoratul californian a votat în acelaşi timp împotriva creşterii taxelor şi împotriva tăierii cheltuielilor publice. Evident, întrebările fuseseră greşit formulate, normal ar fi trebuit să sune aşa: de unde mama naibii să plătim facturile statului? Dar la asta nu se poate răspunde cu DA sau NU.”

Si despre tratatul de la Lisabona, scris in stilul modern al legilor care se fac sa le priceapa doar avocatii  - si cei care au rabdare sa stea ore in sir:

“Comisarul irlandez a recunoscut înainte de precedentul referendum că nu a citit tratatul şi a fost aspru criticat. Criticile erau ipocrite: nu ai ce să citeşti din Tratatul de la Lisabona, este o înşiruire de propoziţii de genul „Articolul 1 va fi completat cu textul «pe baza căruia statele membre conferă competenţe pentru a îndeplini obiectivele comune»“. Tratatul de la Lisabona completează tratatele anterioare. Ca să îl citeşti, trebuie să deschizi de fiecare dată tratatul anterior, să vezi articolul modificat. Iar tratatul anterior modifică şi el un tratat anterior. Deci, dacă chiar vrei să pricepi, îţi trebuie şi respectivul tratat. Care şi el modifică… Pe scurt, ai nevoie de un raft de cărţulii ca să citeşti Tratatul de la Lisabona. Dar trebuie să fii nebun să vrei să o faci. Bun, atunci de ce să supui la referendum un asemenea text pe care nimeni nu ar trebui să-l poată măcar citi?”

Totusi, credeam ca Europa este o lume a legilor – si nu una in care oamenii interpreteaza la bunul lor plac legea – dar s-ar putea sa ma insel  : “sînt printre puţinii relaxaţi care cred că modul în care va arăta UE ţine mai mult de dinamica politică şi de voinţa liderilor decît de tratate, aşa că patimile pro şi contra tratatului m-au lăsat rece.”

Va rog sa cititi Statul inutil  de Cristian SÎRB :

“Elita este masa celor care, pe lîngă veniturile din salarii, în caz că nu îşi pot asigura confortul lor şi al copiilor, se mai apucă şi de altceva, vînd o idee, o marfă, produc ceva în plus, în puţinul timp rămas liber. Pentru că au oroare să stea cu mîna întinsă la bugetul naţional! Este sub demnitatea lor.
Pentru această pătură socială cu iniţiativă privată, mîndră nevoie mare, statul român e un figurant agasant, în cel mai fericit caz. Lăsînd la o parte eufemismele, statul este tîlharul lor, de fapt. Piedică în calea succesului lor, frînă, temnicerul inteligenţei lor practice. O entitate nereprezentativă. Ei îşi achită prompt, maniacal, obligaţiile civice, fiscale, statul e veşnic încremenit în proiecte simulate, menite, în teorie, să ne facă viaţa mai lesnicioasă. Ei contribuie masiv la bugetul naţional şi la prestigiul României (şi aşa, precar) în lume, statul îi „găzduieşte“ într-o ţară situată pe ultimele locuri la infrastructura de Internet, cu şosele medievale, strîmte, ocolite, suprapuse pe străvechile drumuri de căruţe.”

Acum – sa le spui elita e prea de tot … dar are dreptate!

Cristian Ghinea scrie despre Curve, droguri şi libertatea presei  - ca de obicei, o analiza succinta si la obiect despre ce inseamna presa in ziua de azi – oar briciul lui Occam functioneaza perfect – nu e conspiratie, e pur si simplu prostie. Iar daca vreti sa cititi pe scurt raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice , iata-l  : http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_sinteza.doc . Ca exemplu de pasaj din el :

“Pentru prevenirea complicităţilor „la vârful” puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în vederea alocării preferenţiale a resurselor către un grup foarte restrâns de persoane privilegiate, a resurselor rămase către categorii mari de votanţi precum pensionarii şi salariaţii la stat şi neglijarea categoriilor aflate cu adevărat în situaţii de risc social este nevoie de un sistem de prevenire şi con­trol al alocării resurselor publice care să preîntâmpine şi să elimine ine­chităţile şi ine­ficienţa.

Propunere:

Trebuie să se interzică prin lege acordarea de drepturi salariale proprii de către fiecare putere în parte pentru ea însăşi şi să se impună un control reciproc si mai ales un control public real al puterilor statului în general şi al acordării drepturilor salariale şi de pensie din bani publici în special. Trebuie interzisă prin lege orice aprobare a unor cheltuieli bugetare de pensii sau salarii fără aco­perirea bugetară pe termen scurt, mediu şi lung certificată de Ministerul Fi­nanţelor Publice sau de o instanţă de decizie specială privind resursele bugetare. Responsabilităţile individuale ale celor care aprobă acordarea de drep­turi salariale, pensii sau alte beneficii fără acoperire financiară ar trebui clar regle­mentată, iar abuzurile sancţionate. “

Andrei Plesu scrie Cîteva note despre demnitate :

“Statul de drept are mai curînd grijă ca un cetăţean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate, pentru a supravieţui sau pentru a-şi salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, statul totalitar o biciuieşte, o isterizează, o împinge spre propria ei limită. Trebuie spus, pe de altă parte, că există anumite riscuri şi de partea cea bună... Dacă statul totalitar condamnă libertatea la ecorşeu, statul de drept încurajează la somnolenţă. În condiţii de confort deplin şi de solidă protecţie socială şi juridică, nu mai e foarte clar ce înseamnă demnitatea individuală. Ea diminuează ca anvergură, luînd aspectul simplei decenţe. În alte cazuri, apare nevoia unei potenţări artificiale a conceptului: convingerea mea este că unele excese ale „corectitudinii politice“ sînt rezultatul unui efort de a inventa o problematică a demnităţii, acolo unde ea şi-a pierdut reperele tradiţionale.”

Gabriel Giurgiu vorbeste despre Necesarele falimente din turism …Va las sa cititi articolul in intregime

Iar Cristian Ghinea scrie cu patima despre Republica magistraţilor a eşuat – facem alta sau o spălăm pe asta? - - iar concluzia este nediscutabila :

“Dar prea s-au obişnuit cu ideea că independenţa înseamnă că noi plătim şi ei fac ce vor. Dezbaterea se duce prost, în avantajul lor. Ar trebui să îi întrebăm mai întîi ce au făcut cu libertatea, apoi să discutăm despre alţi bani.”

Andrei Plesu este, ca de iobicei, formidabil in concluzia Inadecvări-lor:

“Dar inadecvările erudiţiei rămîn într-un cerc relativ restrîns. Nu cu ele are de-a face cetăţeanul de rînd. Experienţa zilnică ne confruntă cu inadecvări infinit mai dramatice în imediateţea lor: inadecvarea dintre legi şi viaţă, dintre politicieni şi populaţie, dintre oameni şi funcţii, dintre cetăţeni şi instituţii, dintre merit şi cîştig, dintre calitate şi succes, dintre vorbe, promisiuni şi fapte, dintre elevi şi profesori, primari şi oraşe, administraţie clericală şi viaţă duhovnicească, speranţe şi realităţi. Ca să nu mai vorbim de inadecvarea perpetuă, de neocolit şi de nezdruncinat, dintre noi şi noi înşine, dintre ce vrem şi ce facem, ce vrem şi ce putem, ce ne propunem şi ce realizăm. Materia primă a lumii este inadecvarea. Iar a te salva e a obţine, la răstimpuri, fie şi pentru o clipă, mici episoade de adecvare ordonatoare.”

Despre criza pe scurt in Capitalismul bun şi capitalismul rău :

“Ne aflăm astăzi într-o perioadă stranie în care guvernele, bancherii şi jurnaliştii anunţă sfîrşitul crizei doar pentru că falimente bancare importante nu se mai petrec în fiecare săptămînă. Dar nimic nu a fost rezolvat, iar şomajul continuă să crească. Şi mai rău, sectorul bancar încearcă să cîştige avantaje, să-şi protejeze privilegiile, să acorde bonusuri imoral de mari şi îşi permite extravaganţa de a crea valori financiare speculative fără legătură cu realitatea economică, şi toate pe baza pachetelor publice de finanţare care-i fuseseră acordate pentru a-l salva. Aşa-numitul sfîrşit al crizei seamănă într-adevăr mai degrabă cu o reconstruire a mecanismelor care au produs-o. “

Va recomand, ca de obicei, articolul lui Ghinea, Fiecare popor are foştii pe care îi merită – in care doar Iliescu iese bine … Dezamagitor!

Daca vreti sa stiti pe ce dati banii, cititi Comisari. Europeni – partea intii si partea a doua, Alţi comisari. Europeni .

Nu l-am inteles pe RC :

“● Pe bulevard, călcînd decisă pe tocurile înalte, cu mobilul la ureche, o domnişoară impunătoare trece pe lîngă mine şi îmi lasă această ecuaţie cît o simfonie neterminată: „Nu văd ce interes aş avea ca să-mi fie dor de el“. (R. C.) “

Sifonie –expresia celui mai trivial materialism ? Poate imi scapa ceva…

Dar, in schimb , m-a facut sa zimbesc :

“● Pe un forum numit crestinortodox.ro, am dat peste o discuţie aprinsă cu un titlu pe măsură: „Orgasmul şi moartea sufletului“. Spicuiesc cîteva idei: „Orgasmul este o experienţă puternică care are ca urmare diminuarea funcţiilor spirituale: slăbirea simţurilor, a raţiunii. Cu fiecare orgasm fiinţa umană înaintează spre dezintegrare. Cred că plăcerea orgasmului trebuie evitată, unirea trupească să fie făcută doar pentru naştere de prunci, cu o luptă contra gustării plăcerii“. Iată o perspectivă neaşteptată asupra subiectului în cauză. Astfel, de acum încolo, în cazurile delicate în care partenerul se simte stînjenit pentru că a durat prea puţin, ar putea să spună, mîndru şi cu fruntea sus: „Hai să vedem partea plină a paharului. Gîndeşte-te ce noroc pe tine: ţi-ai păstrat nediminuate funcţiile spirituale!“. (M. Ş.)”

Din doua citate iti poti da seama cum a evoluat China:

“"Cînd înţeleptul arată luna cu degetul, prostul se uită la deget." - PROVERB CHINEZ

"Comunismul nu este iubire. Comunismul este un ciocan pe care îl folosim pentru a zdrobi duşmanul." - MAO ZEDONG

Andrei Plesu intervine melancolic in chestiunea cu MJ: “Autorul acestui carnaval de epitete a fost atins, categoric, în ce are mai scump. E gata să taie şi să spînzure. Cum să te legi de amorul lui? Să-l bombăni pe Eminescu? OK! E cool! Poţi să spui şi că nu-ţi place Rubens, sau că Beethoven te plictiseşte. Dar să dai în Michael Jackson? Crudule! Prostule! Incultule! Rasistule! Elitistule! Tipologic, o astfel de reacţie aparţine galeriei de fani şi fane care, cînd apare în scenă Elvis Presley, plîng, ţipă şi leşină. Nu e genul meu.”

Nici al meu …

Despre americanii de rind o declaratie de dragoste de la Gabriel Giurgiu : “Taximetristul nu înţelegea defel. „Ce au cu noi? Majoritatea sîntem oameni decenţi, muncitori, cu familie şi cu frica lui Dumnezeu.“ Ce să-i zic? Am spus ce mi-a trecut prin cap, pe moment. „Invidia. De invidie vă atacă ăştia. Că sînteţi cei mai liberi, prosperi, puternici oameni din lume“, îi ziceam. „Mai bine era dacă fi-mea avea paşaport de-al tău, românesc. N-o mai răpea nimeni.“ Am rămas mut. Asta nu mi se mai întîmplase. El mă invidia pe mine?”

Am ris cu hohote la distopia lui Cioroianu – in care apar Plesu, dar si Monica …

Si, in sfirsit, daca vreti sa ascultati un judecator de profesie care se exprima in termeni normali despre justitie, cititi Procesele nu sînt ca în filme – interviu cu Cristi DANILEŢ, judecător

Peter Singer scrie despre Pot afacerile să fie etice? . Ar putea, dar mi se pare prea simplist modul lui de vedere. Chiar daca conducatorii(managementul) ar vrea sa fie etic, investitorii/bursa sunt pasionati de profitul pe termen scurt – asa ca , intre o afacere etica si una care aduce mai multi bani intr-o luna, ghici care o sa aiba investitori – si, prin urmare, posibilitatea de a-si desfasura afacerile mai departe!

Cristian Ghinea revine in forta cu De ce sîntem proşti la cumpărături – Şi de ce e bine să rămînem aşa :

<< De pildă, experimentul cu abonamentul la The Economist. Ariely a găsit o ofertă de abonament care suna cam aşa: abonare la site-ul revistei – 59 de lire, abonare la ediţia print – 125, abonare la ediţia print + online – 125 de lire. Pare ilogic, nu? De ce costă doar printul cît printul + online? Este o tehnică, spune autorul. De fapt, The Economist vrea să-ţi faci abonamentul complet, dar pune varianta intermediară (doar print) pentru a stabili o cotă în capul nostru. Odată ce ni s-a spus că printul face cam 125 de lire, atunci vom considera că varianta completă la acelaşi preţ e un fel de chilipir. Nu credeţi? Iată ce a făcut şmecherul de Ariely. Şi-a pus studenţii de la şcoala de afaceri de la MIT să facă alegerea, ca şi cum s-ar abona. Primul grup a avut de ales între cele trei oferte: A (online – 59 lire), B (print – 125), C (print + online – 125). 16 au ales A, nici unul B şi 84 au ales C. Logic, nu? Apoi, un alt grup a avut de ales numai între varianta A şi varianta C. Raţional şi statistic vorbind, ar fi trebui să avem aceleaşi opţiuni, pentru că nici unul nu alesese anterior varianta B. Ce s-a întîmplat de fapt? Din al doilea grup, 68 au ales varianta A (faţă de 16) şi doar 32 au mai ales varianta scumpă (faţă de 84). De ce? Pentru că a lipsit cota imaginară. Fără varianta intermediară, nu au mai crezut că e un chilipir, deci s-au gîndit mai mult la bani. Partea amuzantă pentru mine este că am folosit acest talon de abonare la Economist cînd eram în Anglia. Ştiţi ce am făcut? M-am speriat. Am văzut că preţul era acelaşi pentru opţiunea doar print ca pentru print + online. Nu am înţeles de ce, eram timorat să plătesc cu cardul online, mi-am zis „sigur trebuie să fie o greşeală, hai să aleg chestia sigură“. >>

Despre delfini in cu ochii-n 3,14 :

Mă întrebam acum două săptămîni dacă delfinii, în veselia lor tandră şi inteligentă, vor să ne transmită ceva. Ei bine, Ioana Bot mi-a trimis un link cu cercetările din anii ‘70-‘80 ale lui John Lilly (www.floatdreams.com/johnclilly.htm), care a dovedit că delfinii pot învăţa să vorbească omeneşte (îţi trebuie doar nişte transformatoare de frecvenţă ca să înţelegi propoziţiile lor construite impecabil), au memorie simbolică, au conştiinţa morţii celor apropiaţi, au conştiinţa speciei superioare (adică vor salva oameni de la înec, dar nu şi cîini sau pisici) şi, deşi fac sex şi din plăcere (ca oamenii), au interdicţia incestului în interiorul aceluiaşi clan (ceea ce înseamnă că au noţiunea de înrudire). De data asta mă întreb dacă, fiind atît de inteligenţi, funcţionează şi la delfini aserţiunea camilpetresciană „cîtă luciditate, atît dramă“? (M. C.)

Va recomand Într-o dimineaţă, la Bruxelles si concluzia amara finala : “În fond, România combate corupţia, nu incompetenţa.”

Dincolo aminteste de Frederic Brown – cu deosebirea ca ciobanii au inceput sa priceapa rostul banilor.

Nu am mai scris de 4 saptamini, asa ca iata ce mi-a placut din ultimele 4 dileme:

De la Karl May la Karl Marx , despre cum nu invatam nimic , nici la batrinete:

“În rezumat, ideile lui Hobsbawm sînt următoarele: de vină pentru toate nenorocirile ultimilor o sută de ani este economia de piaţă, adică sistemul capitalist. Piaţa e, prin definiţie, imorală. Ea încurajează, sub pretextul unui imperativ al libertăţii, obsesia profitului, a avantajului personal, a creşterii nelimitate. Lăcomia nu e, aşadar, cauza viciilor funcţionale ale capitalismului, ci efectul lor. Ergo: nu ne vom salva decît dacă vom demonta această „ideologie primitivă“, dacă vom reveni la un dozaj corect între piaţă şi stat. Înapoi la Schumpeter şi la Marx! Cîteva teme colaterale: „Nu învăţăm nimic din istorie!“. (Ştim!) Omul a devenit mai civilizat, dar din punct de vedere spiritual, moral şi politic, n-a evoluat, dacă nu cumva merge îndărăt. (Ştim!) Trebuie să ne întoarcem la cîteva mari întrebări decisive: „care sînt valorile adevărate ale vieţii?“, „de ce trăim?“, „şi la ce bun?“. Aşa e! Care ar putea fi, totuşi, soluţiile? Ca orice gînditor de stînga, Hobsbawm e foarte harnic în materie de analiză demolatoare, dar cînd e vorba de un proiect plauzibil, de efortul de a pune ceva în loc, devine romantic, sau utopic. Marx însuşi a priceput foarte bine „racilele“ capitalismului, dar n-a putut da nici un sfat urmaşilor săi, care încercau să întemeieze economia socialistă. Şi de altfel, nu spusese Marx însuşi că „toate revoluţiile n-au demonstrat, deocamdată, decît un singur lucru, şi anume că multe se pot schimba, numai omul nu“? Or – spune Hobsbawm – „cred, în mod apăsat, că omul poate fi şi altfel decît este“. Bun. Şi cum se poate opera această metamorfoză? Răspunsurile sînt aiuritoare: pentru ca omul să se schimbe, trebuie anulat capitalismul (cerc vicios) şi, mai ales, trebuie pus pe picioare un proiect grandios, de natură să provoace o schimbare fundamentală a conştiinţei umane. Acest „nou“ proiect ar putea fi protejarea mapamondului de pericolele degradării mediului!”

Dreapta versus stinga, in Din polul plus...:

“Pentru noi, stînga e mai mult sau mai puţin comunistă, după cum pentru occidentali, dreapta e mai mult sau mai puţin fascistă. Pentru noi, comunismul e un cimitir, pentru occidentali, el e, încă, un experiment benign, un proiect plauzibil. Cîtă vreme ne vom confrunta de pe aceste baricade incompatibile, dialogul Est-Vest va rămîne o utopie.”

Si dreapta egala cu stinga, in Chipuri ale răului

Si daca tot suntem la versus, Reproşurile clasei de mijloc adresate bancherilor :

● Ţin dobînzile sus, ca să cîştige ei cît mai mult, chiar dacă în UE nivelul dobînzilor e foarte scăzut.
● Nu informează corect clienţii cînd vine vorba de costurile unui credit.
● Nu te sprijină în business.
● Sînt inflexibili în negocieri, după principiul „Vrei ca mine, bine. Nu vrei, du-te la altă bancă“.

si Reproşurile bancherilor adresate clasei de mijloc

● Nu ştiu să facă un business plan.
● Vor bani ieftini, indiferent de condiţiile din piaţă.
● Dacă nu le aprobăm creditul, sîntem răi. Dacă le cerem să-şi achite la timp ratele, sîntem inflexibili.
● Au probleme în a-şi restructura şi eficientiza business-ul.

Despre problemele viitoare ale ROmaniei, in Cum să-i ajuți pe cei mai fericiți oameni din lume?:

“În acest moment, vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene, una dintre cele mai bogate zone ale lumii. Să ne imaginăm apoi, chiar în condiţii de criză, că am fi solicitaţi să ajutăm ţări sărace din Africa, America de Sud, Asia. Mai aflaţi apoi că Uniunea Europeană chiar are bugete serioase (constituite şi din impozitul nostru) pentru asemenea tip de ajutoare şi programe de asistenţă externă. V-aţi fi imaginat că noi ar trebui să dăm celor mai puţin norocoşi decît noi, chiar şi din alte ţări? V-a trecut prin cap în ultimii 20 de ani că România nu este cea mai nenorocită ţară din lume? Că sînt ceva miliarde de oameni în lumea asta pentru care traiul în Bucureşti, Iaşi sau Văscăuţi ar fi un vis frumos? De curînd, Alessandra Stoicescu, revenită din Bangladesh, povestea că viaţa unui copil de acolo poate fi salvată cu doar doi euro. Atît valorează şi un vaccin pentru un copil din Nigeria. Aţi da? V-aţi interesat pe Internet cum să faceţi o donaţie sau cum să vă înscrieţi într-un program de voluntariat? Mai mult, aţi întrebat către ce ţări se duc banii comunitari (deci şi ai noştri), în ce cantităţi şi la ce sînt folosiţi? Aţi verificat ce tip de regimuri politice au ţările acelea?”

Despre legitimitatea UE in Cîteva fleacuri utile :

“E nevoie de politici concrete: elaboraţi o politică energetică, definiţi relaţiile cu Rusia şi cu China, spuneţi ce facem cu modificările climatice, cu imigraţia, coordonaţi politicile economice naţionale pentru menţinerea locurilor de muncă în condiţiile recesiunii economice, apăraţi libertatea cuvîntului împotriva intimidărilor şi menţineţi sub supraveghere gripa porcină. Legitimitatea se va impune odată cu performanţa”

Daca ati auzit de Dyson, va recomand Doi bătrîni certăreţi şi încălzirea globală . Neaparat de citit !

Si despre diferentele de mentatlitate intre britanici si ROmani, un articol succint Rușinea parlamentarilor britanici :

“Nu avem decît încă un caz în care teoriile instituţionaliste se dovedesc corecte: dacă regulile sînt proaste şi răsplătesc furtul şi nesimţirea, oamenii vor fura şi vor fi nesimţiţi, indiferent de rasă, naţie şi statut social. Important e ce se întîmplă cu o societate atunci cînd furtul şi nesimţirea ies la suprafaţă. Ruşinea britanicilor a fost spectaculoasă. Nu s-a vorbit conspiraţionist (scandalul a fost pus la cale de X – opoziţia, serviciile, evreii, masonii, regina, Băsescu – pentru a compromite pe Y). Discuţia a fost despre cine şi ce a făcut şi cui trebuie să-i fie ruşine.[…]Îmi amintesc, şi mă enervez de fiecare dată, de scandalul caltaboşului. Atunci am avut un film care arăta cum se negociază o şpagă şi tema principală la televiziuni a fost de unde a avut TVR acel film şi ce interes are Băsescu în caltaboşii lui Remeş. Nu am simţit atunci ruşinea în acţiune, doar scenarita, acea boală plecată din resemnare care merge pe logica: toţi fură, de ce începem tocmai cu X?

Iar Razvan Martin, in În 2008, libertatea de exprimare a primit bocanci în gură , mi-a (re)amintit de reflexele comuniste ale liberalilor :

“Încheiem cu un citat reprezentativ pentru situaţia libertăţii de exprimare în România anului 2008: „discuţia este de ce nu s-a intervenit mai agresiv, pentru că ar fi mai bine să facem o nedreptate, decît să îngăduim o dezordine“ (Puiu Haşotti, vicepreşedinte PNL, referindu-se la intervenţia forţelor de ordine împotriva protestatarilor anti-NATO).”

Despre meseria de profesor ne spune rapid si direct Ioana Bot, Profesor, astăzi: din ce motive? :

“În medie, după doi ani de stagiu, foştii mei studenţi, care revin la universitate pentru a-şi da examenul de definitivare în învăţămînt, reprezintă cam un sfert din numărul absolvenţilor promoţiei lor, şi se divid destul de limpede în cei care au rămas în învăţămînt pentru că nu au avut unde pleca (inerţi, slab pregătiţi, mediocri), şi cei care se simt însufleţiţi de o chemare pentru profesorat, ca un fel de „intrare într-un ordin“ (iluminaţii, admirabili şi exemplari, dar vulnerabili tocmai prin această opţiune vocaţională exclusivă, pentru care societatea nu are criterii valorizante şi nici sisteme de protecţie adecvate).”

Cred ca sunt tot mai putini “Apostol Bologa”…

“Cu toate acestea, singurul motiv pe care l-aş putea invoca pentru a-mi convinge studenţii – şi pe oricine – să devină profesori este că vor putea construi oameni din copiii ce le vor trece prin mînă. Şi că societatea (a lor, a noastră, oricare...) are nevoie de oameni întregi. Întrebarea e dacă îi pasă cuiva de asta. Doritorii să ridice mîna.”

Oh, am ridicat odata mina – dar am lasat-o la loc cind mi-am intemeiat o familie …Poate intre 60 si 70 sa o ridic din nou…

Uitasem cit de bun este Woody Allen la truisme:

"Banii sînt preferabili sărăciei, fie şi din considerente financiare." - WOODY ALLEN

Si Petre Tutea :

“Îmi amintesc de suprema iritare a lui Petre Ţuţea, provocată de alegerea în scaun a lui Ion Iliescu: „Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare”.”

Stiam de citatul lui Salvator Dali – si stiu ca mi-a placut la nebunie:

“Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun”

Nu stiu ce si-ar putea dori mai mult un om in domeniul religios decit experienta ultima :

“Harul izbucneşte prin cel care îl poartă, dincolo de mizeria contingenţei lui, dincolo de persoana sa şi a interlocutorilor săi. Cred că am fost, o clipă, „aproape“ de Dumnezeu, în acest al patruzeci şi nouălea an al vieţii, la începutul lui, în plină luptă cu inerţiile corpului. Nu ştiu şi nu vreau să spun mai mult.”

Si , da , exista asemenea momente…

Alt lucru bun al crizei Proces de pace

“„Vasta agendă diplomatică adoptată de administraţia Obama va testa abilitatea sa de a armoniza priorităţile naţionale – cum sînt relaţiile cu Coreea de Nord şi Iranul – cu preocupările globale şi multilaterale. Preşedintele Obama şi-a ocupat postul în momentul unei unice oportunităţi: criza economică absoarbe energiile tuturor puterilor majore; oricare ar fi diferenţele dintre ele, toate au nevoie de întreruperea confruntărilor internaţionale“ (Henry A. Kissinger, The Washington Post, 22 aprilie).”

Iar Gabriel Giurgiu va propune 3 teme mari in Da’noi cu cine votăm?

1. Pe primul loc aş pune extinderea Uniunii. Poziţia oricărei ţări se exprimă sec prin răspunsul la întrebarea simplă: „Să intre Turcia au ba?“
2. Un alt dosar interesant este cel al energiei.
3. Un domeniu cu „nervi“ pentru noi este, clar, agricultura.

Va dau spre reflectare Unii stau, alții se întreabă :

“Tot în aceste zile, administraţia Obama a decis publicarea unor documente care arată că CIA a folosit proceduri care pot fi calificate drept tortură, în interogarea prizonierilor. Susţinătorii unei abordări mai dure a războiului cu terorismul subliniază că aceste proceduri, deşi aprobate în 2005, au fost folosite numai în două cazuri şi doar în prezenţa medicilor, astfel că viaţa prizonierilor nu a fost niciodată pusă în primejdie. Unul dintre cazuri este cel al lui Khalid Shaikh Mohammed, omul care a plănuit şi coordonat atacurile de la 11 septembrie, iar celălalt este cel al lui Abu Zubayadah, un apropiat al lui Bin Laden şi unul dintre cei mai activi organizatori de reţele teroriste islamice.”

Stalin avea dreptate cu “Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezinta doar o statistica”

Mi-a placut concizia din O problemă civică :

“Cum se poate demonstra că acel tratament e, într-adevăr, potrivit, dacă pacientul nu e urmărit periodic? Se poate evalua potenţialul de violenţă al unui schizofrenic fără riscul de a greşi? Psihiatrii şi organizaţiile neguvernamentale vor cît mai multă libertate pentru pacienţi: adică tratament „la distanţă“, terapii – pe cît posibil – externe; însă nu îşi asumă responsabilitatea pentru erori de tipul celei care a declanşat mania normativă a autorităţilor.”

Despre editia Eminescu pe  CD in Manuscrisele eminesciene – între fantasmă culturală și obiect de studiu –

“

Electronic prin natură, precis în fotografie şi cochet-sumbru-Biedermeyer prin design, CD-ul ataşat fiecărui volum nu facilitează nici el, lecţiunea – dimpotrivă. Pagina manuscrisului nu poate fi mărită la dimensiunea ecranului, decît dacă oprim executabilul şi „intrăm pe uşa din dos“ în CD, spre a deschide cu dublu click fiecare clişeu jpg, al fiecărei pagini. Altminteri, mărirea se face ca şi cum am apropia o lupă de un detaliu al textului, în detrimentul ansamblului: cu cît vom vedea mai bine un cuvînt, cu atît restul versului dispare din rama neagră a „paginii electronice“. Imaginile nu au fost digitalizate pentru a permite căutări interne de nici un fel; spre a trece de la p. 37 la p. 48 se dă de 11 ori click pe „next“, încărcînd pe rînd toate paginile intermediare.
Dacă vreţi să căutaţi în corpusul fotografiat structuri recurente (sintagme, forme, cuvinte, desene etc.), luaţi-vă gîndul, nu se poate. Nu încercaţi să vedeţi cum a fost restituită pagina de către diverşi editori şi în ce volume anume, pentru că un asemenea tip de indice, de referenţiere, nu a fost prevăzut. Din nou, probabil, pentru a nu... încărca volumul de muncă aferent. Da, avantajele suportului electronic în critica genetică rezidă tocmai în posibilitatea referinţei hipertextuale. Însă aceasta nu e o ediţie genetică şi electronică a manuscriselor eminesciene, ci un pictorial cu poze ale paginilor, de complexitatea informatică a CD-urilor oferite ca suvenire de la nunţi, botezuri şi absolviri. Un testimonial de iubire patriotică spre liberă visare (are şi muzică în fundal!)...

“

Sunt de acord 50% cu Teodor Baconsky in Progrese :

“Omul de azi e la fel de rău ca semenul său de acum 10.000 de ani.” . A uitat sa spuna :

“Omul de azi e la fel de bun ca semenul său de acum 10.000 de ani.”

Cit despre progres, il rog sa spele de mina, nu cu masina de spalat- si apoi putem discuta daca e progresist sau nu…

Despre ineficienta ONU in anumite privinte

„Problema acestor conferinţe generale cu 192 de ţări participante – spunea un diplomat occidental – este că pot fi cu uşurinţă luate în stăpînire de o duzină de state radicale. Şi atunci devin o tribună oferită tuturor dictatorilor antioccidentali de pe planetă.“

Sever Voinescu citeaza mult din Obama – si pot spune ca imi place si mie :

„Este pur şi simplu nesustenabil să mai avem un sistem financiar în secolul XXI guvernat de regulile celui din secolul XX, adică de acele reguli care permiteau ca iresponsabilitatea cîtorva să ameninţe întreaga economie. Nu mai este sustenabil să avem o economie în care 40% din profitul anual al companiilor vine din sectorul financiar bazîndu-se pe preţurile umflate ale locuinţelor, pe cărţi de credit maximizate peste limită, pe bănci supraîndatorate şi pe active supraevaluate. Nu este sustenabil să avem o economie în care veniturile a 1% din populaţie au crescut ameţitor, în vreme ce familiile medii au venituri cu 2000 de dolari mai mici. Acesta nu este un model de prosperitate sustenabil. În ultima decadă, pe măsură ce tot mai mulţi au urmărit bonusuri şi profituri foarte mari pe termen scurt, noi am neglijat ameninţările pe termen lung la adresa prosperităţii noastre: povara copleşitoare a creşterii costului asistenţei medicale pentru familii şi companii, eşecul sistemului nostru de educaţie de a produce forţă de muncă pentru o nouă epocă, progresul altor naţiuni în domeniul energiei curate şi al tehnologiilor, în vreme ce noi am rămas dependenţi de importul de petrol, datoria tot mai mare pe care o punem în contul copiilor noştri. Chiar şi după ce vom ieşi din această recesiune, aceste provocări vor continua să reprezinte obstacole majore care stau în calea succesului nostru în secolul XXI. Aşadar, avem mult de lucru.
Există o parabolă la finalul Predicii de pe munte care spune povestea a doi oameni. Primul, a construit o casă pe nisip şi a fost curînd distrusă cînd a fost lovită de furtună. Dar cel de-al doilea era înţelept pentru că a căzut ploaie, au venit rîuri mari, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu a căzut pentru că era întemeiată pe stîncă. Era întemeiată pe stîncă! Nu vom putea reconstrui această economie pe acelaşi teren nisipos. Trebuie să ne construim casa pe stîncă. Trebuie să punem o nouă temelie pentru creştere şi prosperitate – o temelie care ne va duce dintr-o eră a împrumutului şi a cheltuielilor într-una a economisirii şi a investiţiei, în care vom consuma mai puţin acasă şi vom trimite mai mult la export. Este o temelie construită pe cinci piloni care vor duce la creştere economică şi vor face ca acest secol să fie încă un secol american: unu – reguli noi pentru Wall Street care vor recompensa determinarea şi inovaţia, şi nu asumarea iresponsabilă a riscurilor; doi – noi investiţii în educaţie, astfel încît forţa noastră de muncă să devină tot mai competitivă şi mai calificată; trei – noi investiţii în energie regenerabilă şi în acea tehnologie care creează noi locuri de muncă şi noi industrii; patru – noi investiţii în sănătate, astfel încît costurile respective plătite de familii şi companii să scadă; cinci – noi ajustări în bugetul nostru federal, pentru a scădea datoria pe care o vor avea de plătit generaţiile viitoare. Aceasta este noua temelie pe care trebuie să construim. Aceasta este casa noastră construită pe stîncă. Acesta trebuie să fie viitorul nostru – iar administraţia mea este anume constituită ca să realizeze acest viitor.“

Ok, teoria e buna – sa vedem practica …

Vintila Mihailescu preia un banc ce a circulat de vreo luna pe net, dar care nu  tine seama de TVA , stat si multe altele…

Despre relatia intre Moldova si UE vorbeste Cristian Ghinea:

“Voronin şi-a pierdut cumpătul şi apoi a dat înapoi: nu poţi să iei banii Europei ca să faci strategii de bună guvernare şi să omori opozanţii în bătaie.”

“OSCE a declarat votul corect, dar s-a văzut în ipostaza felcerului care constată că a avut loc un act sexual, dar nu e sigur dacă a fost viol sau de bunăvoie.”

Daca ati uitat cum e cu plantatul florilor de catre mineri, recentele evenimente de la Chisinau sunt o buna rememorare:

“Pentru cetăţenii din ţările ex-comuniste, ce se întîmplă la Chişinău e cunoscut şi trăit pe propria piele: atitudinea puterii faţă de manifestanţi, modul în care opinia publică este manipulată prin intermediul televiziunii de stat, găsirea vinovatului „în afară“, arestările abuzive, intimidarea părinţilor pentru a nu-şi mai lăsa copiii să manifesteze etc” Iar Ghinea intr-una din celepatru zile la Chişinău - :”Ajung la Parlament. Îl lăsasem ieri seară devastat la primele etaje. Acum însă arată mult mai rău. Într-un colţ este ars de jos pînă sus, semn că a fost un foc mare care s-a întins în afară şi a afumat clădirea. Geamuri sparte mult mai multe decît ieri-seară, celebrul geam de la etajul V nici nu se mai remarcă. În jur, atmosferă ireal de calmă. Au început deja curăţenia pe lîngă clădire. Dacă încerci să te apropii, nişte tipi în civili îţi spun că nu ai voie. Nici nu se legitimează, nici nu îţi spun de ce nu ai voie.”

Pe de alta parte, Sever Voinescu are dreptate in Moldova, gata! :

“Adevărul pe care trebuie să-l acceptăm este că o mare majoritate electorală a Moldovei nu simte nici un fel de ataşament faţă de ideea de românism, nu vibrează identitar în faţa cuvîntului „român“ şi nu vede în România ţara-soră. Cînd spun acest lucru, mi se răspunde imediat cu un discurs patetic despre agresiva spălare pe creier practicată cu sălbăticie de către sovietici asupra molcomilor moldoveni. Accept, aşa a fost. Dar explicaţia nu mă poate face să-mi reconsider concluzia. Un discurs descriptiv, cum e al meu, nu poate fi amendat cu un discurs explicativ, cum e al preopinenţilor, în acest caz. Iluzia existenţei, dincolo de Prut, a unei identităţi româneşti vii, dar interzise de puterea politică este, acum, pentru construirea unei atitudini adecvate a Bucureştiului în raport cu Chişinăul, cea mai dăunătoare din arsenalul de iluzii pe care ne bazăm deciziile de politică externă de două decenii. […]Păi, văd că poporul alege continuu acelaşi regim, care îşi face un titlu de glorie în Moldova cu tratamentul pe care îl aplică României. Chiar nu ne vine să credem că majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova aprobă acţiunile anti-româneşti ale Chişinăului? Ştiu, e greu să admitem acest fapt.[….]Oricum, nimeni, niciodată, nu a jignit atît de profund şi de nemeritat România precum a jignit-o, în ultimele zile, Voronin, liderul incontestabil al partidului reales. Ce cred că ar trebui să facem? Pe şleau spus: să nu ne mai încurcăm cu ei. Să le lăsăm un număr de telefon, în caz că se deşteaptă, să ne sune, şi să ne vedem de altele, mult mai importante, prin lume, cum ar fi construirea influenţei noastre în NATO şi UE, parteneriatul cu SUA, o relaţie nouă şi lucrativă cu China, identificarea unei soluţii împotriva dependenţei energetice a Europei, cîştigarea războiului din Afganistan etc. Nu vă fie frică, după un timp o să ne sune ei...”

Totusi,  daca nu suna ? Daca suna Rusia, care e pe firul scurt ?

Despre de ce e mai bine sa se cumpere armele la liber cititi Deficitul de siguranţă şi justiţia paralelă :”

În America, acum două săptămîni, în Houston, un cetăţean a observat doi hoţi în casa vecinilor. A luat arma, i-a împuşcat şi apoi a anunţat poliţia. Procurorul local nu a considerat că respectivul cetăţean a făcut ceva rău. Nici măcar nu a început urmărirea penală (a primit NUP, cum se zice pe la noi). E drept, în America, procurorii sînt la mîna electoratului. Respectivul magistrat o fi considerat că riscă să devină mult prea nepopular dacă pune sub acuzare un cetăţean care a acţionat împotriva unor hoţi.
Acum vreo doi ani, în Bucureşti, în plin centru, vizavi de locuinţa mea, o doamnă se întoarce de la serviciu. E tîrziu, e noapte. Trei domni o atacă, îi dau cîţiva pumni, îi smulg geanta, se urcă în maşină şi o iau la goană. Fiul doamnei, un tip relativ solid, la vreo 25 de ani, aude ţipetele maică-sii, se urcă în maşina lui şi porneşte după hoţi. La prima intersecţie, îi prinde din urmă şi le buşeşte maşina. Doi hoţi fug, al treilea, strivit de airbag, rămîne blocat (sechestrat?) în maşină. Îl prinde poliţia. După doi ani de procese, mai este prins încă unul dintre cei care fugiseră. Doamna a simţit apoi nevoia să angajeze bodyguarzi pentru o perioadă, să îi păzească locuinţa.”

Andrei Manolescu vorbeste despre o Viaţa la muncă pe care eu nu o cunosc: “Ei bine, în acea sală a autoservirii mă aflam împreună cu un coleg mai în vîrstă, care continua să lucreze, deşi, în mod oficial, ieşise la pensie. Povesteam diverse lucruri în zumzetul cantinei. La un moment dat, el s-a oprit la jumătatea frazei zărind ceva peste umărul meu. „O vezi pe doamna aceea de la coadă, cu bluză verde?“ – m-a întrebat. Era o cucoană cu părul alb, să fi avut spre 70 de ani. După ce s-a asigurat că am reperat-o şi eu, colegul a continuat: „A lucrat la secţia poloneză. Şi tot aşa mi-o amintesc, împingea tava pe masa aceea spre casa de marcat, exact în acelaşi loc. Ca şi cum ar fi fost ieri. Doar că nu era căruntă. Eu abia mă angajasem aici, era acum treizeci şi cinci de ani...“."

35 de ani ? Dumnezeule …eu nu am mai mult de 5 ani …in acelasi loc!

Si va las in compania selecta a ţinereii de minte

„– Adică de ce să trăiască omul o sută de ani? Nu se simte deloc nevoia. Uite cum a fost treaba. Cînd... Allah, să spunem, a împărţit viaţa, el le-a dat tuturor animalelor cîte cincizeci de ani, atît. Iar omul sosi ultimul şi lui Allah nu-i mai rămăseseră decît douăzeci şi cinci.
– Un sfert de secol, cum ar veni? întrebă Ahmadjan.
– Păi, da. Omul se supără: e prea puţin, zice! Allah îi spune: e destul. Omul: e prea puţin! Păi, atunci, zice, du-te singur de întreabă, poate că are cineva în plus şi ţi-i dă ţie. A plecat omul şi iată că întîlneşte un cal. «Ascultă, zice, n-am destulă viaţă. Dă-mi dintr-a ta.» «Bine, poftim. Ia douăzeci şi cinci.» S-a dus mai departe, îi iese înainte un cîine. «Ascultă, cîine, dă-mi din viaţa ta!» «N-ai decît să iei douăzeci şi cinci!» S-a dus mai departe. O maimuţă. A cerşit şi de la ea douăzeci şi cinci. S-a întors la Allah. Acela îi zice: «Treaba ta, tu ai hotărît. Primii douăzeci şi cinci de ani o să-i trăieşti omeneşte. Următorii douăzeci şi cinci vei munci ca un cal. Următorii douăzeci şi cinci o să latri ca un cîine. Iar ultimii douăzeci şi cinci te va batjocori lumea ca pe-o maimuţă...»“
(Alexandr Soljeniţîn, Pavilionul canceroşilor, traducere din limba rusă de Eugen Uricariu şi Maria Dinescu, Colecţiile „Cotidianul“, Editura Univers, 2009)

Cind ma gindesc ca am aflat-o prea tirziu (Andrei Plesu citire) :

Oscar Wilde: „Fidelitatea în viaţa sentimentală este ca şi consecvenţa în viaţa intelectuală: simplă recunoaştere a eşecului“.

Iar nu sunt de acord cu Mindruta , in Senzaţional! Mama presei cere ca moartea ei să fie răzbunată  :

“Soluţia „eu scriu, voi daţi reclamă în aceeaşi pagină, eu trăiesc“ e astăzi ameninţaţă de modelul blogger-ului întreprinzător „eu scriu, eu fac reclamă, voi plătiţi, eu abia îmi duc zilele“. Altfel spus, oamenii cu talent se vînd prea ieftin şi îi ameninţă pe oamenii cu talent lansaţi acum 10-15 ani, care nu mai pot vinde aceiaşi castraveţi pe care net-ul ţi-i aduce gratis în casă, de la alţi furnizori, din care unii îi şi taie în felii, cum îţi place ţie.”

Si ? Daca un blogger reuseste sa scrie la fel de bine ca un gazetar, si gazetarul cere de  ori mai multi bani, probabil ca gazetarul trebuie sa faca alta meserie … sau sa fie mai bun. In definitiv , meseria blogger-ului nu este gazetaria. El scrie despre ce ii place.Daca o face la fel de bine ca un gazetar  de meserie – inseamna ca gazetarul e prost!

Si iar : “Problema presei e că înjurătura, scuipatul, băşina, strigătul îi par încă deplasate. Chiar şi gazetarii care fac presă de succes, vandabilă, o fac cumva cu jenă.”

A da? Cine l-a inventat pe Becali ?Cine continua sa il dea la TV/Radio  ? Iar daca unii blogger-i o fac mai succes, nu va suparati  - voi ati dat tonul, alti fac muzica…

Si , draga Lucian, eu citesc Dilema nu pentru injuraturile care NU exista acolo , ci pentru idei. Da-mi un ziar in care sa se vorbeasca CONSTANT despre idei , despre G20 in loc de Becali – si il cumpar in fiecare zi.

Am doua raspunsuri:

Va invit sa cititi Şoimii făcători de pace – un articol bun, marca Ghinea – desi nu cred ca sunt oameni “care cred că evreii, musulmanii şi alţi non-creştini ajung, din oficiu, în Iad”. Si eu , pentru ei, am o intrebare : Ce e Iad-ul ?

Aurora Liiceanu a aparut in locul lui Radu Cosasu, cu un articol bun , Triunghiul conjugal – o întîmplare a vieţii – .

“Concluzia pare să fie faptul că durata unei relaţii este un mit, care din timpuri s-a erodat, dar la care noi ţinem şi pe care îl învăţăm de mici, atunci cînd toate poveştile se termină cu „şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţe“.”

Mda… eu totdeauna m-am intrebat de ce oare nu se mai povesteste nimic despre “DUPA CASATORIE” ? Acuma am aflat…

Mi-a placut intrebarea Ioanei Avadani din Eu mă apuc de şah :

„Sînteţi pentru menţinerea în arest, pe termen nelimitat, a unui terorist, pînă la definitivarea anchetei?“

Va rog sa dati raspunsul in comentarii … si sa nu trisati !

Si, da , vreau sa joc sah cu ea – dar pe Yahoo games !

Alexandru Paleologu( via Andrei Plesu ) ma pune pe ginduri:

“Acelaşi Alexandru Paleologu povestea, odată, că după cîte un galop matinal, la moşie, pe spinarea calului preferat, era, de regulă, aşteptat acasă cu o cupă de şampanie frapată. „Simţeam încă de pe atunci că ceva nu e în regulă şi că va trebui să plătesc pentru asta!“ Nu ştiu dacă plăcerea echitaţiei şi cea a şampaniei trebuie neapărat amendate, dar e limpede că nu poţi practica, nepedepsit, confortul intelectual şi voluptăţile de castă.”

Totusi, de ce nu ? Si totusi, pare ceva nelalocul lui in lumea asta…

Pedeapsa cu moartea dpdv economic :„Economii, Horatio, economii...

Voi ce vedeti pe strada  - sau, atlfel, care realitate este mai “reala” -  cititi Antropologul şi blogul

Pentru viata de frumosi nebuni ai ziaristilor cititi Informaţie pe surse

Cristian Ghinea se revolta “Scăpaţi-ne de reclamele de pe blocuri” si, ca de obicei, nu doar aduce argumente – ci si raspunde la argumentele celorlalti.

Iar Tudor Calin Zarojanu dezvaluie “„secretul lui Polichinelle: pentru patronat, presa este o carte de vizită, un mijloc de presiune şi un mijloc de promovare a intereselor. Nu neapărat în ordinea asta… Păi, dacă-i aşa – şi aşa este – partea cu publicitatea şi cu profitul e cireaşa de pe tort, dar tortul e valoros şi fără cireaşă. Sigur, nu poate fi trecut cu vederea faptul că şi patronatul de presă are, în acest moment, delicate probleme financiare, la fel ca toată lumea. Dar cît timp mai există măcar o afacere de făcut, măcar un lobby legislativ de susţinut, măcar un interes de servit – presa va continua să existe. “

Daca v-a scapat articolul lui Plesu din 2003, Despre bucurie în Est şi în Vest , sa il cititi neaparat.

Nu stiam de teoria motivatiei … dar am aflat-o de la Gabriel Giurgiu in Consultări cetăţeneşti. Europene :

“În perioada interbelică, la uzinele General Electric, managementul, impresionat probabil de nou-apărutele teorii ale lui Maslow, a pus la cale un experiment, încercînd să afle cu exactitate ce îi motivează pe angajaţi să muncească mai bine. Au separat o secţie în două. În prima săptămînă, grupul-ţintă a primit un spor de salariu. Productivitatea a crescut. Aha, are dreptate Maslow, omul e motivat de bani. Apoi, au îmbunătăţit condiţiile de lucru. Productivitatea a crescut. Aha, iată, condiţiile de muncă au şi ele rolul lor. Apoi, au făcut o creşă pentru copiii celor din grupul-ţintă. Productivitatea iar a crescut. Iată, viitorul copiilor este alt factor motivant – şi-a zis managementul. Să vedem acum care dintre factori este mai important ca pondere. Şi au scăzut salariile. Surpriză!
Productivitatea a continuat să crească. Au înrăutăţit condiţiile de la locul de muncă. Productivitatea a crescut mai departe. Au desfiinţat şi creşa. Nici o problemă. Productivitatea a crescut continuu. Deoarece nu mai înţelegeau nimic, managerii au cerut echipei de cercetători să treacă la interviuri individuale, pentru a afla ce s-a întîmplat. Rezultatul este trecut în orice carte de teorie a managementului. Angajaţii nu erau motivaţi nici de salariu, nici de condiţiile de muncă, nici de creşa pentru copii. Pur şi simplu, deoarece pe parcursul experimentului, în fiecare dimineaţă, cercetători în halate albe îi întrebau cum se simt şi ce cred despre fabrică, muncitorii se simţeau bine. Erau motivaţi pentru că li se cerea părerea.”

Se aseamana cu ce ziceam eu ca vreau de la un job

Prima oara cind nu il inteleg pe Dan C. Mihailescu :

“Cînd spui că te-au cîştigat Winnetou şi Papillon, nu prea ai ce să cauţi la Kafka, Joyce ori Musil.”

OK, Papillon nu am citit – dar Winnetou si Kafka da. Probabil ca Papillon cu Joyce sunt incompatibili … caci, din pacate, nici Musil nu am frecventat…Oricum Aspiratorul de nevroze imi da senzatia ca sunt pe cultura clasica cu unele incursiuni in cea noua…

Mi-a placut cum face socotelile Mihai Penescu in «Cu cărţile pe masă»

“Sînt un şofer pasionat, îmi plac maşinile, dar zilele trecute am văzut o ştire care m-a nedumerit şi mi-a dat idei. Uzinele Dacia Renault solicită un ajutor de stat în valoare de 170 de milioane de euro, pentru a traversa criza. M-am interesat şi am aflat că au circa 13.000 de angajaţi. Deci ei solicită 13.000 euro per angajat, ajutor de stat. Eu am 80 de angajaţi, deci dacă ar fi să aplicăm aceeaşi regulă, mi s-ar cuveni peste un milion de euro – ajutor de stat. Dacă voi primi un astfel de ajutor, promit că voi menţine tot personalul şi, în plus, voi dona Bisericii 100.000 de euro ca să vină criza şi anul viitor.”

Despre evrei versus palestinieni – si despre ultima solutie Dar cu sinuciderea aţi încercat?

As vrea sa citesc in volum Note, stări, zile . Nu stiu daca s-a editat –dar ar merita!

Gabriel Giurgiu, ca de obicei, sub impresia de scriere umoristica este foarte serios despre  cum imprumutul FMI se potriveşte perfect Romaniei.

Cind ma gindesc ca m-am nascut in RO, si nu in Anglia/Franta/America , incerc sa imi amintesc ca totusi sunt fericit daca ma compar (Rachete cu pizza):

“În această atmosferă tensionată se deschide, la Phenian, primul şi unicul (sublinierea mea, A.I.) restaurant italienesc unde se poate mînca pizza, destinat, desigur, elitei conducătoare. Însuşi şeful statului a supravegheat procesul de adecvare a meniurilor italieneşti şi bucătarul-şef italian a declarat, după vizita lui Kim Jong Il, că a avut impresia că „l-a văzut pe Dumnezeu“. Dar Dumnezeu n-a fost mulţumit şi a mai durat pînă cînd restaurantul a fost autorizat.”

Am aflat ca a aparut o noua meserie OK, Consilierul de etică – m-ar interesa si pe mine
Merita citit dosarul despre distractia in comunism, insa as vrea sa raspund la o intrebare:

“de cînd n-aţi mai dansat împreună cu familia, în sufragerie, pe muzică de ABBA?”

Raspuns : de 1 saptamina –sau mai putin .VH1 si VH1 Classic au muzica buna pe la 18:30-21…si dansam toti 4 sau 3 … In plus, Pasarea Colibri este in CD player permanent…

In rest mi-am adus aminte de ceaiuri(Ritualuri de împerechere ) , cum am vazut intr-o sala infecta de 2 ori Imperiul contraataca (You are not a Jedi yet!) , de Cochirleni unde am cules struguri si multe altele…

Nu pot decit sa va recomand Gata. S-a lansat - si site-ul http://www.crpe.ro , despre “ Foarte pe scurt, CRPE vrea să fie un think-tank specializat, adică o organizaţie care emite idei bazate pe expertiză, în acest caz în domeniul politicilor europene, cu accent pe România. “. Sper sa tina pariul :”Cum îmi spunea persoana care m-a angajat la această revistă şi căreia îi doresc tot binele din lume pentru că are nevoie acum, dacă nu poţi exprima bine o idee într-un text scurt şi simplu, nu o vei face nici într-unul lung şi complicat. UE e sexy dacă ştii de unde să o priveşti. Pariu?” Deci dati un ochi pe http://www.crpe.ro – promite sa fie interesant.

Si iar vreau sa raspund la o intrebare: “balenele se pescuiesc sau se vînează?” Dupa parerea mea, se vineaza – fiind mamifere si nu pesti . Wikipedia  spune “large whales have been hunted commercially” – deci probabil am dreptate…

Cezar Paul Badescu scrie o critica normala la adresa lui TRU – va invit sa o cititi, pentru ca e clar : separatia puterilor in stat trebuie sa se reproduca si la un nivel mai mic Şi jucător, şi arbitru

Si un ultim adevar din cu ochii-n 3,14 :„În România, dacă nu spui prostii, nu te bagă nimeni în seamă“.

Mi-a placut reflexul anti-cultul personalitatii din “Politică şi pubertate”:

“S-ar zice că, în materie de convingeri politice, nu există decît anchiloza senilă şi pubertatea incorigibilă. Stilul adult e o raritate. Opţiunile sînt, de fapt, pre-opţiuni, votul e un mod de a marginaliza realitatea. Deîndată ce un politician ne flatează teoriile politice, angajamentele juvenile, ideile fixe, simpatiile obscure şi idiosincrasiile, insul ne place. De vreme ce ne place, îl alegem. De vreme ce-l alegem, îl susţinem pînă dincolo de rezonabil, ca pe o ipostază a propriului nostru proiect. Plusăm, omagiem, iubim. Iubirea, în versiunea ei ceresc-viscerală, e, şi ea, un reflex clasic al pubertăţii. Jean Daniel e îndrăgostit. Şi, într-un fel, e frumos că mai e capabil de asemenea candori. Dar pe noi, cei de prin partea locului, tipul ăsta de amor principial, dornic să ne facă fericiţi şi ascultători, bucuros să agite dinaintea noastră cuvinte mari şi să ne impună modele „corecte“, tipul ăsta de amor ne-a sterpezit dinţii şi ne-a costat cîteva decenii de delir. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi noroc preşedintelui american! Dar să nu ne fie prezentat ca Mesia. În Europa de Est, procedeul acesta stîrneşte, inevitabil, amintiri fatale.”

Efectele cele bune ale crizei - scuzaţi subiectul m-au distrat serios – iar Sever Voinescu m-a socat cu afirmatia:

“Există totuşi ceva viu şi, din cîte spun mai toţi românii, peren în spiritul conservator de la cumpăna dintre veacul al XIX-lea şi al XX-lea: spiritul lui Ion Luca Caragiale, cel mereu aproape de Take Ionescu. Este, probabil, cel mai bun produs al conservatorismului românesc în veac, este, în mod sigur, cel mai relevant scriitor clasic.Este, pentru mine cel puţin, o excelentă bază de plecare în construirea unei Românii temeinice, prospere, a unei Românii anume făcute pentru români”

Da ,Caragiale e clasic – dar produs al conservatorismului ? Si ce sa construiesti pe 2 lozuri, de ex. ? Ma rog, astept continuarea

Ma intreb, dupa ce am citit Ce-a căutat asirianul în Suedia? , ce ar zice Vintila Mihaescu despre ceangai

Va invit sa cititi un Cristian Ghinea in forma maxima in O lecţie de la praşilă cu garanţii europene despre “merge si asa” si despre comunism cu aplicatie la criza:

“Dar să mă întorc la lecţia de economie învăţată la sapă. Mai tîrziu am aflat că are felurite denumiri academice pompoase, dar în esenţă zice că atunci cînd investiţia e comună şi beneficiile – individuale, oamenii cam trag chiulul şi cei leneşi cîştigă de pe urma celor harnici, aşa că tendinţa e să devenim toţi mai leneşi.”

Recomand citirea Podul cu 1200 de făptaşi – interviu cu Roxana FLORESCU, cofondator şi consultant, Fundaţia PACT -   iar petitia cred ca este aici http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_pentru_sprijinirea_societatii_civile_din_comuna_marginea_jud_suceava-p11792050.html sau http://www.petitieonline.ro/petitie-p11792050.html

Suna bine, asa-i ? Si mie mi-a placut!

Dar cititi inainte neaparat Andrei Plesu cu Sensul vieţii - punctaj pregătitor - M-a lovit mai cu seama “Întrebarea cu privire la sensul vieţii apare, în toată spectrala ei nuditate, deîndată ce (şi tocmai pentru că) ţi-ai îndeplinit toate obiectivele.” – primul meu obiectiv a fost sa fiu profesor de matematica – si am fost la acelasi liceu la care am fost elev.

Incep sa il gust din ce in ce mai mult pe Gabriel Giurgiu ( scria si inainte, insa destul de sporadic – acum cred ca are rubrica permanenta) Ratingul crizei şi criza ratingului:

“Avînd în vedere că mi-a trecut de multişor încrederea neţărmurită în înţelepciunea agenţiilor respective, analizele nu le mai asemăn cu tablele lui Moise. Nu sînt nici pe departe axiome. Pot fi puse la îndoială, ceea ce şi fac. În primul rînd, cine zice – vreun grup de intelectuali subţiri, trăitori din donaţii? Nici vorbă. Sînt companii care au certe interese comerciale. Au şi concurenţă. Care, pasămite, nu este suficient de ascuţită. Sînt cîteva mai mari (trei), iar pericolul unei înţelegeri „pe sub masă“ este enorm. Profiturile celor trei giganţi ai împărţirii de ratinguri s-au dublat între 2002 şi 2007, de la 3 la 6 miliarde de dolari. Mai mult, firmele respective sînt plătite chiar de emiţătorii de obligaţiuni. Ceea ce e curat conflict de interese. Nu au putut observa sau nu au avut interesul să observe criza care se cocea sub nasul lor? Incompetenţă sau înşelătorie? Toate părerile acestea (inclusiv întrebarea de final) nu aparţin vreunui critic marxist al capitalismului, ci chiar lui Henry Waxman, distinsul preşedinte al Comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor.”

Nu sunt fumator, insa Lucian Mindruta ma face sa intru in priza cu al sau Fumatul permis - sau de ce ultimul ministru al Sănătăţii va intra în istoria cimitirelor ca un pasionat furnizor – :

“Logica e simplă şi anglo-saxonă: fumătorii costă mai mult sistemul sanitar, fără a contribui mai mult. Ţigara jos că e din banii mei!”

2 observatii scurte:

1. daca e asa, atunci sa contribuie mai mult – exista ceea ce se numeste taxa pe viciu
2. Nu stiu daca s-a gindit ca aceeasi regula se poate aplica si la bautura( care face dezastre peste tot, inclusiv la volan), la mincare(E-uri, modificari genetice, etc). Daca cineva ne-ar zice: “Bautura jos ca e din banii mei?”

Cristina Hermeziu are un argument rapid impotriva nationalismului primar:”

Confruntate, discursul „pentru europeni“ şi discursul „pentru francezi“ se luminează reciproc: unul e demagogic, celălalt – populist. Fără a dramatiza, un raţionament economic simplificat la maximum poate ilustra efectele-bumerang ale naţionalismului-protecţionist. Dacă, spre exemplu, constructorul Renault, cu uzine la Piteşti, ar muta producţia înapoi în Franţa, mai puţine locuri de muncă din România vor antrena o diminuare a puterii de cumpărare, în consecinţă o scădere a consumului, inclusiv din faimoasele supermarketuri ale mărcii franceze Carrefour, implantată cu succes în ţara maşinilor Logan!”

Va invit sa cititi toata partea cu Ghidul TV – sunt oamenii de aceeasi natura cu noi care se uita la TV si vad lucruri interesante. Din punctul meu de vedere, regret emisiunea Plesu + Liiceanu  - ii trimiteam pe copii sa se uite la un desen animat – si stateam 1 ora in delectare.

Mi-a placut si articolul despre cum sa obtii un grant (original aici)  - stilul american optimist ca poti reusi.

Sever Voinescu scrie : “Evident, dacă vreun lector înţelege altceva din textul meu, asum responsabilitatea confuziei.” Nu sunt de acord – de la Umberto Eco fiecare ia ce vrea dintr-un text…

Romania traieste in afara crizei – sau cel putin o parte a ei, asa numita clasa superioara de mijloc –care are  Preocupări mic-burgheze - elogiul plictiselii - .Marturisesc ca pe mine ma sperie ideea de a-mi pierde locul de munca – am mai trait o experienta nefericita dupa bubble/burst dot com

Abia astept articolul urmator al lui Cristian Ghinea – desi, pe de alta parte , sunt de acord cu “UE nu e un scop în sine, spune Klaus, ci un instrument pentru a asigura libertatea şi economia de piaţă.”

Stateam sa ma gindesc ce inseamna sa fii om de afaceri, chiar si pe timpul comunismului ( desi nu inteleg de ce interviul este pus la “oameni cu dileme” – nu pare sa fi avut asa ceva) : “Iar eu la nuntă(nunta fiului, nota mea, A.I.) am investit 100 de mii de lei şi am scos triplu.”

E pentru prima oara cind sunt in dezacord total cu un articol de Mircea Vasilescu - Băncile au naţionalitate? . Mai intii spune :

“Iar apartenenţa la Uniunea Europeană, care a creat o piaţă unică, face nerelevantă „naţionalitatea“ de origine a unei bănci, atîta timp cît cetăţenii europeni îşi pot face casă unde vor pe teritoriul UE, se pot stabili unde vor, pot munci unde vor. Teoretic, ar trebui să ia şi credite de unde vor: eu, cetăţean român, dacă iau în serios dimensiunea europeană a cetăţeniei mele, aş putea să fac un credit la o bancă din Spania, din Austria sau din Marea Britanie, dacă mă avantajează condiţiile, dobînda etc. Nu e competiţie, nu e piaţă liberă? Teoretic, da. Practic, asemenea credite nu prea există. Aşa încît, din acest punct de vedere, nu pot lua în serios, pînă la capăt, discursul despre cetăţenia europeană şi despre spaţiul comun european: dimensiunea naţională este încă foarte puternică. Inclusiv – şi paradoxal – cînd este vorba despre bănci.”

Apoi inceapa sa faca inductii incomplete. Porneste de la

“Din punctul de vedere al cetăţeanului, Europa Unită devine palpabilă prin cîteva elemente ale vieţii de toate zilele: de-a lungul şi de-a latul continentului, întîlnim cîteva mari reţele de supermarketuri, cîteva mari bănci, cîteva mari firme europene care ne dau concret senzaţia că „nu sîntem străini“ atunci cînd mergem în altă ţară europeană. Avem un oarecare sentiment de familiaritate ori de cîte ori, în altă ţară, nimerim peste vreun logo cunoscut ori peste vreun supermarket pe care îl avem şi în cartierul nostru. Mai nou, avem şi tarife unice pentru roaming.”

si ajunge la

“Cu alte cuvinte, în calitate de consumatori, avem o relaţie directă şi fără frontiere cu băncile şi companiile europene.” (sublinierea mea, A.I.)

OK pentru companii(McDo, de ex. )  – dar de unde si pina unde pentru banci ? Crede M.V. ca as putea sa imi iau credit de la ErsteBank Austria sau de la Societe Generale ? Din pacate nu stiu germana – iar la SocGen imi cere sa fiu din Franta( vezi Demande de Rendezvous care va trimite la http://fc1.1bis.com/societegenerale2/default.asp?info=eip )

Si nu sunt de acord nici cu :

“În cazul de faţă, vizita ministrului austriac de Finanţe se înscria tocmai în dimensiunea europeană a crizei: băncile noastre sînt şi ale voastre, diferenţa dintre „noi“ şi „voi“ devine nerelevantă – pare a fi mesajul acestei vizite. Căderea unei bănci europene care activează în mai multe ţări nu îi afectează doar pe cetăţenii ţării în care îşi are sediul social. Băncile nu mai au naţionalitate, falimentul – cu atît mai puţin.”

Daca nu mai au nationalitate – de ce repatriaza profitul la banca mama ?

Revenind la sentimente mai bune, cine putea sa scrie despre dimensiunea etica in investitii decit Sever Voinescu in Modelul norvegian? :”Directorul de investiţii al Băncii Centrale a Norvegiei a rămas celebru cînd a spus, imediat după apariţia Consiliului Etic: „Sîntem suficient de puternici ca să putem investi în valori morale“.”

Dupa parerea mea, pentru RO se aplica chestia cu “suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine “ – mai ales ca cele ieftine si cu promisiuni de imbogatire rapida  se dovedesc doar promisiuni…Ar fi intr-adevar bine sa facem si noi asa – mai ales ca ne-am fript cu celelalte…

Lucian Mindruta sustine o opinie pe care am mai auzit-o : ca oamenii de calibru devin tot mai rari in RO – sau, echivalent, RO e napadita de o populatie tigano-manelistico-lumpen-inculta Cum am putea să spunem cine sîntem :

“Români? Întrebaţi-i pe violatorii de la Roma cine e Sadoveanu. Puneţi-i să recite din Bacovia. Încercaţi să scoateţi de la ei mai mult de 300 de cuvinte din fondul principal al limbii noastre. Întrebaţi-i mai ales care e rostul lor în lume şi ce înseamnă munca. Ce cred despre decenţă. Ce responsabilitate au faţă de alţi oameni. Întrebaţi-i asta şi aţi stabilit cam cu ce fel de lighioană discutaţi.
Însă puneţi aceleaşi întrebări acasă, în scara blocului şi veţi fi surprinşi: nici noi, cei rămaşi aici, nu prea mai ştim să răspundem. De-aia identitatea naţională e chestie de buletin şi atît: pentru că în atîţia ani de ţinut în geamul şcolii, la orele de la care generaţii întregi au chiulit, n-a mai rămas din ea decît o foiţă de ceapă, transparentă. Nu-ţi ţine de cald şi nici de pavăză. “

Pe vremea mea (iata ! si eu repet celebrele cuvinte : “Pe vremea mea” – sigur am imbatrinit … Ce ziceam ? Ah, da …)

Pe vremea mea, la lic. I.L.Caragiale, Bucuresti ,s-a intrat cu 7,44 la mate fizica( eu am fost ala cu 10 la mate si restul la romana ). Dar ultima medie la mecanica am fost ceva 1,50 dupa cite imi aduc aminte – unde 1 punct se dadea din oficiu … Asa ca ceea ce scrie Mindruta exista de pe timpul decreteilor …

Daca vreti o analiza succinta si aprofundata a plusurilor si minusurilor tineretii si batrinetii , articolul lui Constantin RUDNIŢCHI  , Copilul cuminte şi baba frumoasă este extraordinar.

Ok, pentru cei care deschid la pagina 15 aveti recomandarea de care ma simt in continuare mindru si fericit – chiar daca, odata cu el, am primit tot felul de comentarii pe care le-am sters …

Cristian Ghinea este in continuare malitios succint in “Din nou despre libertatea de exprimare (şi multiculturalism)”

“Diverşi musulmani s-au gîndit că cel mai bun argument contra unuia care zice că aparţii unei religii violente este să îl ameninţi cu decapitarea.”

Pe de alta parte, eu tot nu am rezolvat doua probleme :

1. Daca la violenta nu raspunzi cu violenta , atunci cum raspunzi ?
2. E normal sa treci de la violenta verbala la cea fizica ?

Tot C.G., despre diferenta intre ofensa presupusa si libertatea de exprimare:

“Mai mult chiar, atunci cînd are de ales între libertatea de exprimare şi dreptul de a nu fi ofensat, un stat modern nu poate alege dreptul din urmă fără să-şi nege propria logică de funcţionare. Un stat modern aplică legile în mod neutru, adică egal pentru toţi. Statul poate apăra în mod egal libertatea de exprimare, care este ea însăşi o valoare egală pentru toţi. În schimb, dreptul de a nu fi ofensat este o gogoriţă multiculturală variabilă, pentru că depinde de ego-ul fiecărui grup. Statul nu poate schimba regulile pentru fiecare grup, în funcţie de ce crede fiecare că e ofensator în cazul său.”

In decursul vietii mele au fost destule momentele in care am fost fericit.Unele sunt prea intime, altele nu se pot descrie satisfacator. Totusi, am trait de curind unul care a produs in mine acelasi efect de fericire ca atunci cind am intrat, ca profesor, in cancelaria liceului in care am fost elev : o notita a lui Cristian Ghinea in “Dilema veche va recomanda”. Sa ajung “recomandat” intr-o revista pe care o apreciez(de fapt, cel mai mult apreciez oamenii, nu revista) si pe care o citesc in fiecare saptamina cu placere – iata ce mi-a “izbit fruntea de stele”.

Multumesc, Cristian Ghinea!

Motto-ul da de gindit : "Cînd statul nu plăteşte profesorii, copiii sînt cei care vor plăti." - GUY BEDOS

Dar ce folos ? Romanul s-a obisnuit cu meditatiile din pe vremea comunismului…

Andrei Plesu are un articol minunat( chiar daca re-publicat) despre  Spiritul critic si intreaba :

“Autorul acestor rînduri nu se exclude din clubul bombănitorilor. Şi el, ca toată lumea, se complace, uneori, „să dea cu zacherlina-n proşti“. Dar cine ar mai sta să-l asculte, dacă s-ar lăsa toropit de speranţă?!”

Eu, unul, sigur!

Se pare ca pozitia  Bravului soldat Sarkozy 

“Domnia sa a dat dovadă de înaltă opacitate de stat şi a trîntit-o: „Dacă Renault deschide o fabrică în India pentru a produce maşini pe care să le vîndă în India, e în regulă. Dacă, însă, Renault deschide o fabrică în Cehia care să producă maşini pe care să le vîndă în Franţa, atunci avem o problemă“””

este un pic contradictorie , cum spune Gabriel Giurgiu:

“Retragerea în tranşeele protecţionismului de secol XIX nu se vede numai dinspre Paris. Nemţii şi italienii sînt, de asemenea, tentaţi. În atari condiţii, ce mai rămîne din Uniunea Europeană? Mai nimic. Dacă piaţă unică nu e, Comisie Europeană nu mai are de ce să fie. În lipsa unei aprofundări politice mult amînate, UE nu este decît un supermarket regional. „Fabula Renault“, recitată de Sarkozy, neagă exact ideea fundamentală de existenţă a faimoasei organizaţii la care am aderat în 2007. Ce rost mai are să vorbeşti despre Tratatul de la Lisabona, dacă baza, adică piaţa unică, nu mai există?”

Dar populismul face ravagii printre oamenii politici – iar Mircea Vasilescu puncteaza

“British jobs for British workers“, susţinuse laburistul Gordon Brown în ultima sa campanie electorală – „un slogan oportunist, în condiţiile unei pieţe a muncii unice în Europa“ (The Guardian)[…]În plus, observă The Guardian, sindicatele britanice şi dl Gordon Brown uită că există două milioane de cetăţeni britanici care lucrează în alte ţări UE („foreign jobs for British workers“, cum ar veni…): în cazul unei reglementări „naţionale“ a problemei, aceştia şi-ar pierde slujbele. “

Sever Voinescu are o parere transanta :

“Dar şi mai îngrijorător este faptul că oamenii care au produs această criză sînt cam tot aceia chemaţi să ne scoată din ea. Guvernele care i-au lăsat pe financiari să inventeze şi să practice mecanisme absurde, cum ar fi acela de a cîştiga bani pe bursă din pariuri pe căderea unor acţiuni şi care au avut sub ochi întregul joc cu bani virtuali, sînt cele de la care sperăm salvarea. Băncile care au împrumutat oameni care era evident că nu pot returna niciodată creditul sînt exact acelea de la care aşteptăm, acum, relansarea sănătoasă. Or, dacă ei nu îşi recunosc greşelile, atunci cum ne vor lecui?”

Cristian Ghinea lamureste povestea cu SNSPA . E bine de citit Povestea cu SNSPA … doar ca sa va dati seama cum functioneaza institutia. M-am dus si la http://www.snspa.ro/ – dar nu am gasit nimic(decit ca organizeaza cupa de sah …)

Voi stiti A cui e TVR? Raspunde Cezar Paul-Badescu:

“Această mentalitate a celor care ne conduc s-a văzut şi de curînd, cînd în Parlament s-a discutat înfiinţarea unui post de televiziune al acestei instituţii, ocazie cu care deputatul PD-L Cezar Preda a scos porumbelul pe gură, adresîndu-se preşedintei Camerei, Roberta Anastase: „Haideţi, doamnă preşedinte, să îndreptăm strategia noastră ca această televiziune publică să intre şi să facă treabă aici, pentru aleşi, şi să facă studioul pe banii lor, să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi, pentru că pînă la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii“. Prin urmare, dacă „este o televiziune publică“, ea trebuie să facă „ce-i spunem noi“ şi „să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi“. De fapt, nu e televiziunea publicului, ci a noastră, a parlamentarilor.”

Bancul saptaminii din Note, stări, zile :

“Cineva îşi aminteşte, spre ilustrare, de o poveste veche din folclorul veneţian. E vorba de un ţăran care caută pe cineva demn să-i boteze copilul. În peregrinările sale, se întîlneşte, la un moment dat, cu Dumnezeu, căruia îi împărtăşeşte scopul căutărilor sale: „Vreau să-mi botez copilul, dar vreau ca naşul lui să fie un om drept. Tu eşti drept?“. Stingherit, Dumnezeu răspunde, nu fără o anumită ezitare: „Mă rog, cinstit vorbind, nu tocmai!“. „În cazul ăsta nu poţi fi naşul fiului meu“ – a spus ţăranul şi şi-a văzut de drum. Şi iată că, la un moment dat, o întîlneşte pe Sfînta Fecioară. Întrebată şi ea dacă e „dreaptă“, Imaculata a roşit şi a admis că nu poate pretinde aşa ceva, cu mîna pe inimă. În cele din urmă, ţăranul se văzu faţă-n faţă cu o doamnă drapată în negru. „Da, cred că sînt o persoană dreaptă“ – a fost răspunsul ei. Părinţii copilului s-au bucurat foarte şi botezul a avut loc aşa cum se cuvine, cu multe bucate şi multă veselie. Cînd ultimul dintre musafiri plecă, onorabila naşă l-a invitat pe ţăran în palatul ei şi l-a condus într-o sală mare, în care ardeau nenumărate luminiţe. Ţăranul se opri locului, uimit: „Naşă, ce sînt toate aceste lumini?“. Nobila doamnă răspunse: „Sînt flăcările tuturor sufletelor omeneşti. Vezi flacăra aceea plăpîndă, gata să se stingă? E flacăra ta. În opaiţ nu mai e ulei aproape deloc. Şi acum uită-te la flacăra ceastălaltă, care arde intens, cu putere. E a fiului tău“. Ţăranul fu cuprins de spaimă. „Naşă, ia, te rog, o picătură din uleiul aflat în opaiţul fiului meu şi pune-o în opaiţul meu.“ „Nu, a răspuns naşa. Sînt o persoană dreaptă. Sînt Moartea.“”

Am ris cu pofta la Rezistenţa e inutilă, unde fugim? :

“Pe vremuri, practicam eu însumi două forme de masochism TV: zappingul şi uluiala. Zappingul se manifestă prin butonarea obsesiv-compulsivă a telecomenzii. Vezi totul şi nimic în acelaşi timp. Ştiri: accidente. Schimbi. Film: bum-bum, ţîţe, replică tîmpită. Schimbi. Show: urlă unul la una care ţine o furculiţă pe nas, publicul e în extaz. Schimbi. Răzvan Dumitrescu e deştept şi toţi sînt proşti inclusiv cei 50 de invitaţi care vorbesc la grămadă (inclusiv eu de cîteva ori). Schimbi. Valentin Stan are ochi ficşi şi te sperii. Schimbi. Pe Animal Planet un crocodil aleargă o zebră, dar n-ai timp de ei pentru că începe Naşu’. Moraru începe o întrebare şi nu o mai termină. Schimbi. Unde eram? Nu mai contează. Şi aşa trece seara şi nu ştii de ce te culci nervos. Iar asta e varianta bună. A doua formă, mai rea, de masochism TV este uluiala pseudo-antropologică. Adică te opreşti undeva unde se întîmplă o grozăvie atît de mare încît nu te poţi dezlipi şi îţi spui că o faci în interes ştiinţific. De pildă, la Valentin Stan e suficient să-i prinzi acel rîs de vampir aburit că rămîi pironit şi nu te dai dus oricît te sîcîie raţiunea şi bunul simţ: minte, denaturează şi o face cu bună ştiinţă! Pur şi simplu nu-ţi vine să-l laşi. Eşti curios cît de jos poate să meargă, cît de isteric poate să fie. Şi nu te dezamăgeşte niciodată. Sau la Dan Diaconescu. Îl prinzi pe unul care-ţi face demonstraţia că fata a fost aruncată de la balcon cu puterea minţii. Iar la telefon sînt cîţiva oameni de ştiinţă, reporteri şi rude care confirmă. Te minţi pe tine că ai o motivaţie ştiinţifică, te crezi un fel de antropolog care observă ritualurile sălbatice ale papuaşilor. Îi clasezi: ăsta e mitomanul compulsiv, asta e zeiţa frigidă etc. Poţi schimba în fiecare seară şcoala de psihanaliză folosită şi tot găseşti material infinit. Dar după primele 100 de emisiuni te plictiseşti, nu mai poţi să te crezi cînd îţi spui că o faci într-un scop nobil şi rămîne doar uluiala: cum e posibil aşa ceva? Te culci cu senzaţia că lumea e pe ducă.”

Si, de asemenea, m-a lasat pe ginduri tot Rezistenţa e inutilă, unde fugim? :

“Mă uit uluit pe audienţele publicate şi îmi dau seama că locul meu nu e acolo. Pentru Dumnezeu, chiar se uită în fiecare seară cîteva sute de mii de români la Mircea Badea? Nu, nu mă enervez, nici nu vreau să înţeleg. Nici nu condamn, nici nu analizez. Mă lasă rece. Viaţa e prea scurtă ca să-mi bat capul cu aşa ceva. Un film despre Revoluţia Culturală pe History mă culcă cu senzaţia că sînt mai deştept decît azi-dimineaţă. O seară de zapping compulsiv mă culca cu senzaţia că lumea e mai tîmpită în fiecare zi. Poate că ambele sînt adevărate, dar nu e treaba mea să îmi bat capul cu asta.”

Daca vreti sa cititi cum sa (nu) va tineti un jurnal( fie el si blog) , Andrei Plesu exemplifica pe Mircea Eliade

Despre plecaciunile la inalta poarta a europei, fara sa fie nevoie, un articol bun Noul război al brînzei :

“Cazul cel mai gogonat a fost cel care „interzicea“ telemeaua: o proastă înţelegere a termenului „piaţă locală“ (care, în documentele europene, se referă la piaţa dintr-o ţară) a determinat autorităţile române să decreteze că ciobanii nu mai au voie să-şi vîndă telemeaua decît în localitatea lor şi pe o rază de nu ştiu cîţi kilometri. Absurdul situaţiei a fost rezumat cu umor de un cioban din Mărginimea Sibiului: „în toate satele din jur, toţi facem brînză; ce să facem, să ne-o vindem unii altora?“. După repetate bîlbîieli, Agenţia Sanitar-Veterinară a lăsat-o baltă; dar ideea că „UE interzice“ se înfiripase deja în mintea poporului nostru de păstori şi agricultori. […]În ţările europene există, pentru brînzeturi (ca şi pentru vinuri), reglementări privind denumirile, respectarea reţetelor şi a modului de preparare, există consorţii ale producătorilor care au grijă ca pe piaţă să nu apară contrafaceri etc. O navigare pe cîteva site-uri dedicate brînzeturilor poate fi instructivă în acest sens (www.granapadano.it, www.mozzarelladop.it, www. pecorinoromano.net, www.univers-fromages.com, www.kaeseseite.de, www.rothkase.com, www.formaggio.it). Chestiunea este, aşadar, mai complexă. Dar autorităţile române s-au obişnuit să fredoneze „aşa ne cere UE“ şi nimic mai mult, iar producătorii încă nu ştiu să se organizeze şi să-şi apere interesele, exprimînd un punct de vedere coerent. Sîntem în continuare mioritici, iar reglementările ni se par o fatalitate: între aplicarea cutărei directive europene şi „a căzut o stea“ punem semnul egalităţii.”

Despre consecintele crizei puteti citi in Noii săraci 

Despre interactivitate si consecintele ei asupra copiilor Lecţia de scriere . Dar iar nu sunt de acord:

“Ci un film sau un joc la alegere, după principiul „vrei creierul spălat sau doar excitat?“” – si o carte face acelasi lucru …

“Şi, ca întrebare suplimentară, sîntem oare mai proşti că nu putem aduna 1233 cu 433 şi împărţi apoi la 4?” Da- daca nu stim …

Mi-a placut Dan PERJOVSCHI -

“Ştii că în Bosnia, la Mostar, au făcut un sondaj despre ce fel de monument să pună în oraş, şi nu te poţi înţelege cu comunităţile de acolo. Şi atunci l-au făcut pe Michael Jackson.”

Cristian Ghinea scrie in stilul lui deosebit despre “si vis pacem , para bellum” in C]nd progresul merge invers . De citit neaparat!

La fel, analiza personajelor si a motivelor pentru care apar la TV , Pe cine ne aduce mami în casă

Cind am citit articolul lui Plesu, Ce ştii să faci?, m-a dus gindul imediat la Ecaterina Andronescu (probabil unde eram in metrou , la Eroilor, de am vazut minunatia ca e girata de Vanghelie ) :

“El se ţine cu dinţii de fotolii şi demnităţi, pentru că n-are la ce se întoarce. Întrucît altceva nu (mai) ştie, e musai să rămînă în front pînă la moarte. Iubit sau nu, eficient sau nu, util sau dăunător, el se va strădui din răsputeri să se agaţe de scena publică, împotriva tuturor evidenţelor. Ce altceva să facă?”

Apropo de articolul lui  Mircea VASILESCU , Artă şi provocare daca nu ati auzit despre Entropa a lui David Cerny – poza o gasiti aici , iar despre natiuni gasiti aici.

Cred ca e prima oara cind nu sunt de acord cu Sever Voinescu, cind afirma:

“braham Lincoln avusese obsesia deschiderii tuturor funcţiilor de putere în stat către absolut toţi cetăţenii americani, indiferent de provenienţa lor socială, religioasă şi politică. Politica americană a ultimelor decenii s-a aristocratizat puternic. Crezul lui Lincoln ţine de muzeu. Barack Obama ştie, un veac şi jumătate mai tîrziu, că America nu se poate conduce decît cu oameni „de aparat“.” ( sublinierea mea)

Aceleasi argumente proaste le-am intilnit si in ‘90 – nu schimbati garda , ca doar ei cunosc treburile …La extrem, nici nu ar trebui sa mai organizeze alegeri …

Totusi , articolul Obama, cel de la început merita citit – pentru a afla ca America are deja ce ii lipsea : istorie si mituri fondatoare.

Cristian Ghinea ma face sa rid cu lacrimi la ceea ce nu e de ris, in La căldură (sau nu), în Occident :

“Conferinţa de la LSE de care vorbeam mai sus era de fapt lansarea cărţii sale despre noua Rusie. Organizatorii l-au pus faţă în faţă cu şeful agenţiei de presă ruseşti (genul de kaghebist inteligent şi unsuros) şi cu corespondenta unui ziar pro-Kremlin la Londra (genul de kaghebistă care purta ciorapi fini în anii ’80 şi iPhone acum, altfel vorbind o engleză impecabilă). Discuţia a fost de pomină. Dl Lucas le spunea ce scrie şi în carte. Că Rusia e condusă de reţele de securişti locali care au subordonat instituţiile, economia şi presa; că sub pojghiţa de prosperitate recentă se ascunde o ţară înapoiată cu o economie cît a Beneluxului; o armată bună mai mult de paradă decît de războaie moderne şi o politică care a regresat de la o democraţie coruptă sub Elţin la un naţionalism autarhic, autoritar şi la fel de corupt sub Putin. Răspunsurile, mai ales din partea ei, veneau permament pe principiul „şi voi aţi omorît negri“: că, de fapt, Occidentul este invidios pe succesul noii Rusii, că se răzbună pe o ţară pe care nu o poate subjuga etc. La care Lucas provoca rîsul audienţei cu replici de genul: auzi, îţi dau eu adresa spitalului psihiatric unde l-au internat pe cutare disident, îi faci o vizită din partea mea şi scrii ceva în ziarul tău? “

Iar Iulian Comanescu vorbeste in Televiziunea angajaţilor, pe banii poporului despre unde se duc banii nostrii :TVR 3 si TVR Info –nici nu stiam ca exista…

Si am ris iar cu pofta la RC (probabil Radu Cosasu), in cu ochii-n 3,14 :

“Criza bate la uşă. Încă o politeţe inutilă. (R. C.)”

Daca nu va vine sa credeti ca Andrei Plesu il poate vorbi de bine de Becali, cititi Memorabila ieşire din politică a lui Gigi Becali

Mircea Vasilescu vorbeste despre vorbele fara rost de la televizor in Triumful populismului .

De la Sever Voinescu am aflat cum a cistigat Hamas alegerile :

“Citesc peste tot că Hamas a cîştigat alegerile din ianuarie 2006. Se repetă obsesiv acest fapt indiscutabil, pentru a ni se inocula ideea că Hamas are deplină legitimitate democratică. Dar nu se reaminteşte că Gaza a rămas sub dominaţia totală a Hamas după ce, în vara anului 2007, miliţiile Hamas au alungat, prin forţă, Fatah-ul rival. Şi cînd spun „prin forţă“, ca să fiu clar, vreau să spun că Hamas a ucis, a torturat şi a incendiat, declanşînd aşa-numita „bătălie pentru Gaza“, prin aruncarea demonstrativă a unui ofiţer fidel Fatah-ului de pe cel mai înalt bloc din oraşul Gaza în plină zi. Pe limba democraţiei, cei care au cîştigat algerile obţinînd 44,45% au trecut la lichidarea celor care au obţinut 41,43%.”

Iar Cristian Ghinea face precizari in Cîteva exagerări : “Vor exista mereu idioţi cinici şi idioţi utili. Dar unii pur şi simplu exagerează.”

Despre intrecerea intre ProTV si Antena in “Maneaua să fie manea!”:

“Pe scurt, revelionul de la PRO TV s-a vrut unul manelistic, dar creativ şi cool, în care să ne dăm în spectacol noi şi ai noştri – lucru nu tocmai pe gustul boborului. Acesta vrea lucruri cinstite, manelişti adevăraţi, nu coconiţe sulemenite, cu rochii de ţigancă. Vrea dezacorduri adevărate, nu fiţoşi care maimuţăresc vorbirea agramată. Vrea ca rîgîitura să fie pe bune, nu jucată. Antena 1, care a avut copii minune, fantastici şi guţe încurajate de urletele lui Dan Negru, a învins detaşat de data aceasta, la audienţe”

Si mi-a placut mult ştiri nebăgate în seamă :

“● Veste portocalii. Pedeapsa cu munca în folosul comunităţii era considerată în Anglia o modalitate lesnicioasă de rezolvare a unor situaţii dificile. Guvernul britanic a decis că delincvenţii cu acest tip de sentinţe nu vor mai putea să treacă neobservaţi şi vor fi obligaţi să poarte veste portocalii fluorescente („vestele ruşinii“ cf. The Washington Post). Decizia a reaprins dezbaterea despre drepturile delincvenţilor şi despre raportul dintre faptă şi pedeapsă. 75% dintre locurile unde sînt repartizaţi aceşti delincvenţi – biserici, centre comunitare – au refuzat să ofere aceste veste. Grupurile care apără drepturile omului argumentează că această obligaţie este umilitoare, de acelaşi fel cu steaua galbenă impusă de nazişti evreilor. Dezbaterea continuă, se propun diferite inscripţii nostime pentru veste, în timp ce decizia a intrat în vigoare. „Trebuie să se simtă umiliţi, izolaţi, doar sînt delincvenţi“ – scria cineva pe un forum. Alţii se întreabă dacă procedeul n-ar trebui extins şi la alţi membri ai societăţii. „N-am putea să-i obligăm şi pe bancheri să poarte veste portocalii?“ (M. B.)”

Interesant rezumatul – si, ca de obicei, interesant Andrei Plesu, Cum am călcat în străchini la Berlin

Ca de obicei, in Rusia, fie se neaga, fie se da vina pe cineva, in loc sa se intrebe “cum putem rezolva”:Control pe faţă

Despre bascalia in forma de respect, in Onoare cu salam

“„Dibaciul“ – cum îi ziceam noi – trona în mijlocul unui rond cu pietricele albe, înconjurat de beculeţe care se aprindeau noaptea, ca la pomul de Crăciun. Nu reuşeam niciodată să ne abţinem să nu batem pas de defilare atunci cînd treceam în formaţie pe lîngă el. Comandanţii nu se încumetau să se aventureze pe terenul delicatelor argumente pe baza cărora ar fi putut pedepsi un astfel de gest băşcălios, aşa că ne lăsau în voia noastră.”

Iar Lucian Mindurta vorbeste pentru sine, nu pentru mine, in Sărăcia va fi mai frumoasă :

“Nu ne mai putem opri: vreau şi aia, şi aia, şi cealaltă. Vreau încă o slujbă, încă un contract, încă un bonus, trei grade în sus pe scara ierarhică, o sută de cai şi fără acoperiş la maşină, vreau casă cu piscină, vreau apă minerală în ea şi o lingură de cristal s-o gust înainte să sar.”

Cit priveste “Deci, ce-ai zice matale să toastăm pentru Marea Vacanţă Mondială? Timp va fi, bani de undiţe găsim noi, iar balta, din cîte-am înţeles de la paznic, are peşte! Chiar şi oceanic, că e criză mondială!” – dupa parerea mea, serviciul este un rau necesar ….

Doru Cojoc ma impresioneaza in ECONOMIE ŞI IDEOLOGIE - Moştenitorii crizei:

“A pune lipsa reglementărilor de pe pieţele financiare pe seama teoriei pieţelor care se autoreglează e absurd. Prima teoremă a economiei sectorului public spune într-adevăr că piaţa liberă produce rezultate eficiente, dar numai în nişte condiţii atît de restrictive, încît în practică ele nu pot fi decît aproximate. Cînd ele lipsesc cu desăvîrşire, guvernul îşi poate asuma un rol firesc de corecţie. Dacă piaţa îl pune faţă în faţă pe Ion, cu un sac în care nu e clar dacă el a pus cartofi, cu Petre, care are o pungă cu o sumă de bani incertă, şi le cere să schimbe sacul pe pungă, nici un libertarian nu o să susţină că rezultatul schimbului va fi unul dezirabil. E clar că în această situaţie guvernul poate interveni, inspectînd bunurile şi furnizînd informaţia necesară efectuării unui schimb eficient. Adepţii guvernului limitat ar prefera ca guvernul să intervină numai în astfel de situaţii; în măsura în care pieţele financiare ar beneficia de pe urma reglementărilor care asigură transparenţa, acţiunea guvernului ar fi avut binecuvîntarea libertarienilor.”

Cititi Radu Cosasu , 5 minute de bunătate – no comments.

Si tot fara comentarii la ştiri nebăgate în seamă

“● Lefuri şi prime. Criza financiară n-a influenţat în vreun fel salariile directorilor de bănci aflaţi în faliment. Ei beneficiază în continuare de salarii mari şi de prime. Astfel, patronul lui Merrill Lynch, John Thain, bancă achiziţionată in extremis de Bank of America, după ce a pierdut milioane de dolari şi a suprimat mii de locuri de muncă, a cerut Consiliului de Administraţie o primă de 10 milioane de dolari, argumentînd că fără el criza ar fi fost mult mai gravă. Salariul anual al lui John Thain este de 750.000 de dolari. Andrew Como, ministrul de Justiţie al statului New York, a atras atenţia că Bank of America a primit de la stat 25 de miliarde de dolari ajutor pentru cumpărarea lui Merrill Lynch, şi în acest context satisfacerea cererii lui Thain ar fi „un oximoron“.”

Ca de obicei, Andrei PLEŞU este incintator in Cît de universală e universalitatea?

"Cît de raţional este, în acest caz, să ne ocupăm cu elvetizarea Irakului?"

Despre ciorba care a ajuns/a fost "Zece pentru Romania" , Ciorbă de entertainment :

Despre arestarea in America, in Contribuţie la stilistica arestării

"Dar ceea ce face diferenţa faţă de noi, de pildă, este că ditamai guvernatorii merg la închisoare în doi timpi şi trei mişcări. Nu există imunităţi, nu există avize prealabile. Ca orice alt cetăţean, guvernatorul poate fi arestat imediat, fără nici un fel de oprelişte, în baza mandatului dat de judecător."

Nu reusesc sa-l inteleg pe Lucian MÎNDRUŢĂ in Îmi cer iertare:

"Eu cred că am greşit. Nu ştiu unde, poate într-un singur loc, poate într-o sută"

"Lor le cer iertare. Ştim fiecare pentru ce."

Despre faptul ca e mai benefic sa plantezi copaci decit sa tai emisiile de carbon, in La Poznan, controverse benefice

M-au ispitit cartile din Omar m'as tuer? . Neaparat de citit.

Un articol bine scris despre conditiile de trai de pe timpul lui Ceasca , in Ce bine era. ce bine că nu mai e!

Oricum, ginditi-va ca am evoluat de la golani la dezaxati , trecind prin actiuni provocatoare si animale...Si ginditi-va daca cineva avea curajul sa faca asta unui prim secretar ...si la ce s-ar fi intimplat dupa aceea. Oricum, nu reusesc sa inteleg amenda de 200 de lei ...

Cristian Ghinea vorbeste despre Grecia, in O ţară aflată în cădere nervoasă, dar nu stiu de ce mi se pare ca vorbeste despre RO:

"O poveste de acum cîţiva ani ne poate lămuri mai bine care e problema Greciei. Era pe cînd ţara se pregătea să adopte moneda euro. Oricum întîrziase, pentru că avea un deficit prea mare, inflaţie şi datorii la fel şi o monedă care se devaloriza mereu. A adoptat moneda comună măsluind cîteva cifre statistice, lucru descoperit mai tîrziu la Bruxelles. Cum contextul extern părea favorabil unor reforme, Guvernul s-a gîndit să caute o soluţie pentru sistemul de pensii. Care era falimentar, cu pensionari mulţi în comparaţie cu angajaţii, vîrsta de pensionare mică şi creşteri politice de pensii. Dacă vi se pare cunoscut nu e pentru că logica sistemului de pensii lucrează împotriva grecilor sau a românilor, ci pentru că aşa ajung popoarele care cred că pensia se plăteşte singură, asta fiind treaba statului, "că d-aia e stat". Aşa că au făcut o comisie de tehnocraţi care să propună soluţii. Iar soluţiile nu sînt multe, de obicei: creşterea vîrstei de pensionare, îngheţarea creşterilor, administrarea privată şi investirea unei părţi din banii de pensii. Înainte de a da publicităţii raportul, comisia a fost demascată de presă ca făcînd parte dintr-o conspiraţie capitalistă împotriva bunilor greci, opoziţia a considerat Guvernul criminal, Guvernul a dat înapoi şi a spus că mandatul comisiei oricum era neclar (deşi Guvernul o mandatase). Cînd comisia a publicat concluziile, nimeni nu contesta statea de fapt, dezastruoasă, dar dezbaterea era despre cît de ticăloşi sînt tehnocraţii."

Ma gindesc ca la noi ar fi mai simplu sa urmam exemplul Poloniei

Nu stiu daca ati auzit, dar merita consemnat ( din "Despre limite")

"Curtea de Casaţie italiană a decis că o mamă de etnie romă care cerşeşte pe stradă cu propriul copil nu poate fi condamnată pentru exploatare de minori, pentru că "un asemenea comportament face parte din tradiţa culturală a romilor". Decizia 44516 a Curţii de Casaţie anulează astfel o sentinţă a Curţii de Apel de la Napoli prin care era condamnată la cinci ani de închisoare o femeie de etnie romă care cerşea la Caserta cu un bebeluş în braţe şi un copil de patru ani alături. Potrivit judecătorilor Curţii de Casaţie, acuzaţia de sclavie nu poate fi reţinută împotriva mamei, pentru că aceasta nu face parte dintr-o bandă de exploatare a minorilor, ci "cerşea pentru că este săracă". În plus, ea nu ieşea la cerşit decît în cursul dimineţii, între 9,00 şi 13,00, acordînd astfel un minimum de libertate copilului. Judecătorii Curţii de Casaţie au decis că mama nu poate fi acuzată decît, eventual, de rele tratamente aplicate copilului. Justiţia nu poate "penaliza comportamente care intră în tradiţia culturală a unui popor".

In aceeasi nota, in cu ochii-n 3,14
"● Decizia tribunalului italian care a iertat o mamă romă de pedeapsa legală, pe motiv că trimiterea copiilor la cerşit face parte din tradiţiile culturale ale romilor, ridică o întrebare: ce s-ar întîmpla dacă tribunalul respectiv ar avea de-a face cu un trib de canibali? (M. Ş.)"

Cind totul se relativizeaza in comparatie cu traditia fiecaruia si nu cu legile ...

Neaparat cititi despre Învechita armată a României - ca sa intelegeti de ce armata este si va fi falimentara...

Mi-a placut Johannis prim-ministru! – si, in contextul "uite boc, nu e stolojan" cred ca e o propunere super OK.

Mi-a placut de asemenea povestea din Este Obama un conservator social?

"Îmi vine în minte dilema vînzătorului de îngheţată, consacrată în ştiinţele politice: doi vînzători de îngheţată se află pe o plajă, unul la extremitatea stîngă, şi altul la cea dreaptă, ambii lăudîndu-şi în gura mare marfa. Pentru a se putea face auziţi de cît mai multă lume, este logic ca fiecare să se apropie cît mai mult de centru – dar nu atît de mult încît să rişte să nu mai fie auzit de cumpărătorii din extremitatea plajei de unde a plecat şi să ajungă să concureze pentru acelaşi segment de potenţiali clienţi ca şi rivalul său."

Ce pot sa zic , decit ca imi pare rau de ei ?

Si , apropo de asta, s-ar putea sa imi para rau si de noi (Doi cehi):

<<Milos Zeman, fost prim-ministru, a spus: "Moscova joacă un rol tot mai mare în lumea multipolară. Rusia e o jumătate din Europa şi Uniunea Europeană e prea slabă ca să fie un partener egal al Statelor Unite. De aceea, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să se ocupe de integrarea Rusiei în structurile ei. Ştiu că la Moscova există adversari ai integrării. Atunci, Uniunea Europeană să intre în Federaţia Rusă" >>

Despre ideile super din comunism, in ready made

<<"Da, am nevoie de un redactor foarte cult, ca să nu se mai repete greşelile de felul acelora din cartea «Aşa s-a călit oţelul». Acolo, în toate cele patruzeci de ediţii, se repetă «o lacrimă de smaragd». În simplitatea mea de muncitor, am trecut cu vederea că smaragdul e verde. Am făcut o greşeală copilărească."

(N. Ostrovski, "Deschideţi focul artileriei! Cuvîntare rostită la 15 noiembrie 1936, la şedinţa prezidiului Uniunii scriitorilor sovietici, consacrată discutării primului plan al romanului «Născuţi în furtună»", în Despre munca scriitorului, Editura Cartea Rusă, 1955)>>

Si – poate sa ii scrie si romanul ...

Titlul articolului e bine ales, Războiul guvernanţilor cu societatea :

"Moldova seamănă cu o blîndă (şi confuză) mioară, sugrumată de o anacondă" . OK – si RO ce e ?Shere Khan sau Baloo ?Personal, inclin spre "what do you want to do" ...

Cititi , va rog, Mai vrem să ne verifice UE la corupţie? – un Cristian Ghinea in forma...

Nu cred ca exista citat din Osaca Wilde pe care sa nu il apreciez:

"Singurul lucru căruia nu-i pot rezista este tentaţia." - OSCAR WILDE

Andrei Plesu are dreptate in articolul "Cîteva reguli de bună purtare" , dar, din pacate, emisiunea lui cu Liiceanu a iesit ...Ce sa zic –poate inca nu e timpul ?

Toata lumea insista pe interventia statului "Joaca s-a terminat, începe criza" :

"Statul nu mai este problema, cum spunea Ronald Reagan, ci este ultima soluţie. "

Nu sunt de acortd chiar intru totul –mai ales daca statul baga banii cu toptanul in lucruri nerentabile ca sa le tina la suprafata(vezi bancile)

Iar de la Lucian Mindruta as vrea sa stiu,in urma articolului Scapă cine poate (cumpără), ce vrea sa cumpere ?Mincare?

Din Voluptatea nesupunerii :

"La noi se muşcă aşadar nu doar din acele fructe oprite scrise, ci se extermină bunul-simţ, atît în sensul românesc de "cei şapte ani de acasă", cît şi în acel intraductibil sens britanic: "common sense"."

E normal – asa fac si copiii – dar exista parintii( autoritatea) care ii invata "cei 7 ani de acasa" ....

Bogdan Voicu se intreaba (retoric, cred eu) in Ascensorul către neant :

"Nu cumva respectarea frecventă a regulilor formale este mai degrabă apanajul naivilor?"

Ma gindeam la proverbul acela (chinezesc ? ) care spunea:

"Legea e un zid – pe sub care se strecoara soarecii, deasupra sar leii si se impiedica doar boii"...

Despre "Banii nu pot cumpăra încrederea"

"Mai mult de 170 de economişti au trimis în septembrie Congresului o scrisoare în care spuneau că planul trebuie respins pentru că este incorect, ambiguu şi slăbeşte economia pe termen lung. Incorect pentru că investitorii care riscaseră cel mai mult nu ar fi suportat şi costurile acestor riscuri, transferate către contribuabili. Ambiguu pentru că nu era clar unde anume trebuie aruncaţi banii publici. Defectuos pe termen lung pentru că în loc ca această criză să fie prilejul pentru curăţirea economiei de investiţii proaste, acestea ar fi urmat să fie ascunse sub preş. Apelul a fost ignorat, cei doi candidaţi la preşedinţie au rugat şi ei Congresul să aprobe planul. Totul sub sloganul: "să facem ceva, orice!"."

Oare de ce imi parea titlul promitator pentru articole superbe ? Mnu stiu ...dar m-au dezamagit. Probabil trebuia sa scriu si eu un articol...

In Campania bizară despre votul actual:

"Va fi un parlament pestriţ, în care deputaţii şi senatorii se vor apleca asupra problemelor din satele, comunele şi cartierele de unde şi-au luat voturile. Riscul este însă ca, fiind atît de preocupaţi de problemele românilor, să le uite pe cele ale României."

Nu e neaparat rau – ar cam fi pentru prima oara cind se intimpla asa ceva – iar primarii o sa aiba un contracandidat serios.

Vintila Mihailescu vorbeste despre cetatenie in Cetăţeanul (mai mult sau mai puţin) turmentat .Trebuie citit tot articolul ca sa aveti idee!

Cristian Ghinea ne propune(bine, nu fatis...) sa il votam pe Mircea la Mizil in Acelaşi Mircea, acelaşi Năstase. Daca are dreptate, Mircea are o traiectorie interesanta...

Nu cred in motto :

"Nu citesc reclame, ar însemna să-mi petrec tot timpul dorindu-mi diverse lucruri." FRANZ KAFKA

Mie imi plac reclamele -desi nu cumpar pe baza lor

Articolul lui Plesu, Cîteva comentarii la G.M. Tamas , a fost scris cu gratia lui obisnuita : « Stalin e, cred, un exponent al marxism-leninismului în mai mare măsură decît a fost Hitler un exponent al lui John Stuart Mill »

Iar Mircea Vasilescu, in Noua şi fragila Europă , ma face sa-l votez pe Daianu :

« Aşa încît europarlamentarul român aşteaptă, de la Bruxelles, un răspuns la întrebarea: "Cum intenţionează Comisia să abordeze problemele specifice ale acestor economii în contextul crizei financiare internaţionale şi a recesiunii care ameninţă tot mai mult Europa?" »

Despre oximoroane in politica in Ştiri nebăgate în seamă :

"La mijlocul lunii octombrie, s-a inaugurat în Cuba, în capitala Havana, o biserică ortodoxă rusă închinată Sfintei Fecioare de la Kazan. "

Despre refuzarea auto-flagelarii Occidentului in Devenirea Europei :

«  Adevărul este că Mozart, Pascal, algebra lui Boole, Shakespeare, regimul parlamentar, bisericile baroce, Newton, emanciparea femeilor, Kant, Marx, baletul lui Balanchine etc. nu răscumpără ceea ce această civilizaţie a revărsat peste lume. Rasa albă este cancerul omenirii. Doar rasa albă – cu ideologiile şi invenţiile ei – eradichează civilizaţiile autonome peste tot unde ea se întinde, doar rasa albă a răvăşit echilibrul ecologic al planetei şi ameninţă acum însăşi existenţa vieţii. »

Sunteti de acord ? Eu nu – si poate o sa dezvolt odata subiectul …

Florin Dumitrescu ofera viziunea dinauntrul meseriei de publicitar, in ''Întîi săvînd ceva, pe urmă-mi fac reclamă!''

"Să nu confundăm bugetele de publicitate cu rapoartele de vînzări!"

Despre romani dpdv cumparaturi, in Eroii care ne-au adus Vestul

« La o întîlnire recentă cu specialiştii media, cineva spunea că românul are un stil de viaţă pe care nu şi-l poate permite. Se hrăneşte cu aspiraţii. O teorie pe care un alt guru în branding personal mi-o spunea cu un an în urmă, cînd venise pentru prima dată în Bucureşti. Era şocat de reclamele care invadau oraşul, de maşinile luxoase de pe stradă, de hainele oamenilor obişnuiţi şi de telefoanele de ultimă generaţie, la care vorbeau toţi, în neştire. Se aşteptase la un oraş cenuşiu, în tradiţia celor foste comuniste, şi găsise, în schimb, un adevărat spectacol. Ne mai seamănă, în această privinţă, a visatului cu ajutorul magazinelor, doar ruşii şi grecii. »

Un articol interesant Reclama e sufletu'

"În final, un mic exerciţiu (pe care vi-l propun şi dvs.!). Sînt la birou, mă uit în jur la tot ce am, încercînd să-mi amintesc nu doar sursa, ci şi motivaţia achiziţiei."

La mine ? Un telefon mobil – de la firma precedenta . Un altul, de la firma aceasta. PC-ul la care scriu – no name.Posetuta in care imi car cheile, telefoanele si usb-urile. Si multe, multe carti.

Multe truisme , dar interesant de citit Cum să faci publicitate care să vîndă

Recenzia lui Andrei Gorzo, A da clasă , este super - si retin :

« Nu face nici un efort să cîştige inima Georgianei – indiferent în ce fază a feudalismului s-a inventat dragostea, el e şi mai feudal. »

Despre democratie cu dragoste in 7000 de Atene şi doi oameni admirabili

"În general, democraţia nu are un renume bun în sine, ne place doar pentru că nu produce dezastrele altor sisteme. Puţini oameni se entuziasmează pentru democraţie, care e mai degrabă un set de proceduri. Democraţia nu ţine de cald, nu oferă nici pîine, nici vise. În general, nu oferă nimic, doar şanse. De la Platon încoace, democraţia a avut un renume prost printre intelectuali. E prea modestă, e suspectă de populism pentru că poporul votează, iar poporul are defecte."

Si urmatorul sfat pentru M.C. , care se plinge , in cu ochii-n 3,14 , ca taximetristii refuza cursa : De cite ori i se intimpla, sa le ia numarul (undeva pe usa ) si sa dea telefon la firma …si sa urmareasca reclamatia…

Ca de obicei Plesu este minunat in "Texte comentate " – imi aduce aminte de "Minima Moralia"

<< "La nici o vîrstă nu trebuie să te intereseze totul." E esenţial să triezi, să pui bine accentele, să temperezi impulsul cogniţiei gratuite, oricît de ispititor şi de "nobil" s-ar prezenta acest impuls. Curiozitatea trebuie să fie orientată, să aibă un "sens" (adică o direcţie), să fie însoţită mereu de un discernămînt drastic. Altfel spus, e de dorit să îmbătrîneşti din vreme. În materie de cunoaştere, "tinereţea fără bătrîneţe" e o formă de imaturitate. În cel mai bun caz, ea se va epuiza într-un enciclopedism factice, fără temei şi fără ţintă.>>

Mi-a placut, in articolul Comerţul cu pătrunjel în UE :

"Şi apoi, să-mi fie permis să iau în serios, pentru o dată, ceea ce se spune atît de frumos în toate documentele care vorbesc despre construcţia europeană, despre libertatea de mişcare ş.cl.: de ce, adică, într-o Europă Unită, nişte cetăţeni trebuie neapărat să revină la matca ţărişoarei lor, din moment ce au dreptul să se aşeze acolo unde le e mai bine? Teoretic, întru propăşirea construcţiei europene, "exemplul românesc" ar trebui multiplicat şi n-ar mai trebui să conteze ţara în care se stabilesc cetăţenii; doar sînt peste tot "acasă, în Europa", nu?"

Desi problema intr-o tara straina , dupa parerea mea, revine la limba si obiceiuri...

Am scris si eu La ce e buna o criza economica , dar Luca Niculescu detaliaza la nivel mondial in Beneficiile crizei : micsorarea arogantei Rusiei, ieftinirea petrolului, ecologie....

La De ce îmi plac mai mult sărbătorile altora am zimbit ... dar nu am retinut mai nimic...

Citez si eu, dupa Capitalismul după Sarkozy , un paragraf de bun simt:

"Sistemul în care cel care e responsabil pentru un dezastru pleacă cu o paraşută de aur, sistemul în care un trader produce băncii sale pierderi de 5 miliarde de euro, şi nimeni nu bagă de seamă, sistemul în care se cere unei întreprinderi un randament de patru sau de cinci ori mai mare decît creşterea economiei reale – acest sistem a crescut inegalităţile, a demoralizat clasa de mijloc şi a alimentat speculaţia pe piaţa imobiliară, pe piaţa materiilor prime şi pe piaţa agricolă. Dar, trebuie să o spunem clar, acest sistem nu este economie de piaţă, nu este capitalism."

Cristian Ghinea are iar un articol superb in Despre cum poate fi un negru preşedinte , dar nu mi se pare ca pune intrebarea corect:

"Dacă un alb care nu votează cu Obama pentru că e negru e rasist, un negru care votează cu Obama pentru că e negru e tot rasist?"

Cred ca intrebarea trebuia pusa:

"Dacă un alb care nu votează cu Obama pentru că e negru e rasist, un negru care nu votează cu McCain pentru că e alb e tot rasist?" – si, evident, raspunsul e da...

Desi mi-a placut Ai văzut aseară? totusi nu ma abtin sa nu ii raspund:

"Nimicul revărsat de televizoare în casele noastre ne umple vieţile şi ne ajută să ne integrăm în jungla socială (nimicul propriu ne este cu totul insuficient). Oare ce ne-am face fără acest preţios ajutor?"

Totusi, traiesc foarte bine fara televizor – doar cu internet si DVD – si stiri la radio si la metrou...

Iarasi mottoul este superb : "Un guvern care e destul de mare să îţi dea tot ce îţi doreşti este destul de mare să îţi ia tot ce ai". - BARRY GOLDWATER

Desi "Patologia transparenţei " e bine scrisa, as avea o singura observatie: nu imi place cand se amesteca domenii diferite "În geometria eticului, binele nu e, pur şi simplu, inversul răului" . La fel de bine s-ar putea spune "In aritmetica eticului", "In analiza eticului" s.a.m.d.

Nu intelegeam de Warren Buffet, in conditii de criza, are profit. Acum, citind in Dilema ştiri nebăgate în seamă, stiu:

"Buffet, 78 de ani, nu cumpără şi nu investeşte în noile tehnologii, sfatul lui fiind: "Investiţi într-o afacere care poate fi condusă şi de un imbecil, deoarece într-o zi, un imbecil o s-o facă".

In Clasa şi rasa revigorarea celor 2 isterii(schizofrenii?) ale secolului – comunismul si hitlerismul

"Structura societăţii americane moderne e foarte complicată şi diversificată, dar pînă la urmă în cursa prezidenţială rolul decisiv va fi jucat de cele două elemente moştenite din secolul al XIX-lea: clasa şi rasa."

Mi-a placut articolul De ce să te ocupi de trafic înainte de a inventa maşina dar nu sunt total de acord cu :

"În psihologie, agresivitatea este interpretată ca fiind un ţipăt de durere. Oamenii detaşaţi şi siguri pe ei nu sînt agresivi – nu au de ce, le lipsesc mecanismele interioare ale agresivităţii. Motivul e simplu, agresivitatea în sine este energofagă, iar organismul uman este proiectat să funcţioneze pe principiul consumului minim de energie."

Intre organismul uman si cel animal nu exista mare deosebire – iar sa prelungesti ultima concluzie la regnul animal ar avea ca si concluzie faptulca leii si alte animale pradatoare sa nu existe in favoarea celor ierbivore...

Iarasi la Andrei Pippidi un articol bun despre imobiliare din Bucuresti, Fărîmituri :

"Nu pot să nu îmi aduc aminte o declaraţie a lui Petre Roman, pe vremuri, că trebuie creată o clasă de mijloc, "în nici un caz cea veche". Cred că se gîndea, ca şi mine acum, la cea dinainte de regimul comunist. Aceea s-a format treptat, cu diplome de studii, aceasta, ai cărei contemporani sîntem siliţi să fim, creşte cît ai bate din palme, din afaceri imobiliare."

Nu cred ca la noi clasa de mijloc se(s-a) format din imobiliare. Mai degraba partea de sus a imbogatitilor tranzitiei. Pe de alta parte, stau sa ma gindesc la care era continutul averilor inainte de regimul comunist – nu cumva majoritar prin arendasii / vinzari de terenuri ? Nu am date istorice – ci doar romane citite ...

Din tematica :

Bursa şi deochiul -argumentul – aduce cronica unui ziar – din 1929. Parca ar trebui scris acum...

Neaparat cititi Recesiunea ... si e probabil de urmat blog-ul de la adresa http://stoica.hotnews.ro/

Totusi, nu pot fi de acord cu :

"Pentru a evita recesiunea profundă, firmele, familiile, economia în general au nevoie de finanţări din partea băncilor. Băncile au nevoie să recîştige încrederea deponenţilor. Deci au nevoie de lichiditate. Falimentul unei bănci importante într-o ţară are consecinţe grave asupra activităţilor băncilor peste tot în lume. Recesiunea economică nu se poate reduce doar la Statele Unite, ea va afecta întreaga lume. Din această cauză, acţiunile concertate ale guvernelor şi băncilor centrale sînt de aplaudat. Aceste instituţii au injectat bani în sistem, atît lichidităţi prin intermediul băncilor centrale, cît şi sume care permit băncilor să-şi menţină valoarea pînă vor recupera banii prinşi în active pe termen lung."

De aplaudat? Nu se poate invinge altfel recesiunea decit injectind bani in banci ? Cum ramine cu solutia (usor rizibila, de altfel) a lui Keynes care sugera sa se ingroape in munti o cantitate de aur – si sa lase lumea sa o gaseasca( se dezvolta industria miniera, de ex.) Pe de alta parte,datorita acestor injectii, Royal Bank of Scotland, nationalizata, incepe sa investeasca in RO ...cu ajutorul banilor de la guvernul britanic. Incepem astfel confruntarea intre guverne ?

Apropo de asta, Cristian Ghinea rezuma , in stilul caracteristic , Criza economică explicată pentru un etatist simpatic:

"Să zicem că avem doi bancheri. Să-i numim Costel 1 şi Costel 2. Costel 1 e un om responsabil, care a fost tras de urechi cînd era mic şi a învăţat că răspunde de ce face. În consecinţă, acest Costel dă credite numai celor de la care poate lua banii înapoi şi respectă restricţiile. Costel 1 face un profit de 5%. Costel 2 e altfel de om. El nu a fost urecheat la timp pentru că metoda e demodată. În consecinţă, el crede că regulile sînt respectate numai de către fraieri, dă credite multe, ştiind că nu le va lua înapoi. Costel 2 face un profit imediat de 40%. E felicitat de acţionari, promovat în funcţie, are un salariu de 5 milioane de dolari.

Noi ştim că într-o lume fără un stat atît de băgăcios, locul lui Costel 2 e la puşcărie. În Evul Mediu ar fi fost prins de creditori, jupuit de viu, rupt în patru şi bucăţile atîrnate una la bursa din New York, una la Londra, şi celelalte la Frankfurt şi Tokyo.

Ştiu, e barbar, dar aşa obişnuiau oamenii din Evul Mediu să rezolve hazardul moral. În lumea de astăzi, Costel 2 nu păţeşte aşa ceva. De fapt, tot el cîştigă. Tocmai aici e imensul hazard moral pe care pluteşte sistemul bancar. Cum băncilor le e interzis să falimenteze, Costel 2 are un succes fantastic. A acumulat credite riscante, a încasat salarii bune, oamenii tot mai săraci au cumpărat bunuri pe care nu şi le puteau permite, la un moment dat, balonul s-a spart. Dacă băncile aveau voie să falimenteze, balonul nu se mai umfla. Cu intenţii bune şi legitime, statul a creat acest balon. Piaţa nu a fost lăsată să-şi elimine elementele negative, dar tot ea e de vină. Cum vine asta? E ca şi cum a-i spune că, dacă Maricel o violează pe Maricica pe şinele de tren şi îi calcă acceleratul, atunci mecanicul de tren (criza) şi Maricica (piaţa) sînt de vină. E corect?"

Doru Cojoc scrie exceptional despre criza si America : Îceputul scurtei perioade socialiste a Americii – cititi !

Revenind la literatura, vedeti daca recunoasteti cartile/autorii din Ultimele ştiri din bibliotecă – un Radu Cosasu in mare forma!

Desi motto-ul

"Priviţi capodopera, nu rama ei - şi nici feţele altor oameni care se uită la ramă." VLADIMIR NABOKOV

Eu recunosc faptul ca , la vederea Giocondei, am fost mai impresionat de turistii japonezi cu flash-urile actionind decit de pictura in sine (ceea ce nu s-ar putea spune despre Capela Sixtina, unde am ramas ore intregi)

Andrei Plesu discuta despre Cultura de Internet

"Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur şi simplu, a şti. Cunoaşterea ca depozit, inteligenţa ca exerciţiu al memoriei, interogaţia redusă la strictă dexteritate mecanică şi la curiozitate primară, toate acestea transformă faptul de cultură în produs de supermarket şi efortul de cunoaştere într-o subspecie a shopping-ului."

Acum sa nu acuzam Internetul ca face, pe scara larga, ceea ce fac toate cartile de popularizare. E un lucru incomparabil mai bun sa stii, chiar si ca depozit, decit sa nu (citat de pe Internet : "If you think education is expensive, try ignorance." Derek Curtis Bok)

Pe deasupra faptul ca au existat "Shakespeare pe scurt " cu Romeo si Julieta / Hamlet povestite in citeva de fraze arata si o dorinta de a cunoaste, pe scurt, un subiect de conversatie ( sau de a epata ...)

O povestire inexistenta , dar care te prinde ca un thriller, in ţinerea de minte

"În noaptea aceea am scris prima mea povestire. Mi-a luat treizeci de minute. Era o povestioară sinistră, despre un om care a găsit o cană fermecată şi a descoperit că dacă plînge în ea, lacrimile i se prefac în perle. Dar chiar dacă era sărac de cînd se ştia, era de felul lui un om vesel, care plîngea rar, aşa că a trebuit să se chinuiască să descopere cum să plîngă la comandă ca să se îmbogăţească. Pe măsură ce perlele se adunau în cană, creştea şi lăcomia lui. Povestea se termina cu omul stînd pe un munte de perle, cu un cuţit în mînă, plîngînd neajutorat în cana fermecată, cu preaiubita-i soţie ucisă în braţele sale."
(Khaled Hosseini, Vînătorii de zmeie, traducere de Mihaela S. Oprea-Aron, Editura Niculescu, 2008) "

Ar trebui sa o citesc – pare sa scrie bine...

Va invit sa cititi despre capra vecinului bulgar in Necesara Albanie si despre Elixirologia (sau homeopatie , asa cum se face la romani de catre ...)

Despre falsa inocenta a taranului roman – si despre problema de a fi diferit cititi Poveştile ţăranilor

Mi-au mai placut:

• "Cînd reduci arta la divertisment şi o cobori, din lene, la nivelul tău, mai e cum mai e, dar să-i mai şi pretinzi să rămînă acolo…"
  O lume intelectuală cu e-uri , dialog epistolar Paul CERNAT - Alex. Leo ŞERBAN

  Pentru mine este si divertisment

   

• "În plus, ţi-ai însuşit un motto din Cehov ("Toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. Alt criteriu nu am..."), pe care l-ai pus pe frontispiciu"

  Dragoş BUTUZEA: Încerc să-l înviu pe Eminescu

• " Bloggerii nu deţin monopolul prostiei, şi o bună parte din presa tradiţională (de la noi) e plicticoasă, stupidă şi părtinitoare."
• Adela MARCOV: Cronicile tîmpite sînt cele plictisitoare ( apropo : recomand http://boladenieve78.wordpress.com/ )
• "Ştiu că nu sîntem nicidecum puţini cei care ne definim în termenii lui Andrei Pleşu: "Eu personal mă consider un om de dreapta. Sînt conservator, îmi plac ierarhiile, elitele şi în general mă bucur cît pot de tradiţii, îmi place să fiu vechi. Şi pentru mine vecchio are ceva de superlativ" "

  Dan C. MIHĂILESCU
  Cine face ierarhia?

• "Alţii îşi doresc lucruri pe care aici nu le pot avea. Cineva îmi spune că pentru el bucuria maximă ar fi să aibă un MP3 player, să asculte muzică rock. Altcineva îmi spune că şi-ar dori să controleze telecomanda de la televizor. Ar sta toată ziua şi s-ar uita pe Discovery. Alţii îşi doresc o baie cu spumă sau o bere la terasă.
  
  Toate lucrurile pe care în libertate nici nu le observau ca fiind purtătoarele fericirii supreme. "

  Stela GIURGEANU
  Viaţa de după gratii

"Natura este singurul ucigaş care nu poate fi judecat." KAZIMERZ MATAN

Pe Dumnezeu toata lumea il trage la raspundere * de la Iov citire ...

Andrei Plesu, ca de obicei, apara dreapta tragind in stinga (Cu stînga pe dreapta călcînd)

"Stînga construieşte pe idolatria egalităţii, dar nu admite egalitatea de principiu cu dreapta. Dreapta e ceva pe care nu e cazul să-l consideri egal. În plus, dreapta e tristă, n-are haz, nu ştie de glumă. Stînga e şugubeaţă. Nu ţine minte răul. Trage peste Gulag o cortină inteligentă, plină de nuanţe, fineţuri analitice şi "legi ale istoriei". Lumea bună, lumea cu adevărat bună e de stînga. Restul? O mînă de elitişti întîrziaţi, buni de condamnat la o justă amnezie populară."

Mi-a placut mult citatul din ţinerea de minte, E.L. Doctorow, Cartea lui Daniel, traducere de Virgil Stanciu, Editura Leda, 2008 :

"Deosebirea dintre Socrate şi Iisus este că nimeni n-a fost condamnat vreodată la moarte în numele lui Socrate. Asta fiindcă ideile lui Socrate n-au devenit lege"

Pe scurt si in termeni simpli despre criza financiara in Eşecul pieţei lor , Gabriel GIURGIU . Iar Lucian Mindruta, in Să ne ferească Dumnezeu!, face acelasi lucru , dar in termeni mai poporani :"Ba nu, să mărească, ce-mi pasă mie de Masdac, ce, ăla îmi dă mie să mănînc?"

Sever Voinescu vorbeste despre etica lacomiei in Cît de bună este lăcomia? :

" Elementul etic este central pentru performanţa capitalismului, pentru că întregul flux de bani, bunuri şi servicii care circulă ameţitor între "actori", mînat de spiritul inventiv al oamenilor şi de libertatea lor de a-şi identifica şi acoperi singuri nevoile, funcţionează numai dacă în cetate există încredere"

Intr-o lume in care principiul de baza este cel al lui Woody Allen, "It seemed the world was divided into good and bad people. The good ones slept better while the bad ones seemed to enjoy the waking hours much more. " pare ca predica in desert...

Mi-a placut la nebunie citatul lui Rareş NICULESCU România, la vînătoare de fantome imigrate ilegal :

"angajarea resortisanţilor din state terţe în situaţie de şedere ilegală este rezultatul unei convergenţe între oferta pe care o reprezintă imigranţii ilegali în căutarea unei vieţi mai bune şi cererea angajatorilor gata să profite de aceştia din urmă pentru a efectua munci care, în general, necesită un nivel redus de calificare şi sînt slab remunerate".

Daca nu ati inteles nimic , mai citit o data.

Nici acum ? Mai incercati ...si iata si traducerea in limbaj normal:

"Criza demografică din Europa a determinat o penurie a forţei de muncă, dureroasă pentru mediul economic, ceea ce face ca muncitorii ilegali să fie primiţi cu braţele deschise, de multe întreprinderi."

Mai vreau!

Alin Fumurescu vorbeste despre faptul ca John = Ion = Ahmed, dar sistemul e un pic diferit, in Conu' John faţă cu ''Mioriţa'' , iar Cristian Ghinea este martor la Un linşaj profund principial.

Motto-ul este delicios:

"Lectura este un rituall de introducere în intimitate." - VINCENT JOUVE, "LECTURA"

Mi-amintesc de Umberto Eco, Pendulul lui Foucault si personajul principal care citea , cu Amparo, despre Roz(a|i) Crucieni

Andrei PLEŞU seamana cu Radu Cosasu nu numai prin formularea adecvata:

"Toate compromisurile mele au o singură motivaţie: politeţea."

N-am prea crezut in finalul de la "Institutul şi cumetria" :

 "Or, în mediul public otrăvit al României, tocmai asta enervează: o instituţie care nu funcţionează pe bază de cumetrie, de care nu te poţi "lipi" pentru că eşti amic cu "cine trebuie".

Chiar asa ?

Mi-a placut ca firea umana , chiar si in momente dificile, vrea sa aiba posibilitatea de a alege (ştiri nebăgate în seamă) :

"Ieftin, dar nu gratis. La Viena, o asociaţie catolică a deschis un supermagazin pentru săraci: "Bun şi ieftin" scrie la intrare şi, într-adevăr, aici mărfurile se vînd cu 30% mai ieftin decît în alte părţi. Sînt colectate produse cu etichetele prost puse sau pachete de detergenţi rupte la un colţ, conserve cu o dată de expirare peste cîteva zile, obţinute, toate, gratuit. Au dreptul să cumpere doar cei cu carte de "membru" – persoane care pot dovedi că au mai puţin de 800 de euro pe lună, mai puţin de 1500 de euro pentru un cuplu. Deprimant: în primele patru zile s-au înscris peste 400 de membri, aşa că rafturile s-au cam golit. Bizar: magazinul e preferat centrelor de distribuţie gratuite, pentru că – spun beneficiarii – e mai plăcut să te plimbi printre rafturi, să alegi, să mergi la casă, decît să întinzi mîna şi să ceri. (M. B.)"

Tot articolul lui Gabriel Giurgiu , Complexe, timidităţi, şabloane , merita citit :

"Media românească plînge de zor de mila farmaciştilor atunci cînd guvernul nu vrea să le dea bani, mai mulţi bani, cît mai mulţi bani. Şantajul cu "farmaciile goale" se repetă la intervale regulate. De unde timiditatea de a investiga profiturile obţinute de aceiaşi farmacişti? De ce, de exemplu, sînt 12 farmacii pe lungimea unei singure staţii de autobuz, între Perla şi Caragiale? De neprofitabile?"

Iar articolul lui Mindruta este bine scris si va invit sa il cititi , Sovietul Suprem de la Casa Albă

Andrei MANOLESCU  are o problema in Nu-i crede pe vînzători

" Dar dacă unul îţi spune că modelul X are amortizoare mai tari decît modelul Y, iar celălalt îţi spune că e taman invers?"

Simplu – ii intrebi pe ce se bazeaza – documente, teste, etc…

Tema principala este atit de bogata , incit mi-e greu sa fac selectii … Totusi :

 Sanda CORDOŞ  ,Un loc în care viaţa este mai densă

<<Tzvetan Todorov recunoaşte penitent (ca unul care a profesat timp de decenii o altă credinţă) că: "Dacă mă întreb astăzi de ce iubesc literatura, răspunsul care îmi vine spontan în minte este: pentru că mă ajută să trăiesc. [...] Departe de a fi un simplu agrement, o distracţie rezervată persoanelor educate, ea permite oricui să răspundă mai bine vocaţiei sale de fiinţă umană">>

Ioana BOT ,Un pseudo-mit periculos: moartea lecturii

"În sfîrşit, aş vrea să subliniez că lectura se învaţă, "ca practică": în familie, la şcoală, în societate. Copilul trebuie învăţat să ia cartea în mînă, să urmărească succesiunea rîndurilor cu ochii, să citească fără glas, să întoarcă o pagină după alta, să aştepte plăcerea să se ivească în spiritul lui, să aibă şir în lectură..."

Vera Sandor, 3 întrebări despre lectură

"Să citesc: întotdeauna promisiunea unei perfecte voluptăţi."

Nu cred ca am ceva cu romii, fosti tigani .Si, ma rog, nu inteleg de ce e PC sa spui romi ...

Daca ati scris macar o poezie in adolescenti cititi neaparat Despre scris .

Despre sindromul "Noi nu ne vindem tara" , a se citi Alitalia, in Alitalia şi mîndria naţională . Nu cred ca pe noi ne paste pericolul...

Lucian Mindruta pare sa isi fi revenit cu Cine-a mai rămas în Bucureşti (II) – de citit si asteptat continuarea.

Despre interpretarea partiala a vorbei cu "Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu" in Dumnezeu şi Cezarul. Daca ati uitat contextul, cititi articolul.

In "Captivi la periferia vieţii" :

"Ca un paradox, deşi s-a tot spus că "italienii îi discriminează", majoritatea aleg Italia tocmai pentru a scăpa de discriminarea din România. Ni se spune că aici serviciile sociale le sînt mult mai accesibile decît în ţară. "La noi, domu' doctor nici nu ne bagă în seamă pînă nu scoatem banul, aici ne tratează egal, fără să ne ceară bani şi fără să ţină cont de etnie."

Alo – ramineti la locurile voastre – ca nu numai tiganii/romii/ungurii/lipovenii/etc nu sunt bagati in seama – ci si romanii. Ar trebui sa ma simt discriminat in tara mea ? Cred ca da... mai ales ca Geoana da "25.000 de euro primă de instalare pentru tinerii care revin să muncească în ţară" . Acum, nu ca am mincat salam cu soia - dar nu stiu de ce iar ma simt prost ... si probabil ca si sunt(em) ...

Trebuie neaparat sa vad Boogie, daca se poate inainte de intilnirea de 20 de ani de la I.L.Caragiale

Linkuri :

    a.l.s.,         http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=223&cmd=articol&id=8345

    Gorzo,        Evadare

    filmoteca,    http://www.filmoteca.ro/film/boogie

Despre Bucuresti, pe scurt, Gînduri de Zilele Bucureştiului

"Bucureştiul nu mai e un oraş mort. Ce îi lipseşte este comunitatea."

Simpatic si relevant pasajul din "Maimuţe fără drepturi"

"Puţini se întreabă pentru care motiv în 1789 declaraţia franceză enumera drepturile omului şi ale cetăţeanului. Pierre Manent, căruia îi aparţine argumentul liberal pe care-l evoc aici, spune că drepturile omului există doar atîta vreme cît cetăţeanul există."